Am băut un suc la terasa primarului Făgădău. O afacere gândită prost

ZIARUL ”ZIUA DE CONSTANȚA” ANUNȚA, ÎN EXCLUSIVITATE, ÎN LUNA IANUARIE A ACESTUI AN, CĂ SOȚIA PRIMARULUI DECEBAL FĂGĂDĂU, MONICA, ÎMPREUNĂ CU ALEXANDRU BABU, FRATELE VICEPRIMARULUI DUMITRU BABU, AU CUMPĂRAT O SOCIETATE COMERCIALĂ CARE ADMINISTREAZĂ TERASA AMALFI DIN PORTUL TOMIS, DEVENIND ASOCIAȚI CU PĂRȚI EGALE ÎN ACEASTĂ AFACERE.

Conform documentelor, de administrarea afacerii se ocupă soția primarului, Monica Gaitanidis Făgădău. Pentru că vremea de afară ne-a împins la o plimbare, în weekend am ales să bem un suc în Portul Tomis. Terasa primarului este penultima din zonă și, la prima vedere părea închisă, pentru că mesele și scaunele erau goale, iar cei doi angajați stăteau ascunși înăuntru. Au deschis ușa abia când ne-au văzut privind înăuntru, pe geam. Greu de înțeles de ce este gândită în acest fel terasa, foarte neprietenos cu posibilii clienți, dar rezultatele erau vizibile. Toate terasele erau pline ochi, doar Amalfi zăcea părăsită.

Scurta noastră vizită avea să scoată la iveală și alte detalii care ne ajută să prevedem afacerii un faliment rapid. În primul rând, de bucătărie nu se pune problema, angajații neștiind să spună dacă la terasa Făgădău se va mânca vreodată. Apoi, meniurile care ni s-au pus la dispoziție par făcute de un copil, acasă, cu o imprimantă banală, fiind de fapt câteva foi prinse cu un clips.

Pentru o terasă atât de neatractivă, prețurile sunt și ele mari. Pentru un suc de 330 de mg am plătit opt lei, în timp ce pentru un espresso lung am dat șapte lei. Greu de explicat de ce, muzica era dată foarte încet, sistemul de sonorizare fiind foarte prost. Muzica nu urma un anumit specific, fiind aleasă întâmplător de către cei doi angajați care se mirau că au clienți. De altfel, conform bonului, la ora 16.00 am fost clientul cu numărul 17.

Ca să fim siguri că ne aflăm unde trebuie, i-am spus ospătăriței că ne-a trimis chiar primarul, pe care-l văzusem trecând în urmă cu câteva minute, la bordul BMW-ului primit de la asociatul soției sale. Tânăra ne-a crezut și ne-a spus că edilul trecuse și pe la ei, dar n-a stat mult. Lucru ușor de înțeles, având în vedere atmosfera dezonaltă de la Amalfi de Constanța.

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE