UPDATE 2: Prezenţa la vot la alegerile locale 2024 în municipiul Constanţa era, la ora 19.00, de 34,86 la sută. La nivelul judeţului, prezenţa la vot era de 40,45 la sută.
UPDATE 1: Până la ora 13.00, la nivelul județului Constanța, au votat 130.645 de alegători, echivalentul unui procent de 21,24 %, potrivit datelor ROAEP.
Topul județelor cu cea mai mare prezență la urne:
Olt – 29,97 %
Teleorman – 29,84 %
Vâlcea – 28,18 %
La coada clasamentului se află București – 17,14 %, Vaslui – 17,22 % și Iași – 18,71 %
Știre inițială: Prezența la urne în România la alegerile locale a ajuns la ora 11.00 la 10,62%, ceea ce înseamnă că aproape 2 milioane de oameni au votat până la această oră.
Potrivit analizelor, prezența la alegerile locale din 2024 este mai mare decât cea la alegerile din 2020.
În municipiul Constanța, prezența la vot la ora 11.00 este de 10,03%.
În județul Constanța au votat până la această oră 76.022 de persoane, adică 12,36 % din numărul de cetățeni cu drept de vot.
Reprezentanţii BEC susțin că la alegerile locale, prezența a ajuns, la nivel național, la 10,62%. În orașe au votat 888.938 de persoane, iar la sate 1.032.356.
„Și-au exprimat opțiunea prin vot, până la ora 10:00, 8,72% din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale: 6,99% în mediul urban, respectiv 11,03% în mediul rural.
Pentru alegerea autorităților administrației publice locale, procente mai mari s-au înregistrat în Teleorman 14,48%, Olt 13,92%, Giurgiu 12,54%, Călărași 12,36%, Mehedinți 12,10%.
Pentru alegerea autorităților administrației publice locale, participare mai redusă la vot s-a înregistrat în Iași 7,23%, urmat de Timiş”, au anunţat, duminică, reprezentanţii BEC.