22 de permise au fost suspendate în Mamaia în doar 3 zile

În perioada 3-6 mai a.c., polițiștii Poliției Municipiului Constanța au acționat cu efective mărite în stațiunea Mamaia, pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență și a traficului și consumului de droguri.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 754 de persoane și au fost verificate 545 de vehicule.

Au fost testați cu aparatul etilotest 419 conducători auto și 77 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive:

„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 26.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 22 de permise de conducere, au fost retrase trei certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate 12 infracțiuni”, transmite IPJ Constanța.

Printre cei depistați de polițiști încălcând legea se află și cei care au condus băuți sau drogați:

La data de 4 mai a.c., în jurul orei 02.50, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 41 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.

De asemenea, la data de 5 mai a.c., în jurul orei 02.30, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Tot în stațiune, la data de 6 mai a.c., în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Secției de Poliție Mamaia au identificat un bărbat, de 27 de ani, care figura ca persoană dispărută din data de 3 mai a.c.

La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

spot_imgspot_img
spot_img

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE