În 2007, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, încă stăpâni ai Constanței, organizau pe lacul Siutghiol o etapă a ceea ce s-a prezentat la acea vreme drept ”formula 1 a bărcilor”. Cu acestă ocazie, ambarcațiuni de mare viteză s-au întrecut pe lac sub supravegherea și cu sprijinul financiar al celor doi ”tătici”.
Deoarece evenimentul a fost un succes, cei doi politicieni au înțeles rapid că e rost de făcut bani de pe urma bărcilor de mare viteză. Așa avea să apară „CS Power Marine”, o asociație destinată organizării viitoarele concursuri nautice.
Asociația era condusă la acea vreme de Gabriel Valentin Comănescu și de Sorin Strutinsky. Cu ”munca” a fost desemnat omul de afaceri Ionuț Barbu, cel care a încasat ani de zile bani din publicitatea stradală a orașului, prin cunoscuta Seaview Media.
Mazăre și Constantinescu au cotizat generos către prietenii lor, din bugetele publice pe care le-au gestionat, și totul a mers excelent timp de doi ani.
La vremea respectivă, în această schemă și-a făcut apariția și Alin Vintilă, fost cameraman la TV Neptun, ”pierdut” o perioadă pe navele de croazieră și reprofilat începând cu organizarea acestui eveniment pe postul de cameraman se serviciu.
De altfel, odată cu încheierea acestei aventuri, Vintilă a fost promovat șef al televiziunii deținute de Gabriel Comănescu în Constanța. Ulterior, în momentul în care Vergil Chițac a reușit să câștige Primăria, cameramanul Alin Vintilă a fost și el adus în instituție, mai întâi ca purtător de cuvânt, apoi director al departamentului de Logicistică-Achiziții, post obținut în urma unui concurs dubios la care a participat alături de alți doi doritori: unul dintre candidați a înapoiat foaia goală, altul nu a mai participat. Așa a devenit Vintilă director în Primăria Constanța.
Pentru completarea foii de parcurs, trebuie să mai spunem un lucru: în toți acești ani, Alin Vintilă și echipa pe care o conduce, au menținut o strânsă legătură cu organizatorii de raliuri pe apă, fiind chemați anual chiar și-n China, pentru a filma astfel evenimente.
După cum era de așteptat, în momentul în care Vintilă a ajuns director în Primăria Constanța, brusc a reapărut și ideea organizării unor noi concursuri pe apă, așa cum se făceau pe vremea lui Mazăre.
Un eveniment de 1,7 milioane de lei
Ce știți dumneavoastră din comunicatele oficiale ale administrației, este că în luna aprilie a acestui an primarul Vergil Chițac a inițiat o hotărâre de Consiliu Local prin care a alocat 1,7 milioane de lei, din banii constănțenilor, pentru organizarea unor întreceri între ambarcațiuni de mare viteză pe lacul Siutghiol.
În spatele acestui eveniment, ce are toate șansele să nu se mai întâmple, stă un întreg scandal despre care nimeni nu intenționează să vă pomenească ceva.
Ne permitem noi luxul dezvăluirii mecanismului prin care, o gașcă străină de interesele Constanței, pare foarte interesată de încasarea unor sume de le buget, despre care nu se poate spune cu exactitate în ce conturi vor ajunge.
Vintilă este „creierul”
După cum probabil anticipați, în miezul plăsmuirii se află același director Vintilă, poziționat de dată aceasta în partea superioară a piramidei organizatorice, acolo unde de obicei se află creierul.
Ceea ce veți citi în rândurile următoare se bazează pe o amplă documentație care ne-a fost pusă la dispoziție chiar de funcționari din Primăria Constanța, speriați de posibilitatea de a răspunde penal din pricina modului în care se încearcă organizarea acestui eveniment.
Aveam să aflăm astfel că încă din data de 23 februarie 2023 directorul Alin Vintilă l-a contactat pe Alexandru Octavian Micu, președintele Federației Române de Yachting, căruia i-a prezentat propunerea de organizare pe lacul Siutghiol, a unei etape a campionatului mondial de sporturi nautice de mare viteză.
Evenimentul ar fi urmat să rezulte dintr-un parteneriat semnat între Clubul Sportiv Municipal Constanța (CSM), Federația Română de Yachting și Union International Motonautique (federația internațională de sporturi nautice cu motor).
Cu această ocazie, Alin Vintilă i-a comunicat președintelui federației de yachting că evenimentul urmează să fie finanțat din fondurile Primăriei Constanța, celelalte detalii urmând a fi discutate ulterior.
Două luni de zile mai târziu, în 27 aprilie, primarul Vergil Chițac a propus Consiliului Local spre votare Hotărârea Nr. 162/2023, prin care se asigura finanțarea evenimentului organizat de Vintilă și a unui protocol de colaborare între părțile amintite mai sus.
Dacă la început era vorba de CSM, FRY și UIM, așa cum am arătat, în urma hotărârii votate în Consiliul Local în schemă a mai apărut o nouă entitate, fiind vorba de o societate comercială cu răspundere limitată înmatriculată în Principatul Monaco, jurisdicție din care provine și Union International Motonautique.
Introducerea în schema organizatorică a evenimentului a societății “UIM Events” SARL (société à responsabilité limitée) s-a făcut sub pretextul că aceasta ar deține “drepturile sportive și comerciale” ale Union International Motonautique (UIM). Cu alte cuvinte, SARL-ul ar fi acționat, din punct de vedere juridic, în numele federației internaționale de sporturi nautice cu motor din Monaco, urmând să încaseze și taxa aferentă organizării evenimentului la Constanța.
A urmat semnarea Protocolului de colaborare, eveniment consumat în Italia, la Fiumicino. Și de data aceasta tot Alin Vintilă s-a preocupat să-l plimbe până acolo pe președintele Federației Române de Yachting, plătindu-i acestuia cu generozitate chiar și biletul de avion.
În Italia au mai fost prezenți, alături de Alin Vintilă și președintele Clubului Sportiv Municipal (CSM), Andrei Talpeș, precum și președintele UIM, Raffaele Chiulli.
În mod curios, de la această masă rotundă a lipsit chiar reprezentatul SRL-ului din Monaco, despre care se spune că ar deține drepturile comerciale, în timp ce semnătura aferentă Primăriei Constanța a fost trecută ulterior, la sediul instituției, de mâna viceprimarul Ionuț Rusu.
Invoice-ul de 115.000 de Euro
Protocolul de la Fiumicino a generat încă din prima clipă discuții și controverse, președintele Federației Române de Yachting acuzând că nu i-a fost cerută opinia la redactarea documentului și că partenerii din Monaco nu și-au asumat niciun fel de responsabilități.
În urma observațiilor sale, Alexandru Octavian Micu a primit asigurări că urmează să fie semnat un act adițional la Protocolul inițial, prin care se vor detalia exact responsbilitățile părților implicate, lucru care nu s-a întâmplat nici până azi.
A rămas, așadar, un protocol întocmit pe genunchi, care nu stabilește lucruri importante precum responsabilitatea cheltuirii banilor.
Cu toate acestea, în data de 10 mai 2023, prin intermediul adresei de e-mail, obscura societate din Monaco, care pretinde că deține drepturile comerciale, a emis și trimis o factură (Invoice) pe numele Federației Române de Yachting.
Documentul fiscal în valoare de 115.000 de Euro, nepurtător de TVA, ar fi reprezentat contravaloarea primei rate pe care partea română o datorează Union International Motonautique.
La primirea e-mail-ului reprezentanții federației de yachting aveau să constate cu surprindere că factura din Monaco nu conținea elementele de identificare obligatorii ale emitentului.
În plus, suma de 115.000 de Euro era facturată greșit, deoarece nu fusese scăzută contravaloarea TVA-ului, pe factură fiind indicată în acest sens o directivă europeană fără vreo legătură cu taxa pe valoare adăugată.
Codul Fiscal, confirmă la. 125.2 că Isle of Man şi Principatul Monaco sunt, în sensul implementării TVA, teritorii ale Statelor Membre. Asta înseamnă că tranzacţiile ce au ca punct de plecare sau destinaţie Isle of Man vor fi considerate ca având ca punct de plecare sau destinaţie Regatul Unit al Marii Britanii, în timp ce tranzacțiile cu Principatul Monaco vor fi considerate ca având ca punct de plecare sau destinaţie Republica Franceză.
Altfel spus, firma franceză „UIM Events” SARL a încercat să pună mâna și pe TVA-ul datorat statului român, situație în care federația de yachting ar fi fost bună de plată la un eventual control al Curții de Conturi.
Cu toate acestea, la data de 22 mai 2023, Clubul Sportiv Municipal Constanța (CSM) a virat în contul Federației Române de Yachting suma de 1.152.000 lei, insistând ca FRY să facă plățile către partenerii din Monaco.
Din acel moment, după cum se vede în corespondența pe care oamenii din Primărie ne-au pus-o la dispoziție, reprezentantul FRY a încercat prin toate mijloacele să expună aceste probleme și să ceară un protocol detaliat de colaborare, în care să se precizeze exact modul în care se vor realiza plățile.
Mai mult decât atât, conform surselor noastre, președintele Federației Române de Yachting s-a deplasat la Constanța, unde a cerut o întrevedere cu primarul Vergil Chițac. În mod absolut bizar întâlnirea i-a fost refuzată, în mod abuziv spunem noi, chiar de directorul Alin Vintilă. Nici Andrei Talpeș, directorul CSM, nu a dorit o discuție, semn că totul trebuie ținut sub preșul de la ușa primarului.
Unde se pierde urma banilor
În pofida unei corespondențe susținute, care s-a derulat prin sute de e-mailuri și telefoane, părțile implicate din Constanța au refuzat să ia măsuri pentru corectarea greșelilor sesizate, în timp ce reprezentanții firmei din Monaco au făcut presiuni pentru achitarea facturii, amenințând chiar cu procese de mare anvergură.
Mai mult, în urma unor verificări amănunțite s-a constatat faptul că SARL-ul francez nu apare înregistrat, conform datelor menționate în documentul fiscal remis federației.
După consultarea unui registru al societăților din Monaco, reprezentanții federației aveau să constate că “UIM Events” SARL este deținută de două persoane fizice, și nicidecum de Uniunea Internațională de Sporturi Nautice.
Cei doi acționari sunt într-adevăr oficiali ai Uniunii, dar asta înseamnă că banii vor ajunge în conturile lor personale, și nu la presupusa uniunea sportivă de profil din Monaco. O escrocherie care, deși se petrece în Monaco, sună destul de românește, nu?
Reprezentanții Federației Române de Yachting au ajuns la disperare
Căutând o ultimă soluție pentru a rezolva problema, în data de 27 mai 2023, reprezentanții FRY au convocat o întâlnire cu părțile implicate, într-o încercare disperată de a salva situația. Discuțiile nu au dus însă nicăieri. Puși în fața acestei situații reprezentanții Federației Române de Yachting au returnat banii primiți de la Clubul Sportiv Municipal Constanța, refuzând totodată să mai facă parte din această șaradă, până la clarificarea situației.
Cel mai probabil, Federația de Yachting nu-și dorește să fie atrasă într-un litigiu internațional, care ar costa enorm, având în vedere că sportul cu vele supraviețuiește la noi dintr-un buget lunar de doar 10.000 de Euro.
Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții FRY, însă aceștia nu au dorit să răspundă întrebărilor noastre.
La Constanța, pus în fața acestei încurcături, directorul CSM, Andrei Talpeș, a convocat de urgență Consiliul de Administrație al clubului, pentru a expune situația. Totodată, acesta a mai anunțat public că există posibilitatea ca activitățile programate pe lacul Siutghiol să aibă un calendar diferit, din cauza unor ”probleme” neprevăzute.