ARSVOM l-a adus în siguranță la Mangalia pe sportivul român Alexandru Dumbravă

Sportivul de anduranță Alexandru Florian Dumbravă a încercat să tranverseze Marea Neagră într-o simplă ambarcațiune cu rame, botezată “LAYLA.”  Însă, în urma furtunii de noaptea trecută, acesta s-a văzut nevoit să ceară remorcaj prin intermediul Maritime Rescue Coordination Centre (MRCC).

În prima etapă, în timpul nopții, Dumbravă a cerut sprijin MRCC Turcia iar apoi MRCC Bulgaria, însă agențiile de salvare din cele două state riverane Mării Negre au refuzat să intervină. Acestea au susținut că l-ar fi putut salva pe sportiv dar nu și ambarcațiunea acestuia.

Aflat sub monitorizarea Autorității Navale Române, atunci când se afla la 90 mile marine de coasta românească, MRCC România a solicitat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSOM) să intervină. 

Astfel, nava salvator SAR “MAIA” a pornit în căutarea ambarcațiunii “LAYLA” reușind s-o repereze la 70 mile marine travers de localitatea Mangalia. 

În acest moment “LAYLA” împreună cu Alexandru Dumbravă se află la remorcă, în drum spre portul turistic Mangalia.

spot_img
Ovidiu Irimia
Ovidiu Irimia
Are o experiență de 18 ani în presa scrisă. A debutat în 2001, ca simplu colaborator al departamentelor de investigații pentru mai multe publicații din România, apoi consultant, iar ulterior a devenit editor cu normă întreagă. A profesat mult timp în mediul de afaceri din București și din străinătate, fiind specializat în achiziții și analiză de piață, dar pasiunea pentru presa de investigații nu l-a părăsit niciodată.

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE