Hidrologii au instituit cod roșu de inundații pe râurile din jumătatea de sud a judeţului Constanţa. De altfel, râurile din Dobrogea sunt sub alerte cod galben și portocaliu.
Hidrologii anunță scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe râurile din Dobrogea, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
De sâmbătă, ora 12.00, până duminică la ora 24.00, este cod galben pe râurile din Dobrogea, judeţele Tulcea și Constanţa.
În intervalul sâmbătă, ora 12.00, duminică, ora 16.00, pe râurile din judeţul Constanţa este cod portocaliu.
De asemenea, începând de sâmbătă, ora 12.00, până duminică la ora 12.00, a fost instituit cod roșu pe râurile din jumătatea de sud a judeţului Constanţa.