Scandalagii din cartierul Henri Coandă s-au luat la bătaie după o petrecere de pomină de Florii.
Şase persoane, trei bărbaţi şi trei femei s-au bătut cu săbii, macete și cuțite, iar un bărbat a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost tăiat în zona gâtului.
„La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil de pe aleea Zmeurei, are loc un conflict între mai multe persoane.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat șase persoane, trei bărbați și trei femei.
În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că alți doi bărbați părăsiseră locul faptei, cu un autoturism, îndreptându-se spre municipiul Medgidia.
Din investigațiile efectuate a rezultat că, între persoanele aflate în imobil, ar fi avut loc un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, în cursul căruia unul dintre bărbați ar fi fost agrersat fizic, fiindu-i provocată o leziune superficială în zona gâtului, cu un obiect tăietor înțepător.
De asemenea, un alt bărbat ar fi fost amenințat cu un obiect tăietor-înțepător.
Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, cei doi bărbați care ar fi părăsit locul faptei au fost identificați, la scurt timp, la spitalul din Medgidia.
Cu această ocazie, s-a constatat că autoturismul cu care aceștia s-ar fi deplasat prezintă distrugeri.
În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Toate persoanele implicate se află, în prezent, în custodia poliției.
În cauză au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, în urma cărora nu a reieșit risc iminent.
A fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cercetările în cauză continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun”, transmite IPJ Constanța.