Americanilor nu le plac penalii. Mihai Lupu, singurul care nu a vorbit în prezența ambasadorului Kathleen Kavalec

Excelența sa, Kathleen Kavalec, ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, a fost prezentă astăzi la Constanța, alegând să participe la expoziția fotografică: ”Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic.” 

Evenimentul, unul de salutat, evident, a fost organizat la Muzeul Național de Arheologie, din Piața Ovidiu. Au luat cuvântul, pe rând, doamna ambasador, care a vorbit despre legătura strânsă dintre poporul american și cel român, primarul Vergil Chițac, secretarul de stat Diana Ștefana Baciuna și Andrei Luca, directorul Direcției Diplomație Culturală, Educație și Știință din cadrul MAE. 

Singurul care nu a luat cuvântul, deși e președintele Consiliului Județean Constanța și chiar gazdă a evenimentului, a fost Mihai Lupu, de altfel și singurul oficial care a uitat să poarte o cravată, așa cum cere cutuma, la un astfel de eveniment. 

Lipsa unui discurs din partea lui Mihai Lupu nu a scăpat celor prezenți, care și-au pus în șoaptă întrebarea, de ce nu ține o cuvântare președintele Consiliului Județean. 

Simplu, pentru că americanilor nu le place asocierea cu oficialii suspectați de fapte de corupție. Atât!

Sursă foto: Ziua de Constanța

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE