Cu sau fără PF Daniel, cu sau fără IPS Teodosie, Mitropolia Tomisului trebuie ori recunoscută, ori reactivată, ori reînființată, trecând peste orice fel de interese, orgolii sau prevederi vremelnice de funcționare internă a Bisericii Ortodoxe Române.
De ce, s-a tot scris și argumentat, pornind de la menționarea în cadrul primului Sinod ecumenic de la Niceea a mitropolitului Marcus Tomensis (de Tomis) și până la necesitatea unui răspuns, în oglindă, la evoluția Bisericii surori din Bulgaria care, în urmă cu 20 de ani, a înclinat planul ierarhiei bisericești către sud, prin reînființarea Mitropoliei de Durostor.
În fond, nu este nevoie decât de un singur argument: Apostolicitatea Tomisului, mai clar, prezența a doi dintre Apostolii Mântuitorului Iisus Hristos pe pământul Scythiei Minor.
Ca o scurtă paranteză, Domnul a avut, în total, 70 de Apostoli, însă ceata primilor chemați a fost compusă din 12, minus „fiul pierzării”. Ei bine, Sfinții Andrei și Filip fac parte dintre cei 12, adică dintre cei mai apropiați. Doar pentru că ei au fost aici, doar pentru că ei au slujit prima Sfântă Liturghie în Dacia lui Scorilo, doar pentru că pe tărâmul dobrogean a fost instituită taina hirotoniei, doar pentru că primii noștri sfinți mucenici aici sunt, și doar pentru că, tot aici, s-a aprins Lumina lui Hristos care luminează tuturor, este necesar ca Sfântul Sinod al BOR să se scuture de toate duhurile care îl tulbură și să repună istoria și firescul în drepturi.
Orice personalizare a subiectului de tipul, PF Daniel nu îl vrea pe IPS Teodosie mitropolit de Tomis pentru că acesta i-ar succeda în scaun sau pentru că Mitropolia Moldovei și Bucovinei revendică „de jure” acest drept, orice îngreunare a hotărârii prin invocarea unor reguli legate de funcționarea seculară neîntreruptă și necesitatea existenței a două episcopii sufragane, orice coborâre a nivelului până la mofturile episcopilor sufragani, sunt detalii care fac să se piardă esența: Apostolicitatea pământului tomitan.
Surprinde inflexibilitatea Cancelariei Sfântului Sinod al BOR, care nu permite nici măcar o simplă discuție în plen pe marginea acestei teme. Invocarea unui răspuns dat în urmă cu peste 20 de ani, în condițiile în care multe lucruri au evoluat, precum și tonul de tip bombardier utilizat în răspunsurile formulate, acestea culminând cu o amenințare publică adresată tuturor susținătorilor acestui demers, ne arată o tristă încremenire în proiect, probabil ordonată, și un comportament nepermis în antecamera Sfântului Sinod al BOR, întâlnit numai după blocurile gri.
Revenind la subiect, oricât de mare ar fi temerea PF-ului Daniel că ar fi succedat de IPS-ul Teodosie, trebuie spus că Arhiepiscopul Tomisului nu a găsit elixirul vieții fără de moarte. În plus, numai Dumnezeu știe pe cine va chema primul la El. În orice caz, poate că nici insistența epistolară venită de la Tomis nu este cea mai înțeleaptă soluție, însă nici răspunsurile birjărești ale Cancelariei nu sunt în tonul roadelor Duhului, despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Galateni. Poate că o discuție tête-à-tête între PF și IPS, poate că o dezbatere fără orgolii în Sfântul Sinod, ar rezolva toate problemele pentru că, în fond, parafrazându-l pe Gheorghe Cozorici, în magistrala interpretare a lui Ștefan cel Mare, Mitropolia Tomisului nu este nici a PF-ului Daniel, nici a IPS-ului Teodosie, nici a noastră, ci a copiilor și a copiilor copiilor noștri, acum și în vecii vecilor.
