Acest text NU se adresează votanților candidatului Călin Georgescu. Nu încerc să conving pe nimeni cu cine să voteze sau să nu voteze. De fapt, am convingerea că va câștiga alegerile, la fel cum cred că avem de ales între doi candidați făcuți în laboratoarele serviciilor românești, fiecare cum s-a priceput mai bine.
Nu îmi place Elena Lasconi, nu îmi place USR. Nici măcar nu știu la momentul scrierii acestui editorial dacă Elena Lasconi este cea cu care Călin Georgescu va intra în turul 2. Cine știe ce iese după renumărare. Dar nici nu cred că are vreo importanță. Cred că va câștiga indiferent cu cine va intra.
Gurile rele spun că CG este candidatul SIE. Cei care au lucrat la Călin Georgescu au înțeles mai repede ce vrea electoratul din România astăzi, acum.
Cine nu și-ar dori ca președinte un bărbat bine, elegant, demn, educat, cu privire dârză și maxilar încleștat, sigur pe sine, care rostește printre dinți, cu pumnul strâns, cuvinte ca poporul român, demnitate, pace, familie, Dumnezeu. Cine nu vrea un președinte care își iubește țara și promite că de mâine vor curge râuri de lapte și miere? Cine nu vrea să creadă că suntem aleșii lui Dumnezeu pe pământ, că țară ca a noastră nu mai există nicăieri în lume?
Toți vrem asta. Asta am așteptat 10 ani și de la Iohannis. Și el tot pe bază de privire dârză, tăcere adâncă, sobrietate, eleganță, (neamț, vorba ceea!) a cîștigat alegerile. Știm cu toții cum s-a terminat experimentul numit Klaus Iohannis, președintele României.
Sunt o româncă de 44 de ani, cu tată ardelean din Roșia Montană, iar mama dobrogeancă. Nu mi-a trecut niciodată prin cap sa părăsesc România și, din fericire, nici nu a fost nevoie. A fost o opțiune personală. Pur și simplu nu m-am văzut niciodată trăind în altă țară. Aici este casa mea, familia mea. Am crescut cu Noi suntem români și Treceți, batalioane române, Carpații. Și totuși, nu pot să îl votez pe Călin Georgescu.
Am încercat mereu să îmi fac meseria de jurnalist, cu bune și cu rele. Ceea ce se întâmplă însă acum, depășește orice imaginație.
Pumnul în gura presei, pe model Iohannis: NU se comentează!
Sunt conștientă de faptul că presa nu este iubită. Ba dimpotrivă. Dar într-o democrație, presa trebuie să își facă treaba ei. Așa cum așteaptă, de altfel, pe bună dreptate, și cetățenii. Să pună întrebări candidaților, să organizeze dezbateri sau interviuri cu aceștia, să facă dezvăluiri, etc.
Călin Georgescu pledează de la el de acasă pentru dialog, victimizându-se că presa e împotriva lui. Complet fals! Chiar mincinos!
Călin Georgescu a organizat un grup de Whatsapp cu 263 de jurnaliști (atâția am mai rămas după ce a dat afară câțiva). Probabil, după acest articol, mă va da și pe mine afară din grup.
Atunci când faci un grup cu presa, este de presupus că presa întreabă și tu răspunzi. Ei bine, NU. Călin Georgescu ȘTIE că va fi președintele României și se comportă deja, în afara spațiului public, pe modelul Iohannis, în total dispreț față de jurnaliști, care vor doar răpunsuri la temele momentului, o conferință de presă sau puncte de vedere pe care să le poată transmite publicului.
Fiecare jurnalist a comunicat numele, prenumele și publicația la care activează. NIMENI din adminii grupului nu s-a prezentat. Pe acel grup noi nu știm cu cine stăm de vorbă, o regulă de minim bun simț, în care să faci cunoștință cu cel cu care interacționezi.
Echipa FANTOMĂ a candidatului Călin Georgescu REFUZĂ să dea un nume și ne transmite că vorbim cu un “consilier voluntar din partea echipei de comunicare” și atât.
Apoi au apărut regulile:
“NU se comentează, NU se ironizează, NU se pun poze, nu se comentează răspunsurile. Puneți întrebări și așteptați răspuns. Cine nu respectă grupul, cine nu îl consideră util, îl poate părăsi din propria inițiativă sau va fi exclus. Mulțumim frumos!„
Ni s-a comunicat că un răspuns la o întrebare durează 8-10 ore. Doar la întrebările la care dorește să răspundă, evident. Restul sunt ignorate.
Călin Georgescu nu vrea dialog, ci doar un MONOLOG la care nimeni să nu comenteze.
Acesta nu este un model de președinte pe care să mi-l doresc. Este un model de aroganță, așa cum noi, românii, am mai experimentat. Suntem obișnuiți cu oameni politici care după ce ajung în funcție consideră că sunt stăpâni pe moșie, că nu mai trebuie să dea nicio explicație celor care i-au ales, că sunt niște Dumnezei pe pământ.
Călin Georgescu va deveni președinte pe un val uriaș de așteptări, încredere, ură față de clasa politică.
Călin Georgescu nu este personajul care pretinde acum că ar fi, iar România va trăi cea mai cruntă dezamăgire de până acum.
