Cercetare SUA: Carantina generală trebuie să dureze minim 6 săptămâni

Populația trebuie să suporte normele dure ale carantinei generale, precum și dispozițiile de izolare la domiciliu, cel puțin șase săptămâni, pentru ca pandemia de Coronavirus să poată fi adusă în limite controlabile, susțin cercetătorii americani.

Conform unui studiu publicat săptămâna aceasta pe Social Science Research Network (SSRN) – un jurnal dedicat tuturor cercetătorilor pentru studiile aflate în stadiu incipient – statele care adoptă măsuri dure de carantină și izolare vor vedea rezultatele, în sensul încetinirii riscului de evoluție a pandemiei, după primele trei săptămâni.

Pentru restrângerea și controlul pandemiei sunt necesare minim patru săptămâni, iar pentru reținerea bolii între niște margini destul de rigide, sunt necesare 45 de zile.

În viziunea cercetătorilor, prin „intervenție agresivă” trebuie înțeles un cumul de măsuri precum: blocarea unor zone, izolarea la domiciliu, testarea în masă și măsuri de carantină generală. Cu cât intervențiile sunt mai blânde, cu atât pandemia poate dura mai mult:

„În absența unui vaccin, a unui tratament, testarea masivă și carantină reprezintă singura opțiune.”

Cercetătorii, Gerard Tellis de la Marshall School of Business, Universitatea din California de Sud, Ashish Sood de la Universitatea din California și Nitish Sood, student la biologie celulară și moleculară în cadrul Universității Augusta – și-au bazat constatările după ce au examinat situațiile din 36 de țări și 50 de state americane.

Tellis a mai precizat că diferențele ar putea depinde, de la o țară la alta, de următorii factori: „dimensiunea țării, granițele sale, obiceiurile culturale, temperatura, umiditate și latitudine”.

Cei trei afirmă că studiul susține restricțiile agresive, fie că vorbim de blocarea Italiei și a Californiei, testarea masivă și carantina din Coreea de Sud și Singapore, sau combinația ambelor din China.

„Singapore și Coreea de Sud au adoptat metoda testării masive și a carantinei, care pare a fi singura alternativă de succes la blocajele costisitoare și la ordinele de izolare la domiciliu”, a scris Sood.

Aceștia mai susțin că situația din SUA este unică, în sensul că, acolo doar jumătate dintre state au luat măsuri agresive, și acestea la date diferite.

spot_img
Ovidiu Irimia
Ovidiu Irimia
Are o experiență de 18 ani în presa scrisă. A debutat în 2001, ca simplu colaborator al departamentelor de investigații pentru mai multe publicații din România, apoi consultant, iar ulterior a devenit editor cu normă întreagă. A profesat mult timp în mediul de afaceri din București și din străinătate, fiind specializat în achiziții și analiză de piață, dar pasiunea pentru presa de investigații nu l-a părăsit niciodată.

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE