Când doi bărbați se bat pe munca unei femei …

Am avut parte, în cursul zilei de ieri, de o situație bizară, generată pe de o parte de anul electoral în care am intrat dar și de lupta dintre organizația PNL Constanța și renegatul (încă) președinte al Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu. Victimă colaterală a acestei situații, Ana-Maria Vătămanu, președintele Asociației de Dezvoltare Durabilă. 

Să detaliem. La primele ore ale dimineții a apărut un comunicat de presă, remis de Mihai Lupu. 

Vești bune pentru constănțeni, dar și pentru turiștii care vizitează Constanța! Aproximativ 97 de milioane de lei vor fi alocați din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru realizarea obiectivului de investiții „Modernizare DJ 393, tronson Techirghiol – Arsa”! Astăzi am semnat contractul de finanțare pentru această investiție mult așteptată de comunitatea locală, ce va contribui la îmbunătățirea condițiilor de trafic și va reduce aglomerația în zona de Sud a județului Constanța. Mă bucur nespus că, în sfârșit, după numeroase eforturi, analize și demersuri, am reușit să deblochez acest proiect esențial ce va deschide noi posibilități pentru dezvoltarea economică și socială a județului Constanța.”, a anunțat triumfător Mihai Lupu. 

A urmat apoi un comunicat primit din partea președintelui PNL Constanța, Bogdan Huțucă. 

Echipa PNL a pus în practică o soluție de bun simț atât pentru locuitorii din sudul litoralului cât și pentru zecile de mii de turiști care pierd ore întregi în traficul de sezon, doar pentru a ajunge la cazare. Simplu spus, această investiție nouă face practicabile și utile două rute noi către Mangalia, stațiunile din Sud și Vama Veche. Datele publice arată că 104 km de drumuri județene din Constanța sunt încă din pământ. Prin cele două proiecte, derulate în premieră de o Asociație de Dezvoltare Intracomunitară, (ADDJC) aproape jumătate din acest decalaj va fi recuperat pe parcursul următorului an și jumătate. Cele două tronsoane de drum totalizează 34,6 Km.”, a detaliat și președintele PNL Constanța. 

Prin punctul său de vedere, Bogdan Huțucă este sensibil mai aproape de adevăr. Ambii bărbați politici, însă, s-au ferit să menționeze numele Anei Maria Vătămanu, care a fost implicată direct în munca pentru realizarea acestei investiții, și care, astăzi, în ciuda faptului că am criticat-o de multe ori, merită felicitată. 

Acest proiect este meritul ei, iar acest lucru, dacă vrem să fim corecți, trebuie spus. Dar, așa se întâmplă la Constanța, când se umflă mușchii pe doi cocoși …

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE