Clubul-bar Melody a făcut parte din prima fază a dezvoltării stațiunii Mamaia din perioada socialistă, fiind inclus în “ansamblu de odihnă cu 10,000 locuri în sistem centralizat” construit între Pescărie și Cazino Mamaia, între 1958 și 1964. Alcătuit din numeroase unități turistice același grup de edificii a inclus complexul Teatrului de vară din Mamara și centrul comercial Perla, lipite unul de celălalt, ambele finalizate în 1964 și considerate programe de arhitectură specifice perioadei socialiste.
Clubul-bar Melody reprezintă ultima piesă a acestui ansamblu, ce avea să ajungă în foarte scurt timp un reper al promenadei stațiunii Mamaia. Așezat într-o poziție în care marea comunica cu lacul, din persectivă arhitecturală clădirea este un obiect multiorientat, cu patru fațade tratate egal, devenită o adevărată odă corbusiană.
O piesă de modernism românesc uitată
Ridicată în intervalul 1963 – 1964, amplasată în spatele vechiului cazinou, între șoseaua de pe malul lacului Siutghiol și esplanadă, clădirea a fost gândită ca un club de zi și restaurant permanent, cu orchestră, dans și spectacole de varietăți. Poziția privilegiată a permis realizarea a două intrări principale, fiecare conectată la una dintre arterele stațiunii.
Arhitectura și organizarea spațiului
Proiectată pe principiul spațiului continuu, construcția se desfășoară pe patru niveluri care se întrepătrund prin rampe, scări și supante (platformă intermediară). Clubul, cu o capacitate de circa 200 de persoane și acces dinspre lac, ocupa primele două niveluri interioare. Aici, spațiile erau desfășurate pe suprafețe denivelate, extinse spre exterior prin terase și grădini.
La nivelurile superioare se afla restaurantul, accesibil în principal dinspre esplanadă, anume gândit cu vedere la mare, având o sală interioară de 350 de oaspeți, și terasa deschisă de încă 150.
Comunicarea restaurantului cu clubul se făcea printr-o scară rotundă, realizată din marmură neagră, aceasta fiind unul dintre punctele spectaculoase ale interiorului. Supanta parțială a restaurantului oferea vizibilitate către ringul de dans, în timp ce fațadele vitrate și pereții culisanți permiteau deschiderea completă spre terasa acoperită.
Structura și materialele
Clădirea are o structură modernistă, bazată pe stâlpi și planșee din beton armat turnat monolit, cu rețele de grinzi și plăci armate cruciș.
Sistemul de cadre preia sarcinile orizontale generate de vânt și cutremure, adaptându-se la specificul zonei seismice.
Deși modernistă în concepție, construcția a fost realizată cu o atenție rar întâlnită pentru finisaje. Interiorul și exteriorul erau placate cu lemn masiv de paltin, lustruit manual, iar balustradele cu stejar. Totodată, s-au folosit mozaicuri de marmură albă și neagră, travertin de Borsec și Bampotoc, marmură de Moneasa, piatră locală de Dobrogea, dar și ceramică smălțuită în tonuri naturale. Pentru absorbție acustică și confort, pardoselile clubului și ale supantei au fost mochetate integral.
Clădirea a fost înzestrată cu oficii, bucătării la toate nivelurile, celulă frigorifică și lift de marfă. Analizate în contextul anilor ’60, toate aceste facilități completau imaginea unei clădiri turistice moderne și de lux.
Destinul clădirii
După inaugurare, destinațiile inițiale ale unor spații au fost schimbate. Terasele au rămas neutilizate, unele accese au fost modificate artificial, iar funcțiunile s-au reorganizat în mod nefericit. Toate acestea au condus, în timp, la o folosire improprie a spațiilor și la pierderea coerenței gândite inițial de arhitecți.
Astăzi, Clubul-bar din Mamaia rămâne un exemplu semnificativ de modernism românesc cu influențe corbusiene, o clădire care reflectă ambiția anilor ’60 de a aduce pe litoralul româneasc o arhitectură contemporană, integrată turismului de masă, dar cu accente de rafinament și lux.
Echipa de arhitecți
Proiectarea și conceptul au fost asigurate de echipa alcătuită din arhitect Rodica Grozea (șef de proiect), arhitect Virginia Petrea și arhitect Medy Mayer. În timp ce, mobilierul din dotarea clădirii a fost conceput de arhitectul Camil Roguski.
Supranumit incorect după 1989 “arhitectul lui Ceaușescu” și prezent permanent pe micile ecrane, Camil Roguski avea să devină și mai cunoscut în 2006, după ce a acceptat oferta omului de afaceri Gigi Becali de a superviza restaurarea Palatului Auschnit de pe Aleea Alexandru nr. 1, București.
Toți cei enumerați erau angjați ai Insitutului de Studii și Proiectare pentru Construcții, Arhitectură și Sistematizare (ISCAS), instituție implicată în tot ceea ce a însemnat sistematizarea și resistematizarea marilor orașe ale României în perioada socialistă.
Management
În perioada socialistă, la care se raportează materialul nostru, complexul era deținut și administrat de societatea C.H.R. Ambasador, condusă de directorul Aurelian Heroiu, entitate care administra și Hotelul „Ambasador” din București, restaurantul „Pădurea Băneasa”, restaurantul „Parcul Privighetorilor”, precum și alte unități similare de alimentație publică.
Perceput ca un bun organizator de evenimente și manager al unor stabilimente similare, de pe litoral și din capitală, la finalul anului 1983 conducerea Clubului Melody i-a fost încredințată lui Viorel Păunescu, după ce clădirea fusese trecută printr-un proces de renovare.
Încă de la jumătatea anilor ’70, pe vremea când lucrurile funcționau mult mai bine pentru turismul românesc de litoral, Păunescu se remarcase ca „întreprinzător-șef” al complexului de alimentație publică Internațional din Olimp. Astfel, împreună cu balerinul, coregraful și actorul Cornel Patrichi, Păunescu a reușit relansarea Clubului Melody, într-o perioadă de crâncenă austeritate, impusă de iminentul faliment al comunismului.
În scopuri artistice, Melody Bar colabora permanent cu artiști precum Dan Spătaru, Gil Dobrică, Olimpia Panciu, Mihaela Oancea, Păunița Ionescu, Silvia și Mircea Dumitrescu, la care se adăuga Ansamblul de Balet „Melody”, din care făceau parte Felicia Dalu, Tatiana Botez, Valentina Tănase și Emil Marinescu.
