Tragedie în această dimineață la Oltina! O fetiță de o lună a murit în incendiul care a cuprins locuința familiei, pe strada Viilor nr. 22.

La data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 10.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil din comuna Oltina ar fi izbucnit un incediu.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.

În urma lichidării incendiului, în imobil a fost găsit un nou-născut de sex feminin, în vârstă de aproximativ o lună, decedat.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vedrea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului.

