Recent, în dialogul epistolar dintre Arhiepiscopia Tomisului și Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a intervenit Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, IPS Teofan. Acesta a afirmat, printre altele, că: „Prin mila Domnului, avem un sistem mitropolitan bine structurat, ancorat în sfintele canoane, în tradiția Bisericii de multă vreme, și orice decizie cu referire la înființări, desființări, modificări teritoriale ale unor unități bisericești se realizează în interiorul acestui sistem. Cred că nu este nici folositor și, cu atât mai mult necesar, ca vechile structuri bisericești răspândite de-a lungul și de-a latul țării să fie neapărat reînființate, reactualizate. […] Cred că preoții și credincioșii constănțeni sunt mulțumiți în marea lor majoritate prin faptul că au o arhiepiscopie la Constanța și că fac parte din Mitropolia Munteniei și Dobrogei. În general, oamenii, știți bine, și acolo, și peste tot în țară, au alte preocupări: grija zilei de astăzi și de mâine, problemele de sănătate, îngrijorarea pe care o au ca nu cumva războiul pe care-l poartă Rusia în Ucraina să se apropie de granițele României. Acestea sunt preocupările reale ale oamenilor, nu neapărat înființări, rearondări, modificări de structuri bisericești, mitropolitane, eparhiale și așa mai departe”.
De ce a vorbit tocmai IPS Teofan și nu alt ierarh din Sfântul Sinod?
Simplu: pentru că este cel mai interesat de subiect.
Trebuie spus că istoricul nostru patriarhal este de dată recentă; la anul se împlinesc 100 de ani de la organizarea BOR ca Patriarhie, perioadă în care pe scaunul cel întâistătător s-au perindat șase ierarhi: Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Justinian Marina, Iustin Moisescu, Teoctist Arăpașu și, desigur, Daniel Ciobotea. În afara primului, care la momentul înscăunării era deja mitropolit al Ungrovlahiei, și a ultimului, care a fost „ales”, toți ceilalți au fost venit din scaunul mitropolitan al Moldovei și Bucovinei, conform principiului „locum tenens”.
Mai trebuie amintit și că BOR este structurată în șase mitropolii interne și șapte eparhii externe. Cele mai vechi sunt Mitropolia Munteniei și Dobrogei sau a Ungrovlahiei, înființată în anul 1359 de către Patriarhia din Constantinopol, și cea Moldovei și Bucovinei, înființată între 1381-1386 și recunoscută în 1401 de către aceeași Patriarhie.
Acesta este și motivul pentru care, până în anul 2006, Patriarhul BOR venea direct din scaunul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei ca urmaș de drept, al doilea în ierarhie. Ei bine, în acel an, regulile s-au schimbat, astfel că, în caz de vacanță a postului, următorul Patriarh avea să fie supus unui proces electoral, adică să fie ales. Acest lucru a fost întărit și de Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române, adoptat în anul 2008 prin Hotărâre de Guvern, și care spune la art.127, că: „Pentru slujirea, vrednicia şi răspunderea de Patriarh este eligibil oricare dintre mitropoliţii, arhiepiscopii şi episcopii eparhioţi în funcţiune, cetăţeni români, care sunt doctori sau licenţiaţi în teologie şi s-au impus în conştiinţa Bisericii şi a societăţii prin viaţă curată, cultură teologică, demnitate eclesială, zel misionar şi simţ gospodăresc”.
Numai că, după mutarea la cele veșnice a PF Teoctist, „cutuma” a biruit libertatea procesului electoral, astfel că, Daniel Ciobotea a devenit primul Patriarh ales direct de pe scaunul de mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Desigur, o simplă coincidență.
Așadar, dacă mergem pe linia vechimii structurilor mitropolitane, o recunoaștere, o reactivare sau o reînființare a Mitropoliei Tomisului, ca structură descendentă a celei recunoscute la Sinoadele de la Niceea și Constantinopol, în anii 325, respectiv 381, și o desprindere a ei din trupul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, ar putea conduce la schimbarea „primatului” patriarhal, adică viitorul Patriarh ar trebui „ales” de la Tomis și nu din Moldova.
Numai că, „ar trebui” nu este sinonim și cu „va fi” pentru că, odată ridicată Arhiepiscopia Tomisului la rang de mitropolie și înscăunarea lui Teodosie ca mitropolit, în cazul în care acesta este nu este dorit de majoritatea celor care participă la procesul electoral, ei bine, abia atunci am putea asista la primele alegeri libere de cutumă; dar, în loc să existe vreun „risc”, e mai bine, pentru unii, ca acesta să fie eliminat din start.
În concluzie, intervenția IPS-ului Teofan, care face un binevenit apel la calm și liniște, trebuie citită totuși și în cheia neschimbării vechilor rânduieli, care par mai puternice decât Legile, Regulamentele scrise și adevărul istoric.
Una peste alta, Sfântul Sinod al BOR are datoria de a se ridica peste presiuni și amenințări, peste privilegii, interese și relații personale, adică peste tot ceea ce este lumesc, și de a ne oferi un model de dialog, pace și înțelegere, chiar și atunci când tema naște o dezbatere aprinsă. În fond, nimic nu se rezolvă prin evitare, nediscutare sau respingere brutală, mai ales că acest tip de abordare pare mai mult extras din politică și mai puțin din Duhul Adevărului.
