UPDATE: În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și un autocamion care s-a răsturnat în afara părții carosabile, unul din autoturisme fiind prins sub cabina tirului.
În accident au fost implicate 8 persoane, 5 adulți și 3 minori, din păcate șoferul autocamionului a fost declarat decedat, fiind prins sub acesta, două persoane, una adulta și una minoră au fost transportate la spital de echipajele SAJ Tulcea, în ambulanța SMURD, un minor de 11 ani primește asistență medicală suferind un atac de panică, restul persoanelor implicate în accident refuză deocamdată transportul la spital.
Misiunea este în dinamica, iar circulația este momentan blocată. Se așteaptă un utilaj de capacitate mărită pentru a ridica autocamionul.
Știre inițială:
Un grav accident rutier a avut loc astăzi, în localitatea Somova, județul Tulcea, implicând un autocamion înmatriculat în Ucraina și două autoturisme. Din păcate, potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea, șoferul autocamionului a fost declarat decedat la locul accidentului.

Mobilizare de forțe din partea ISU Tulcea
Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost direcționate mai multe echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea:
- o autospecială SMURD,
- o autospecială de stingere,
- o autospecială pentru descarcerare.

Intervenția a fost promptă, pompierii tulceni acționând atât pentru asigurarea perimetrului, cât și pentru eventuale operațiuni de descarcerare și acordarea primului ajutor celorlalte persoane implicate în accident.

Circumstanțele accidentului – în curs de investigare
Până în acest moment, nu au fost oferite detalii suplimentare despre starea celorlalți participanți la trafic sau despre cauza exactă a accidentului. Poliția rutieră a deschis o anchetă pentru a stabili dinamica și responsabilitatea în acest tragic eveniment rutier.


