Grupul Mazăre de la Constanţa a beneficiat încă din anii ’90 de sprijinul unui partener mai puțin vizibil, despre care nu s-au ştiut prea multe lucruri. Este vorba de Mihail-Gheorghe Cârciog (Mișu) descris de foştii săi subalterni drept „cel mai discret patron de presă din România”.A fost omul din spatele fondării trustului Telegraf-TV Neptun Constanța. În 1995 parteneriatul dintre grupul Mazăre și Cârciog a dat primele roade, firma la care erau asociați primind finanțare cu sprijinul BANCOREX. După deschiderea arhivelor fostei Securități s-a aflat că unchiul lui Cârciog ocupase funcția de atașat comercial la Legația română din Roma, devenind partener de afaceri al celebrului Iosif Constantin Drăgan. Nepoata miliardarului Cârciog a fost iubita lui Radu Mazăre, iar în prezent deține cunoscutul club KUDOS din stațiunea Mamaia.
Personaj enigmatic, Cârciog a lucrat în presă și în epoca Ceaușescu și după, iar evenimentele din decembrie ’89 l-au surprins pe străzile capitalei filmând cu o cameră video tot ce se întâmpla: “filmam în stradă, în locurile fierbinți, unde se trăgea” declara în 2007, pentru Evenimentul Zilei. După ce focurile de armă au încetat iar manifestațiile tineretului revoluționar din Piața Universității au fost sparte cu bâtele minerilor, Mihail Cârciog a pus bazele în 1992 primului trust de presă din România cu ramificații în toate colțurile țării.
La Constanța funcționa deja din 1990 publicația “Contrast” patronată de câțiva tineri ieșiți de pe băncile Institutului de Marină Civilă, Radu Mazăre, Sorin Strutinsky și Nicușor Constantinescu. Era o perioadă marcată de schimbări rapide la nivel politic și economic, nevoia mare de informare a populației generând profituri substanțiale ziarelor vremii. Și evident patronii de presă făceau bani frumoși după fiecare ediție, mereu în creștere, ziarele și revistele fiind vândute ca pâinea caldă. În acest context prielnic Mihail Cârciog a fondat la Constanța, în asociere cu grupul Mazăre, un trust local de presă compus din ziarul Telegraf și postul de televiziune SOTI (actualul Neptun TV): “Acum 20 de ani, în 1992, eu împreună cu Sorin Strutinsky şi Nicuşor Constantinescu am fost la nea Mihai şi i-am zis că am scos o revistă la Constanţa şi că nu mai putem să o scoatem, dar i-am zis că vrem să scoatem un cotidian şi i-am cerut ajutorul” a declarant Radu Mazăre în iunie 2011.
În paralel, sub patronatul lui Cârciog vedea lumina tiparului și primul număr al ziarul de seară “Evenimentul Zilei”, apărut în octombrie-noiembrie 1992 aproape concomitent cu trustul de presă “Telegraf-SOTI” din Constanța. De atunci Mihail Cârciog n-a mai părăsit acționariatul firmelor de la Constanța. La nivelul anului 1999 un raport al fostei Gărzi Financiare arăta că Mihail Cârciog mai deținea încă 45% din Conpress Advertising SRL și alături de Iliuță Naghi care avea 11% controla practic societatea, diferența de 44% fiind în administrarea grupului Mazăre.
Cine a fost omul din spatele formării “tripletei de aur” ?
Mihail Cârciog s-a stins din viață la Viena în Iunie 2011, la vârsta de 70 de ani. Nu se afla acolo în mod special pentru tratament, așa cum practică potentații prezentului, ci pentru că Austria devenise într-un fel a doua sa casă. În ultimii ani, Cârciog locuise la două adrese diferite din Viena, pe aleile Habsburg și Prediger, ambele situate în zona centrală a capitalei fostului imperiu Austro-Ungar. În mediul politic constănțean din anii ’90 se zvonea că, de fapt, Mihail Cârciog lucrase înainte de 1989 în Austria pe lângă agenția noastră economică din Viena. Ipoteza este una deosebit de interesantă în contextul în care agenția servea drept acoperire spionajului românesc fiind condusă din ’73 până în decembrie ’89 de Marin, fratele lui Nicolae Ceaușescu.
În timpul evenimentelor de la București din 1989 nu doar cuplul Nicolae și Elena Ceaușescu a fost lichidat ci și antena direcției de informații externe de la Viena, pe 28 decembrie Marin Ceaușescu fiind găsit mort, spânzurat în sediul agenției – iar cazul clasat de austrieci drept sinucidere (rezoluție ce n-a mulțimit chiar pe toată lumea). Conform declarațiilor Mihaelei Moraru, fiica lui Marin Ceaușescu, tatăl său l-a sfătuit pe Nicolae Ceaușescu ca la ultimul congres al partidului din ’89 să-l numească ca succesor la conducerea țării pe Ion Iliescu și-n felul acesta să neutralizeze planul sângeros de răsturnare a regimului, pentru că Iliescu ar fi fost compromis fiind recomandat chiar de Ceaușescu.
Revenind la Mihail Cârciog, ziaristul Eduard Ovidiu Ohanesian a fost probabil primul care a făcut legătura între afacerile sale din presă și organele de represiune ale fostului regim, indicând asocierea dintre Cârciog și doi foști ofițeri de Securitate, Rudolf Rotaru și Ion Popescu. În cartea “Servesc Patria” publicată în anul 2014 la editura Junimea, Ohanesian povestește că “trustul Expres a fost coordonat și controlat informativ prin doi ofițeri din fosta Securitate: Rudolf Rotaru și Ion Popescu. Cel din urmă, personaj celebru pentru gaura dată Băncii Religiilor, supraveghea îndeaproape toate întâlnirile conducerii și ședințele de redacție din cadrul trustului. Despre Rudolf Rotaru, patron al unei firme de securitate, colegii ceiști spun că a fost infiltrat ca partener de afaceri al fondatorului trustului Expres, Mihai Cârciog, după ce fusese ofițer al Direcției a IV-a Contrainformații Militare”. Prin intermediul societății Transval Corporation rezervistul Rudolf Rotaru a asigurat timp de 16 ani paza sediului Loteriei Române, în timp ce, Ion Popescu (fost colonel DIE, fost șef al Departamentului Cultelor, până în 1989) a ocupat funcția de președinte al defunctei Bănci Internaționale a Religiilor (BIR) fiind condamnat în aprilie 2011, alături de Dinel Staicu, la 7 ani de închisoare în dosarul devalizării BIR.
Grupul Mazăre și banii de la BANCOREX
În anul 1995 societatea Conpress Advertising rezultată din asocierea grupului Mazăre cu Mihail Cârciog a semnat cu BANCOREX o “convenție” prin care banca a girat un Bilet la Ordin în valoare de 1.960.000 USD. În felul acesta firma Conpress a beneficiat de un împrumut de la un offshore din Luxembourg în valoare de 1.340.000 USD, sumă pe care Conpress se obliga s-o ramburseze în 3 ani de zile cu tot cu dobânda negociată de 541.000 USD.
Băieții de la Constanța n-au restituit banii la timp iar BANCOREX a fost obligată să achite datoria în 1998, societatea Conpress Advertising devenind astfel datoare la BANCOREX. Au fost necesari 8 ani de zile pentru ca statul roman să miște un deget în vederea recuperării debitului, timp în care Radu Mazăre a ajuns primar iar prietenii săi au dezvoltat o impresionantă caracatiță economică pornind din Constanța cu extensii internaționale.
Despre modul în care au fost utilizați banii trași din Luxembourg nu se cunosc prea multe, conform acționariatului un procent de 45% revenea lui Mihail Cârciog și doar 44% grupului Mazăre. Iar dacă judecăm faptele la nivelul anului 1995 (atunci când s-a primit împrumutul) suma de 1.340.000 de dolari era mai mult decât suficientă pentru demararea unor afaceri de anvergură – la momentul respectiv un apartament într-o zonă centrală a Bucureștiului se vindea cu 7.000-10.000 USD.
Mihai Cârciog, primul lord român
Încă din anii ’90 s-a zvonit că patronul de presă Mihail Cârciog are un unchi bogat în străinătate care-i finanțează afacerile din România. Cârciog a negat legăturile cu unchiul, afirmând într-un interviu ca n-a fost vorba de finanțarea afacerilor ci de un mic împrumut deja restituit. Cert este că, tocmai în ianuarie 2012 s-a scris în presa românească că primul român cetăţean britanic care a primit titlul de “Sir” a fost Mihai Cârciog, unchiul cunoscutului patron de presă, cu acelaşi nume. Lămuririle au venit de la generalul SRI în rezervă, Aurel I. Rogojan care-l prezintă pe Mihai Cârciog drept unul dintre cei mai importanți membri din diaspora română din Marea Britanie:
“Mihai Cârciog unchiul a părăsit România imediat după cel de al Doilea Război Mondial, împreună cu acea parte a high life-lui care a luat drumul exilului în Marea Britanie. Mihai Cârciog şi-a pus pe picioare o afacere. A început să colecteze şi să valorifice fierul vechi […] Ulterior, colectarea s-a specializat pe domeniul mult mai profitabil al metalelor neferoase. Când statisticile au arătat că industria britanică se bazează pe un procent însemnat de metale neferoase provenit de la reţeaua de colectare a întreprinzătorului, de acum industriaşul Mihai Cărciog a fost înnobilat de către Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Sir Mihai Cârciog avea bunul obicei să adune la reşedinţa sa membri ai comunităţii româneşti din exil şi să le ofere, cu prilejul unor evenimente specifice, un banchet de mare ţinută”.
În mod interesant Mihai Cârciog unchiul a obținut titlul nobiliar de “Sir” destul de repede, conform publicației “Diaspora Română” ce apare la Londra, evenimentul s-a petrecut “în anii ’50 ai secolului trecut”. Rezultă astfel că Mihai Cârciog a avut o ascensiune foarte rapidă pentru un fugar din lagărul sovietic, de vreme ce a reușit în 10-15 ani să ajungă unul dintre cei mai importanți industriași britanici.
Sir Cârciog asociatul lui Iosif Constantin Drăgan
Evenimentele sunt limpezite de cartea istoricul Mihai Pelin, primul cercetător care a intrat în arhivele fostei Securități. În cartea sa “Opisul emigrației politice” publicată la București în 2002, Mihai Pelin amintește de relațiile de afaceri dintre Mihai Cârciog, unchiul care ocupa poziția de atașat comercial la Legația română din Roma și afaceristul Iosif Constantin Drăgan. Istoricul povestește că după înlăturarea lui Mussolini de la putere, toate activitățile firmelor mixte româno-italiene au fost blocate. Momentul, explică Mihai Pelin, a fost foarte bine exploatat de Iosif Constantin Drăgan, care în asociere cu atașatul comercial la Legația română din Roma, Mihai Cârciog au preluat activele unor societăți mixte româno-italiene aflate în impas datorită blocadei, firme care aveau conturi în băncile italiene și au demarat, cu acestea, propriile afaceri. La scurt timp după debutul afacerilor, fostul atașat comercial Mihai Cârciog s-a întors în România pentru a-și lua familia în Italia dar noul regim instalat la putere nu i-a mai permis să plece. A fost însă sprjinit de câțiva membri ai Legației Italiei la București care i-au fabricat pașapoarte false, el reușind să fugă din țară împreună cu alți italieni care reveneau în Italia după război.
Afacerile cu fier vechi au început după 1945, atunci când Mihai Cârciog a cumpărat de la statul grec toate epavele navelor scufundate în apele teritoriale grecești. O parte dintre acestea au fost readuse pe linia de plutire și folosite pentru transport iar restul dezmembrate și vândute bucată cu bucată ca fier vechi.
Ioana Cârciog, afaceri în Republica Mazăre
Ioana este fiica cea mare a omului de afaceri Mihail Cârciog, nepoata unchiului bogat din Marea Britanie dar și fostă iubită a primarului Radu Ștefan Mazăre. Conform publicației “Libertatea”, Ioana Cârciog este “femeia cu care primarul Radu Mazare a trăit o frumoasă poveste de dragoste la sfârşitul anilor ’90”. Și cum asemnea relații merită fructificate, Ioana Cârciog a devenit patroană de club în Mamaia, administrând prin intermediul societății “KUDOS STYLE SRL” clubul “KUDOS”. În anii de glorie ai administrației Mazăre, locația a dat mari bătăi celor de la Direcția Apelor Dobrogea Litoral (din cauza construcțiilor neautorizate) precum și ofițerilor DIICOT – încă din 2008 la KODOS fiind identificați mai mulți furnizori de stupefiante. În anul 2011 cei de la fosta Gardă Financiară au amendat cu 8000 lei societatea KUDOS STYLE pentru că “nu elibera bonuri fiscale”, iar în vara lui 2013 activitatea societății a fost suspendată din același motiv. Se pare că protectoratul bazat pe relațiile sedimentate la începutul anilor ’90 a funcționat la Constanța mai bine de două decenii, timp în care pentru apropiații grupului Mazăre legea a fost doar o chestiune facultativă.
Captivi ai sistemului regenerabil prin sine însuși
Dacă cineva mai are încă impresia că Radu Mazăre a ocolit sistemul sau că sistemul l-a ocolit pe el, cel mai probabil nu înțelege modul în care s-a produs schimbarea de după 1990. În cartea sa “Un ospiciu numit România” consultantul politic Cozmin Gușă a descris poate cel mai bine acest fenomen explicând că nu oricine poate avea o televizune locală în țara noastră: “Din experiența mea personală de presă, diversă, zbuciumată, dar determinantă pentru ceea ce am ajuns să fiu azi, am dedus un lucru extrem de clar: aproape oricine are voie să-și facă un ziar în plan local, să-și facă un radio în plan local, dar nu chiar oricine are voie să-și facă o televiziune în plan local. Când vorbim însă de instrumente de presă care pot să influențeze zone mai extinse din România, selecția viitorilor patroni de presă este riguroasă, și doar anumiți oameni au voie să devină proprietari cu acte ai unor mijloace de informare în masă cu impact semnificativ, așa cum sunt televiziunile”.
Acestea fiind datele prezentate, nu putem trece ușor peste observația că istoria expusă începe în anii ’50, când peste noi a căzut Cortina de Fier în timp ce alții ocoleau cu dibăcie conjunctura istorică. Modul în care unchiul bogat devenea “Sir” la Londra în timp ce nepotul înainta oficial la București în ierarhia aparatului de propagandă comunist, de la muncitor tipograf la secretar de redacție, rămâne încă o enigmă. Apoi, în zorii democrației Dâmbovițene, nepotul pune bazele celui mai important trust de presă din România, iar la Constanța se asociază cu niște tineri pe care nu-i mai văzuse niciodată până atunci. Ajutați de elita financiară a momentului accesează sume impresionante de bani iar afacerile sunt convertite în putere politică. După 20 de ani nu se mai vorbește despre Radu Mazăre ci despre “tripleta de aur” care stăpânește Constanța.