„Blocada” în Constanța: 284 de razii în doar două zile

Polițiștii constănțeni au desfășurat, în weekendul recent încheiat, acțiuni de amploare pentru menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea infracționalității, creșterea siguranței rutiere și combaterea consumului și traficului de substanțe interzise. Potrivit IPJ Constanța, efective mărite – aproximativ 600 de polițiști din structurile operative – au fost mobilizate zilnic în teren.

În total, oamenii legii au intervenit la 289 de sesizări, iar în întreg județul au fost organizate 284 de acțiuni, atât independent, cât și în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor antisociale și a încălcărilor legislației rutiere.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 1.622 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la aproximativ 1.074.000 de lei.

Acțiunile derulate au scos din trafic 121 de șoferi care reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți la trafic. Permisele acestora au fost reținute pentru depășirea limitelor legale de viteză, conducere sub influența alcoolului sau alte abateri grave.

Totodată, pentru probleme tehnice sau nereguli care afectau siguranța circulației, polițiștii au dispus reținerea a 97 de vehicule, până la remedierea deficiențelor.

În cadrul operațiunii „Blocada”, au fost organizate 157 de filtre rutiere, în care au fost legitimate aproximativ 4.870 de persoane și verificate 2.780 de vehicule. Pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul consumului de alcool, 699 de șoferi au fost testați cu etilotestul.

Oamenii legii au constatat 22 de infracțiuni rutiere, iar în urma activităților de control au fost depistate 6 persoane date în urmărire națională. De asemenea, a fost dispusă o măsură preventivă față de o persoană bănuită de comiterea unei infracțiuni.

Potrivit IPJ Constanța, astfel de acțiuni vor continua pentru creșterea gradului de siguranță publică și pentru descurajarea comportamentelor care pun în pericol comunitatea.

spot_img

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE