CNAIR verifică „toate cele 100.000 de șuruburi” ale noului pod de la Brăila

Un anume Nicușor s-a dus ieri pe noul pod de la Brăila, construit cu mari sacrificii de italienii de la Webuild, unde a realizat o scurtă captură video care arată că anumite șuruburi ale parapetelor de protecție n-au fost înfiletate. 

După cum era de așteptat, imaginile au fost preluate de presa națională și locală, iar directorul companiei de drumuri, Cristian Pistol, a sărit din papuci și și-a trimis acolo ciracii să verifice situația. 

A urmat azi anunțul, publicat direct pe pagina de socializare a CN AIR, din care aflăm că sunt verificate „toate cele 100.000 de șuruburi folosite la montarea parapetelor pe pod” iar dintre acestea deja au fost verificate 35.000. Deci lucrurile se mișcă mai bine de când există FaceBook.

Trebuie precizat din capul locului că podul n-a fost încă recepționat de compania națională de drumuri (CN AIR), situație în care, orice remediere cade în sarcina constructorului. 

Povestea a fost imediat preluată de europarlamentarul USR Vlad-Marius Botoş, vicepreşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională, care a emis un comunicat de presă prin care anunță că și-a făcut deja datoria și a sesizat Comisia Europeană în legătură cu deficiențele semnalate la podul de la Brăila. 

“Ceea ce am văzut cu toții ieri dimineață în acea filmare că șuruburile nu sunt prinse bine, și ieri la o simplă atingere… Practic, mie unul, înainte de a fi om politic sunt cetățean al acestei țări și nu știu, m-a intrigat”

Acest pod a fost construit în mare parte din fonduri europene și am trimis o scrisoare prin care pun câteva întrebări privind respectarea standardelor de siguranță în construcții, în ceea ce privește podul de la Brăila.

Este un mare proiect de infrastructură. Este al treilea pod ca mărime din Uniunea Europeană. O bună parte din bani au venit din fonduri europene.

Eu m-am săturat să văd în România lucrurile făcute de mântuială. După aia ne mirăm că sunt accidente. Este important ca toate aceste deficiențe să fie remediate” a declarat europarlamentarul USR, Vlad-Marius Botoş, pentru B1 TV.

Totodată, au mai fost sesizate anumite deficiențe privind covorul asfaltic, care s-a ondulat spre părțile laterale. Legat de acest aspect, compania de drumuri a informat că fenomenul s-ar datora temperaturilor extrem de ridicate din această vară.

Puteți viziona mai jos captura video realizată de Nicușor de la Brăila. 

spot_img
Ovidiu Irimia
Ovidiu Irimia
Are o experiență de 18 ani în presa scrisă. A debutat în 2001, ca simplu colaborator al departamentelor de investigații pentru mai multe publicații din România, apoi consultant, iar ulterior a devenit editor cu normă întreagă. A profesat mult timp în mediul de afaceri din București și din străinătate, fiind specializat în achiziții și analiză de piață, dar pasiunea pentru presa de investigații nu l-a părăsit niciodată.

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE