Viața unui om nu poate fi sintetizată în câteva rânduri, cu atât mai puțin actele de creație, despre care știm că ilustrează forma de materializare a Divinității.
Când am scris primul material despre Farul maritim din Constanța și despre cel care l-a conceput, arhitect Nicolae Vasilescu, fiica și moștenitoare acestuia m-a dojenit pentru titlu. Mi-a spus că “sclipirea arhitectului” nu reprezintă, nici pe departe, cea mai alegantă formulare.
Deși surprins, mi-am asumat observația doamnei Anda Vasilescu (Smaranda Schächtele), arhitect și designer de modă. Am susținut totuși, în apărare, că acest far luminează nopțile Constanței, sclipind la fiecare 29,8 secunde. De aici ideea de sclipire, care mi-a servit în descrierea fenomenului fizic, a luminii propagate, dar și metafizic, pentru a ilustra geniul creator.
Cert este că, publicarea primului articol a scos la iveală penuria de cunoștințe istorice cu privire la această operă arhitectonică, și totodată a celui care a gândit întreaga lucrare.
Preocupat aproape instictiv de trecut, mi-am dorit încă din prima clipă să știu mai multe despre arhitectul Nicolae Vasilescu, omul care a proiectat și supervizat, în intervalul 1957-1960, realizarea Farului Maritim “de aterizare” din Constanța.
Și astfel, în urma unei documentări realizate cu sprijinul nemijlocit al doamnei Vasilescu, în rândurile ce urmează avem povestea arhitectului care a dăruit Constanței cel mai frumos far din istoria acestei țări.
Creionul, cea mai puternică armă
Născut în 1915 la Brădești, județul Dolj, Nicolae Vasilescu a fost admis la vârsta de 19 ani la cursurile Școlii Militare Tehnice de Geniu, pe care a absolvit-o în 1937, ca șef de promoție.
După patru ani petrecuți în forțele armate, în Octombrie 1941, alături de alți cinci colegi, toți fiind bursieri ai Ministerului Apărării, tânărul ofițer avea să susțină examenul de admitere la Institutul de Arhitectură din București.
În frumoasa zi de toamnă în care-și dădeau proba de desen, prin ferestrele larg deschise se auzeau, dinspre colțul Universității, strigătele vânzătorilor de ziare: “A căzut Odesa!”.
Recent intrată în război alături de puterile Axei, țara noastră traversa clipe de cumpănă pe frontul de Răsărit, acolo unde ostașii români luptau împotriva trupelor sovietice.
„Deoadă, în sală a intrat decanul Constantin Iotzu, cu ziarele Universul și Curentul în mână. A rostit câteva cuvinte de îmbărbătare către toți candidații, băieți și fete, iar apoi s-a adresat cu entuziasm celor în uniformă militară: Hai ofițeri! A căzut Odesa! Toți veți întra la facultate” după cum își amintește acele momente scenograful Octavian Neculai.
Deși în prima fază Institutul de Arhitectură afișase doar trei locuri pentru ofițerii activi, sosiți de pe front pentru a deveni arhitecți, decanul s-a ținut de cuvând, toți cei șase militari fiind primiți în facultate. Nicolae Vasilescu a intrat cu media cea mai mare, urmat de camarazii săi: Brânduș, Craja, Oculescu, Roșioru și Tutunea.
„Despărțiți după absolvire de viața profesională, foștii lui colegi discutau cu respect despre el, cel care realizase numeroase proiecte de arhitectură industrială.
Se vedea în el un poet al betonului, iar ceea ce l-a așezat la loc de frunte între arhitecții generației a fost o poezie din beton numită Farul de la Constanța. Un lujer de lumină la care ne închinăm și noi arhitecții, nu numai marinarii din toate colțurile lumii” a mai precizat Octavian Neculai.
După absolvirea facultății, Nicolae Vasilescu a lucrat timp de doi ani ca arhitect în cadrul armatei, în intervalul 1948-1950, pentru ca ulterior să devină arhitect civil și consilier la Institutul de Cercetări și Proiectări pentru Industria Lemnului (I.C.P.I.L.), conglomerat aflat în organigrama Ministerului Industrializării Lemnului și Materialelor de Construcții.
În 1957 este contractat de Ministerul Apărării pentru a proiecta un far maritim la Constanța, lucrare justificată, la momentul respectiv, de necesitatea existenței unui “far de aterizare” de mare înălțime și putere, care să ghideze navele, la apropierea de coasta românească.
Ceea ce a rezultat știm deja; o superbă piramidă albastră, pe care marinarii, venind spre Constanța, o văd plutind cu vârful în mare.
Fabrica de mobilă din Constanța
Ulterior, Nae Vasilescu, așa cum era alintat de colegi, a proiectat mari ansambluri industriale și fabrici de mobilă, precum cele din: Suceava, Sighetu Marmației, Tîrgu Jiu, Pitești, Bacău, Blaj, Turnu Severin, Focșani, Cluj și Târgu Mureș.
Nu în ultimul rând, printre proiecte ce i-au fost puse în operă se numără și fabrica de mobilă din Constanța, ridicată în zona industrială Palas, denumită „Fabrica de mobilă și furnire estetice Constanța”, rebotezată “Furnibom” după 1989.
Această întreprindere a fost construită la Constanța, în intervalul 1966-1968, primele probe tehnologice ale secției de furnire fiind realizate în iunie 1967.
Proiectul a aparținut Institutului de Studii și Proiectări Forestiere (I.S.P.F), lucrările de construire fiind delegate Trustului de Construcții Nr. 1 București, reprezentat local de Șantierul nr. 111 Palas.
La realizarea fabricii au mai participat arhitect Gheorghe Lungu, inginerii Nicolae Steer, Ioan Benea și Adela Oancea, diriginte coordonator al șantierului fiind inginerul Ion Teodoropol.
Importanța strategică a industriei românești a lemnului
Laolaltă cu celelalte fabrici din țară enumerate anterior, fabrica de la Constanța făcea parte din așa-numita Centrală de Prelucrarea Lemnului.
Considerată strategică de guvernul de la București, această ramură a industriei ușoare a cunoscut o dezvoltare fără precedent în perioada socialistă, doar la Constanța fiind dezvoltate, în total, trei fabrici de mobilier și un depozit de produse lemnoase, în parcul industrial Palas.
Aceste unități economice erau reunite în Combinatului de exploatare și industrializare a lemnului, care-și derula activitatea pe cuprinsul a trei județe: Tulcea, Ialomița și Constanța.
Acest conglomerat dispunea de șase sectoare de exploatare la Babadag, Cerna, Măcin, Niculițel, Cernavodă și Fetești, și de o unitate de industrializare a lemnului aflată la Tulcea. Acestora li se adăugau cele trei fabrici din cadrul complexului industrial Palas – Constanța, unde se realizau produsele finite: mobilier, furnire estetice și mobilier metalic.
Mare parte din producție mergea la export, la capătul acestui lanț economic fiind poziționate trei societăți de comerț exterior, TehnoForestExport, ExportLemn și VitroCim, care se ocupau de comercializarea produselor din lemn realizate în România, pe piețele din Vest.
Nu era vorba doar despre mobilier, așa cum s-ar putea crede; de la instrumente muzicale până la ambarcațiuni (realizate la fabrica din Reghin), societățile românești transformau resursa lemnoasă în produse cu valoarea adăugată mare, de o calitate ridicată, adesea premiate la expozițiile internaționale de specialitate.
Nu întâmplător, acest sector economic avea să dea și primii milionari de după 1989, de notorietatea fiind exemplele Elvila (Viorel Cataramă) desprinsă din TehnoForestExport sau Hondor Stil (Ilie Hondoreanu) din Constanța – sponsor al Festivalului de la Mamaia.
Fabrica de mobilă curbată Târgu Jiu
După Farul de la Constanța, Nae Vasilescu avea să proiecteze Combinatul pentru Industrializarea Lemnului (CIL) și Fabrica de mobilă curbată din Târgu Jiu. O construcție cu aspect plăcut, modern la acel moment, gândită pentru a oferi condiții bune de lucru angajaților.
Aceasta era alcătuită dintr-o hală de lucru, cu parter și patru etaje, cu laturile lungi orientate spre Est și Vest, pentru o însorire puternică, aspect care se reflecta și-n costurile diminuate cu energia electrică.
Tutuși, pentru a evita supraîncălzirea în timpul verii, Vasilescu a prevăzut montarea unor jaluzele din beton armat pe fațade, formate din elemente orizontale (dale mici) și verticale, prefabricate:
“Prima iarnă de exploatare a dovedit că, în condițiile locale de climă, lipsită de viscole, nu se acumulează zăpadă în spațiile jaluzelelor” a consemnat revista Constructorul, în Nr. 644 din 12 mai 1962
Diferența de cost generată de aceste elemente (jaluzele) a fost acoperită de alte capitole de cheltuieli, prețul total pe metru pătrat de hală construită încadrându-se astfel în plafonul prevăzut inițial.
Pavilionul de expoziții de la Pipera
Putem înțelege astfel importanța arhitecților din domeniul industrial, de munca și creativitatea cărora depindeau integrarea urbanistică a fabricilor și uzinelor, considerate în general neatractive estetic, precum și viitoarele condiții de muncă ale angajaților, cu influență directă asupra sănătății și productivității acestora.
Consultant al industriei lemnului, domeniu căruia i-a dedicat mare parte din carieră, arhitect Nicolae Vasilescu a continuat să proiecteze noi ansambluri impresionante, precum fabrici, hale, pavilioane de expoziții și clădiri administrative.
Astfel, în perioada 1966-1967 a proiectat Pavilionul de expoziţii al Combinatului pentru industrializarea lemnului din Pipera, Bucureşti, la care a lucrat cu inginerii Dragomir (Dragoș) Stoicovici, Andrei Wisner și Ion Rîșnoveanu, execuția fiind realizată de Trustul Nr. 1 de Construcții București.
Deosebit de apreciată pentru “aplicarea în proiectare a unor soluţii înaintate” și tehnicitate ridicată, lucrare a fost premiată, în 1967, de Comitetul de Stat pentru Construcții, Arhitectură și Sistematizare (C.S.C.A.S.).
Iar acestea sunt doar câteva dintre lucrările arhitectului Nicolae Vasilescu, care-l așează printre părinții arhitecturii industraile din țara noastră.
Pe lângă cele deja prezentate, materialul n-ar fi complet fără expunerea succintă a următoarele lucrări, la care Nae Vasilescu și-a adus de asemenea contribuția: dezvoltarea Fabricii de geamuri din Scăieni, Prahova (1958-1959), clădire administrativă pentru Arhiepiscopia Craiovei, Mitropolia Olteniei (1970) și nu în ultimul rând, Barajul Porțile de Fier 1, lucrarea la care a participat din partea I.C.P.I.L., alături de colegul său Florin Trișcu. (1969-1970).
Premii și distincții
Nu de puține ori, proiectele arhitectului Nae Vasilescu au fost amintite în reviste de specialitate, de la noi, dar și de peste hotare.
Considerată o lucrare avangardistă, Farul Maritim a apărut în Architectural Design Nr. 11 din 1961, alături de un studiu al arhitectului finlandez Hugo Alvar Aalto, despre centrului capitalei Helsinki, precum și în revista românească Arhitectura, 1961 (Anul 9, nr. 1-6) a Uniunii Arhitecților.
Totodată, Pavilionul expozițional de la Pipera a fost prelucrat în revista asociației “IMCYC” Instituto Mexicano Del Cemento Y Del Concreto, Nr. 30 din 1968 și în “Le Monde”, numărul din 21 martie 1968, cu ocazia expoziției “L’architecture romaine a l’Ecole des beaux arts.”
De asemenea, Farul Maritim a primit premiul Uniunii Arhitecților, în 1959, proiectul Combinatului pentru industrializarea lemnului Târgu Jiu a fost premiat în bani, cu suma de 5000 de lei, în 1962, iar Comitetului de Stat pentru Construcții, Arhitectură și Sistematizare (C.S.C.A.S.) a premiat, în 1967, Pavilionul de expoziţii de la Pipera.
Nu în ultimul rând, arhitect Nicolae Vasilescu a fost decorat de statul român, prin Prezidiul Marii Adunări Naționale, cu „Medalia Muncii”, în anul 1965.
S-a stins din viață în 1989, la vârsta de 76 de ani, dar ne-a lăsat imensa moștenire a operei sale, pe care noi constănțenii avem ocazia s-o admirăm, în fiecare zi, mai ales după apus.
