Călin Georgescu, ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, ar trebui să fie în cea mai luminoasă etapă a carierei sale politice. Și totuși, imaginea pe care o proiectează este una sumbră, aproape distopică. Ni se arată singur, departe de oameni, citind discursuri sterile de pe un prompter, într-o încăpere lipsită de viață, ca și cum ar evita deliberat contactul uman. Această distanțare, însă, nu inspiră respect sau admirație. Inspiră frică. Frica de transparență, de întrebări incomode, de confruntarea cu realitatea.
O comunicare rece și izolată
Imaginile cu Călin Georgescu, transmițând mesaje dintr-o cameră goală, evocă scene din filmele apocaliptice în care dictatorii lansează ordine de pe ecrane amplasate peste tot. Este o comunicare rece, lipsită de căldura dialogului și a interacțiunii directe. Întregul proces pare mai degrabă unidirecțional: el vorbește, noi ascultăm. Fără întrebări, fără clarificări, fără transparență.
Acest stil aduce aminte de metodele utilizate în Coreea de Nord, unde fiecare locuință are un televizor controlat de stat, care pornește automat atunci când liderul suprem are ceva de spus. Este acesta modelul de leadership pe care ni-l dorim pentru România? Un lider izolat, care nu doar că evită contactul cu oamenii, ci își construiește o fortăreață de tăcere și opacitate?
Întrebări care nu primesc răspunsuri
În campania electorală, ne așteptăm ca un candidat să își prezinte viziunea pentru țară, să răspundă întrebărilor cetățenilor, să inspire încredere. Dar ce aflăm de la Călin Georgescu? Nimic. Nicio măsură concretă, niciun plan clar, niciun parteneriat strategic. Doar fraze generale, lipsite de substanță. Este ca și cum întreaga campanie a fost construită pentru a evita răspunsurile esențiale.
Recent, am fost exclus de pe unul dintre grupurile sale de comunicare pentru simplul fapt că am pus o întrebare legitimă: Cum și-a permis să cumpere o casă de 560.000 de euro având un salariu de doar 6.000 de lei lunar? Nu am primit niciun răspuns. Am fost pur și simplu „zburat”. Acesta este stilul său de a gestiona întrebările incomode? Prin eliminarea celor care îndrăznesc să întrebe?
Un lider singur, o țară izolată
Imaginea unui lider care evită dialogul și transparența nu doar că este alarmantă, ci și profund dăunătoare pentru democrație. România nu are nevoie de un conducător care să dicteze dintr-o cameră izolată. Nu are nevoie de cineva care vede în întrebare un atac și în dialog o amenințare. Avem nevoie de lideri care să fie alături de oameni, să fie accesibili, să inspire prin exemplul lor.
Ne îndreptăm, oare, spre singurătatea unui dictator? Spre un regim în care deciziile se iau fără consultare, în spatele unor uși închise, iar cetățenii sunt reduși la simple obiecte de decor? Alegerea lui Călin Georgescu ar putea reprezenta nu doar un pas înapoi pentru democrația românească, ci și un pericol real pentru viitorul țării.
România are nevoie de lideri adevărați, nu de umbre
România nu poate accepta un lider care își clădește imaginea pe tăcere, pe întrebări fără răspuns și pe un zid de izolare. Avem nevoie de lideri care să fie prezenți, care să își asume greșelile, care să fie capabili să răspundă întrebărilor legitime ale oamenilor. Singurătatea unui lider nu este semnul unui vizionar, ci preludiul unui regim închis, periculos, care îndepărtează România de valorile europene și democratice.
Alegerea este a noastră. Vom alege dialogul, transparența și speranța sau vom îmbrățișa tăcerea, izolarea și frica?
