Există oameni care vorbesc mult despre schimbare. Și există oameni care o fac să se întâmple, fără zgomot, fără poză, fără aplauze.
Anamaria Mișa, coordonator de comunicare al BCR Constanța, face parte din a doua categorie. O prezență discretă, dar esențială, în spatele unora dintre cele mai importante evenimente culturale și educaționale ale orașului.
De la inițiativele de educație financiară pentru tineri, până la programul ZBOR, care le oferă elevilor și studenților contextul ideal pentru a învăța să colaboreze, să viseze și să construiască împreună, Anamaria a fost mereu acolo. Nu în față, ci în miez. Nu pentru imagine, ci pentru impact.
A fost implicată în proiecte care au pus Constanța pe harta dialogului cultural: „Constanța Capitala Tineretului”, „pe Wall” (acel proiect frumos care a adus picturile de pe anumite clădiri), mappingul de la Vila Suțu, gale caritabile, evenimente cu suflet și conținut. La fel cum, Anamaria alături de echipa BCR a contribuit decisiv pentru ca orașul să aibă o sală de teatru modernă, la nivelul anului 2025. Iar, dincolo de toate aceste proiecte, Anamaria este și lector la Universitatea Ovidius.
Zilele acestea, a fost parte și din echipa care a contribuit la emoționanta redeschidere a Cazinoului, un moment care va rămâne în sufletul orașului. Ați văzut, cel mai probabil, mappingul impresionant realizat pe clădirea noastră simbol. A fost, din nou, proiectul ei, pentru care s-a luptat.
Și toate acestea, fără a cere atenție. Deși o merită. Pentru că e genul de om care, fără să se impună, dă culoare și direcție fiecărui proiect pe care îl atinge.
Într-un oraș în care inițiativa reală se pierde adesea în birocrație sau în vanitate, Anamaria e dovada că profesionalismul, pasiunea și eleganța pot coexista.
Constanța are nevoie de astfel de oameni. Iar noi, ca jurnaliști, avem datoria să-i facem vizibili.
Astăzi, spunem simplu: Mulțumim, Anamaria. Pentru tot ce-ai construit. Pentru tot ce faci. Și mai ales, pentru felul în care o faci, cu suflet și fără pretenții.