De câte ori Paștele cade în preajma zilei de 1 mai, parcă se vorbește mai mult despre mini-vacanță și mai puțin despre mărețul Praznic Împărătesc al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos; de fapt, nu doar se vorbește, ci se caută, se trăiește, se petrece mai mult pentru și în duhul comercial, mamonesc, și mai puțin în cel duhovnicesc.
Cronologia religioasă a celor mai importante zile din Săptămâna Pătimirilor Mântuitorului, Miercurea Vânzării, Joia Cinei de Taină și Vinerea Răstignirii, se suprapune anul acesta cu 1, 2, respectiv 3 mai, zile în care, conform „tradiției”, fumul grătarelor și mirosul de cărnuri prăjite traversează țara în lung și lat.
Conform canoanelor bisericești, acestea sunt zile de post aspru așa cum, de fapt, este întregul Post al Paștelui în comparație cu celelalte posturi de peste an, însă prima și ultima săptămână din acesta sunt cele mai severe. Sunt săptămânile în care creștinii merg regulat la Canonul Sfântului Andrei Criteanul, respectiv la Denii, se spovedesc și se împărtășesc; „petrecerea” de Paște are loc în biserica mare, alături de ceilalți credincioși, și în cea mică, împreună cu familia.
La polul opus, ultima și cea mai importantă săptămână din Postul cel Mare stă anul acesta sub semnul deschiderii anului estival, cu toate ale sale, inclusiv party-urile tematice cu drob, ouă vopsite și iepurași pentru turiștii care, fie au trecut pe la biserică și au săvârșit, cu „sfințenie”, ritualul luării Luminii, fie au așteptat, „cuminți”, în club, în restaurant, pe plajă, să vină Lumina.
Între cele două planuri nu există niciun fel de legătură, cine crede că acestea se pot îmbina cade în înșelare. Rostul vacanței este desfătarea, rostul postului este înfrânarea, așadar însăși ideea de „mini-vacanță de Paște” în Postul cel Mare reprezintă o profanare a sacrului.
Sigur, există și turiști care postesc și merg la slujba de Înviere în biserica din localitatea pe care o vizitează, dar aceștia sunt prea puțini. Cei mai mulți pleacă în această mini-vacanță să petreacă, să se distreze, să (a)ducă Lumina printre laserele din club, să ciocnească ouă și să se salute cu „Hristos a înviat!” printre sticle.
Oare așa a făcut și eroul Paștelui în urmă cu peste 2000 de ani?
Să ne amintim: Domnul a știut că va pătimi pentru noi dinainte de a-l face pe om. Întrucât El este Cel ce este, adică Atotputernic, putea să Își ia o vacanță binemeritată din activitatea de propovăduire chiar în Săptămâna Pătimirilor Sale, putea să ofere lumii mântuirea și fără jertfa Sa de pe Cruce; dar nu, pentru a ne oferi pilda supremă de iubire, smerenie și ascultare, a ales să ducă la capăt misiunea de împăcare a noastră cu Tatăl cel Ceresc și să se supună legilor firii pe care El Însuși le-a lăsat. A ales să accepte vânzarea, să stea la masă cu vânzătorul, să ia asupra Sa păcatele întregii lumi, să le spele prin jertfa de pe Cruce, să sfărâme porțile iadului și să elibereze sufletele tuturor celor care Îl așteptau. Toate acestea în zilele de miercuri, joi, vineri și sâmbătă, adică în ceea ce pentru El a fost cea mai teribilă săptămână din popasul său pământesc de 33 de ani, iar pentru noi tinde să devină una de party.
Exact în aceste zile, să luăm aminte la ce a făcut și prin ce a trecut, căci pentru noi le-a săvârșit pe toate. Să nu-L vindem pe un mic, să nu petrecem în timp ce El este batjocorit și răstignit, să nu-L părăsim așa cum, odinioară, au făcut-o și ucenicii Săi.
Să luăm vacanță, dar de la păcate, să încingem grătarul, dar pentru a arde răul, să râdem să dansăm și să petrecem, dar duhovnicește, cântând: „Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând Și celor din morminte viață dăruindu-le!”
