Trupul neînsufleţit al afaceristului Corneliu Idu a fost înmormântat azi la cimitirul din Eforie Sud.
Moartea omului de afaceri a suprins pe toată lumea. Nici măcar apropiații acestuia nu s-au așteptat la o asemenea tragedie.
Totul a început în urmă cu o săptămână, atunci când afaceristul s-a simțit rău, dar a refuzat în prima fază să meargă la spital. Simptomatologia sa indica o infectare cu noul Coronavirus, motiv pentru care s-a și testat, iar rezultatul i-a ieșit pozitiv.
După câteva zile petrecute acasă, timp în care a sperat că-și revine, starea i s-a agravat, moment în care Corneliu Idu a cerut să fie internat. Așa a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, acolo unde avea să-și găsească sfârșitul, după nici trei zile de spitalizare, în dimineața zilei de 1 decembrie.
Moștenirea lăsată de Corneliu Idu
S-a născut pe 11 februarie 1951, în localitatea Tuzla din județul Constanța. A jucat handbal de performanță încă din copilărie, iar mai apoi a devenit marinar.
A urcat în pas alert treptele profesiei, de la cadet la comandant de cursă lungă, apoi șef de agenție comercială, devenind în 1987 director al fostei Întreprinderi de Exploatare a Flotei Maritime „Navrom” Constanta.
- 1966 – Începe să joace handbal la Liceul din Eforie și la Școala Sportivă Nr.1 din Constanța
- 1969 – Este convocat la echipa națională de tineret a României
- 1970 – A absolvit Liceul din Eforie Sud
- 1974 – Șef de promoție, Institutul de Marină Civilă, Constanța (actuala ANMB)
- 1985 – A navigat în perioada 1974-1985, până la gradul de comandant, când a fost numit reprezentan al agenției comerciale Navrom din Istanbul.
După doi ani, în 1987, este avansat director al IEFM Navrom, în timp ce postul său de la Istanbul este preluat de prietenul său, CLC Corneliu Mironescu.
- 1990 – Schimbarea de regim îl găsește director general al IEFM Navrom, fiind numit ulterior, după divizarea flotei, director general al CNM Navrom și mai apoi la CNM Romline.
- 1992 – Este anul în care trece în domeniul privat, odată cu înființarea firmei Idu Shipping & Services SRL, aceasta fiind una dintre primele firme private de shipping înființate în țara noastră după evenimentele din decembrie 1989.
- 1994 – Pune bazele grupului de firme Octogon, prin înființarea societății Octogon Shipping And Services SRL.
- 2003 – Pasiunea pentru sport nu l-a părăsit niciodată, motiv pentru care, în 2003, a preluat fostul „Tenis Club Sen” din stațiunea Mamaia, poziționat pe malul lacului Siutghiol, și după o investiție de aproximativ 5 milioane de euro l-a transformat în „Tenis Club Idu” actualele „Arenele Idu.”
Și tot la începutul anilor 2000, Corneliu Idu devenea acționar semnificativ la operatorul portuar Comvex SA, companie din care familia sa deține în prezent aproximativ 35%. Ceilalți acționari importanți ai Comvex sunt Viorel Panait, Familia Drăgoi (Dan Ion și Anca Drăgoi) și cetățeanul australian Raymond de Rubeis.
- 2010 – Pe data de 7 octombrie 2010, prin intermediul firmei Octogon Gas & Logistics SRL, Corneliu Idu finaliza în Portul Midia cel mai mare terminal de gaz petrol lichefiat (GPL) din țara noastră. Conform informațiilor date atunci publicității, investiția s-a ridicat la aproximativ 15 milioane de euro.
Relația lui Idu cu Traian Băsescu
În perioada în care Traian Băsescu a fost numit reprezentant al agenției Navrom la Anvers, 14 aprilie 1988 – 5 mai 1989, șeful său direct în țară era chiar Corneliu Idu – din funcția de director general al companiei Navrom.
Și conform analizelor istoricului Marius Oprea, între cei doi a existat mereu o relație apropiată, care s-a materializat și după 1989, atunci când firma Octogon (deținută de Idu) a câștigat diverse contracte cu Marina Militară, fiind menționate lucrările de reparații efectuate la navele „Albatros”, „Mărăşeşti” precum şi reparațiile bricului „Mircea.”
Istoricul mai speculează faptul că, în 1989, Idu l-ar fi ajutat pe Băsescu să treacă cu bine peste ancheta disciplinară ocazionată de scandalul privind “umflarea cheltuielilor de reparaţii a navei Zimnicea” în portul Anvers.
Dezvoltarea Comvex o chestiune de “importanță strategică”
Cel mai recent, la jumătatea lunii septembrie, acționarii Comvex au dat în folosință noua capacitate de stocare de 200.000 de tone a terminalului cerealier, contruită în dana 80 a Portului Constanța.
Proiectul a fost considerat unul de importanță strategică, fiind astfel inclus în Master Planul General de Transport al României, aprobat prin HG 666/2016, precum și-n Master Planul Portului Constanța. Totodată, acesta este integrat într-un proiect de dezvoltare privind infrastructura feroviară prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).
Din aceste motive, investiția de 33,6 milioane de euro necesară realizării terminalului a fost garantată parțial de statul român. Astfel, Raiffeisen Bank, aranjor și finanțator, alături de EximBank România, finanțator, au semnat în mai 2017 un acord de credit în valoare de 33,6 milioane de euro destinat companiei Comvex S.A.
Suma finanțării a fost subscrisă în mod egal de cele două bănci, respectiv 16,8 milioane de euro fiecare. Creditul acordat Comvex beneficiază, așa cum am arătat, și de o garanție emisă de EximBank în numele și contul statului român, în valoare de 18,2 milioane de euro.
Averea familiei Idu
În ediția 2008 a topului primilor 500 de miliardari ai României, realizat de Adevărul, averea familiei Idu a fost estimată la 250-270 milioane de euro. Doi ani mai târziu, Forbes o reevalua la 115 milioane de euro.
Dacă avem totuși în vedere valoarea activelor deținute prin intermediul firmelor pe care omul de afaceri le controla, direct sau indirect, putem afirma că familia Idu moștenește cel puțin 40-50 de milioane de euro.