Ceea ce veți citi în rândurile următoare reprezintă o frântură din jurnalul (nescris) al ultimilor 33 de ani, ai Portului Constanța. Este o istorie recentă, demnă de scenariul unui film despre comunism și capitalism, vechi și nou, prietenii și trădări, luptă bani și putere.
Divizarea portului și apariția Comvex
Comvex SA a apărut prin Hotărârea Nr. 19/1991, privind înființarea unor administrații cu statut de regie autonomă și societăți comerciale pe acțiuni din domeniul transporturilor navale, hotărâre semnată de premierul Petre Roman, în vigoare din 17 ianuarie 1991.
S-a petrecut atunci un fenomen uluitor, pe care astăzi putem să-l înțelegem într-o altă cheie, reprezentat de divizarea Portului Constanța în zeci de bucăți juridice, sub forma unor noi societăți pe acțiuni.
După modelul divizării flotei Navrom în trei companii mai mici, sau a Companiei de Căi Ferate, prin același mod de operare, “Întreprinderea de Exploatare Portuară Mărfuri Generale” fosta “Întreprinderea de Exploatare Portuară Constanța” a Ministerului Transporturilor a fost împărțită în următoarele cinci societăți: Comvex SA, Phoenix SA, Dezrobirea SA, SOCEP SA, și nu în ultimul rând Administraţia Portului Constanţa sau “APC”, ultima având inițial statut de regie autonomă (actuala APMC).
Prin divizarea din 1991, cabinetul Roman le-a cedat celor cinci entități menționate diverse active din patrimoniul Portului Constanța, mijloace logistice de mare valoare ce aparținuseră până atunci statului român.
Mai departe au fost alcătuite consilii de administrație pentru fiecare societate în parte, care au numit directorii generali, acesta fiind momentul nașterii primilor “operatori portuari.”
Mult mai târziu, tocmai în 1998, prin Hotărârea nr. 517, guvernul Radu Vasile a transformat Administrația Portului în companie națională, așa cum funcționează și în prezent.
Din acel moment s-a pus problema guvernanței corporative pentru Portul Constanța, a obținerii de profit și alți termeni din sfera capitalismului, despre care la Constanța nimeni nu dorea să audă. De ce să facă Portul Profit? Să facă trafic, să facă orice altceva… dar nu profit.
SIDEX Galați, aprovizionat cu minereu de iranieni
Ca să înțelegem mai bine cum s-a născut actuala afacere Comvex, este necesar să parcurgem puțină istorie recentă, pentru a sublinia nașterea grupului Balli, în cooperare cu foști rezerviști ai armatei române.
Balli Steel a aparținut dintotdeauna familiei Alaghband, fiind administrată de cetățeanul britanic de origine iraniană Vahid Alaghband (70 de ani), împreună cu frații săi Nasser și Hassan.
Născut pe 20 martie 1952 la Teheran, Vahid nu este un iranian de rând. Tatăl său, Hussein Alaghband, a făcut parte din cercul de oameni de afaceri apropiați Șahului Pahlavi, ultimul rege al Iranului.
Până la declanșarea revoluției iranienie din 1979, familia Alaghband controla 40% din piața iraniană a bumbacului iar în paralel făceau comerț cu produse alimentare și petrol iranian.
Venind dintr-o asemenea familie, Vahid Alaghband a fost trimis, la vârsta de 17 ani, la facultate în Statele Unite ale Americii, unde a absolvit Cornell University în 1975, devenind inginer chimist. Proaspăt licențiat, s-a întors în Iran unde a lucrat alături de tatăl său în petrochimie, în parteneriat cu americanii de la Dow Chemical Co., și-n domeniul alimentar în asociere cu belgienii de la Vandemoortele NV.
În anul 1979, urmare a înlăturării Șahului de la putere și instalarea Republicii Islamice la Teheran, Vahid Alaghband s-a refugiat împreună cu întreaga familie la Londra.
Un an mai târziu, în 1980, folosind o sumă de bani “împrumutată” de la rude, Vahid a fondat „The Balli Group” cu sediul într-un apartament de două camere din Vestul Londrei.
Activitățile Balli s-au axat, încă din prima clipă, pe comerțul internațional cu oțel și chimice, domenii în care Vahid era deja specializat.
Lucrurile i-au mers atât de bine, încât, de la cele câte sute de mii investite, în doar zece ani averea lui Vahid a depășit miliardul de lire sterline. Astfel, spre finalul anilor ’80 iranienii ajung să lucreze și cu guvernul comunist de la București, casa de comerț Balli devenind furnizorul de minereu al combinatului siderurgic SIDEX Galați.
Iranienii se infiltrează în România prin generalul Stănculescu
Beneficiara unor relații deja tradiționale cu regimul de la București, după înlăturarea lui Ceaușescu de la putere, familia Alaghband își dezvoltă tot mai mult afacerile din România, care devin și mai prolifice.
Conform lucrării “Biographical Dictionary of Central and Eastern Europe in the Twentieth Century”, a autorilor Wojciech Roszkowski și Jan Kofman, publicată în iulie 2016 la editura Routledge, în perioada 1992 – 1994 reprezentantul grupului Balli la București era chiar fostul ministru al apărării, General-colonel cu patru stele Victor Atanasie Stănculescu.
Astfel, sub protectoratul noii puteri “democratice” din România, în august 1992 familia Alaghband înființează la București societatea Balli București Trade SRL, urmată în iulie 1993 de Asigurarea Anglo Română SA, în decembrie 1994 de Balli Metal SA, mai apoi fiind adăugată grupului și Banca Comercială „RoBank” SA (autorizată de BNR în 1995).
Prin mâna generalului Stănculescu, întregul lanț economic a fost plasat sub coordonarea unui alt rezervist din vechea gardă. Era vorba de generalul Dan Ion Drăgoi, personaj despre care Victor Stănculescu a afirmat public că i-a fost „mâna dreaptă” în noul guvern format la București, imediat după evenimentele din decembrie 1989.
Fiind absolvent al Facultății de Aeronave București, finalul “socialismului științific” l-a prins pe Drăgoi, la vârsta de 37 de ani, pe postul de director general al Fabricii de Avione din cadrul Centralei de Aviație. Din această poziție este “reciclat” de răposatul general Stănculescu, și plasat la Ministerul Economiei:
“După ’90, când am preluat Economia, aveam deja 60 de ani. Aveam nevoie de cineva mai tânăr, şi l-am luat pe Drăgoi, care avea pe atunci vreo 35 de ani” a explicat Stănculescu pentru Adevărul, în 10 decembrie 2012.
După Economie, Drăgoi a trecut și prin alte funcții publice, servind ca secretar de stat în Ministerul Resurselor și Industriei în guvernele Roman și Stolojan, sub miniștrii Anton Vătășescu și Dan Anghel Constantinescu.
În perioada respectivă, în guvern se mai afla un personaj ce avea să devină celebru, venit de la Inspectoratul Navigației Civile din Constanța, pe numele său Traian Băsescu.
Comandantul Băsescu ajunsese la București în octombrie 1990, pe poziția de subsecretar de stat la Transporturi, fiind numit ulterior, pe 30 aprilie 1991, ministru al Transporturilor, la propunerea lui Anton Vătășescu (șeful lui Drăgoi).
Generalii Stănculescu și Drăgoi au “căpușat” SIDEX prin Comvex
După încă doi ani în slujba noii orânduiri, din 1992 generalul Stănculescu și subalternul său Drăgoi au devenit oameni de afaceri, ca reprezentanți ai grupului Balli în România.
De la ministerul industriei este “recuperată” și angajată la Balli Group dactilografa Liliana Ghervasuc (Mincă), cea care avea să devină în 2006 președinte al Loteriei Române. Astfel, conform CV-ului oficial, tanti Lili a lucrat pentru conducerea Balli timp de 7 ani, în perioada 1993-2000.
În aceste împrejurări, sub umbrela celor doi generali, din 1993 iranienii participă la privatizarea unor importante societăți din portofoliul statului român, având ca ținte finale combinatele ALRO Slatina și SIDEX Galați, pe care le cunoșteau destul de bine încă din perioada comunistă.
“Eu la Teheran aveam legătură cu președintele și șeful securității, pe care i-am cunoscut în 1991, după ce a căzut guvernul Roman, la un mare târg internațional la Teheran” a explicat răposatul general, în perioada în care se afla închis la Jilava, în cadrul unui interviu extins realizat de Ziaristi Online.
Drept urmare, în 1995, Balli Metal a achiziționat de la statul român prin FPS pachetul majoritar de acțiuni (67,69%) la producătorul de alumină ALUM Tulcea, societatea fiind principalul furnizor de materie primă al combinatului de aluminiu ALRO Slatina.
Cu această ocazie, pe 8 decembrie 1995, fostul președinte al Consiliului de Administrație al FPS, Emil Dima, a semnat o scrisoare prin care guvernul român i-a garantat grupului Balli dreptul de preemțiune asupra pachetului de control, de 51%, la ALRO și Alprom, ambele din Slatina, precum și ALOR din Oradea.
Generalii pun mâna pe Comvex
Doi ani mai târziu, în 1997, iranienii fac o nouă mutare, reușind pe de o parte să achiziționeze 40% din operatorul portuar Comvex SA Constanța, iar pe de alta să se asocieze cu ISPAT Sidex Galați în firma Sidex International Plc., cu sediul la Londra:
“L-am cunoscut pe Dan Drăgoi în 1997, când compania britanică Balli, unde eram avocat intern, a preluat 40% din acţiunile Comvex SA, în procesul de privatizare de atunci.
După plecarea generalului Stănculescu, Dan Drăgoi, care era în subordinea acestuia, avea să devină managerul Balli România” a scris Raymond de Rubeis, pe 22 septembrie 2021, într-un material publicat de ziarul Bursa.
Aranjamentele fiind făcute, începând cu 1997 combinatul siderurgic de la Galați devine dependent de grupul Balli, importurile de materii prime necesare funcționării SIDEX fiind intermediate exclusiv de Sidex International Plc., la care Balli deținea 60% iar partea română diferența de 40%.
Printre puținii suficient de informat dar și de “nebun” încât să facă scandal pe tema privatizării, în maniera prezentată, a societății Comvex, a fost Radu Ștefan Mazăre, care era la acel moment patron de presă și deputat:
“Terminalul de minereu Comvex SA Constanța deține monopolul operațiunilor de descărcare – încărcare a minereului pe Coasta de sud-est a Europei, din Ucraina până în Italia. Posedă două macarale de 50 de tone, din cele câteva existente în lume și dane specializate unde pot acosta mineraliere de până la 250.000 tone.
Cum să înțelegem gestul domnului Sorin Dimitriu care, la un preț derizoriu, 4,8 milioane de dolari, a oferit controlul societății Comvex grupului de firme „Balli”, reprezentat în România de generalul Stănculescu. Proprietarii grupului „Balli” sunt etnici iranieni de diferite cetățenii” extras din interpelarea deputatului Radu Mazăre, din 3 noiembrie 1997, adresată premierului Victor Ciorbea.
“Managerii” Sidex International, băieții din gașca Monaco
Trei nume foarte sonore controlau Sidex International: Dan Ion Drăgoi – omul lui Stănculescu, Gheorghe “Bebe” Ionescu – viitorul cuscru al președintelui Băsescu și Raymond De Rubeis, fostul avocat al grupului Balli, devenit din 2001 chiar finul familiei Drăgoi.
Așa se face că, minereurile pentru SIDEX ajungeau în Portul Constanța, singura societate autorizată să le opereze (descarce de pe nave) fiind Comvex, administrată de Viorel Panait. Acesta era lanțul aprovizionării celui mai mare combinat din țara noastră și din Europa de Est.
Nu întâmplător, artizanii afacerii reușiseră, la nivelul anului 1997, să-și asigure controlul asupra unei părți importante din industria României. Fie că vorbim de produsele siderurgice de la Galați sau de lingourile de aluminiu de la Slatina, totul avea legătură cu iranienii de la Balli și gașca rezerviștilor din MApN, deveniți ca prin minune afaceriști de succes.
Chiar și prima retehnologizare a Comvex, de după 1990, s-a făcut tot cu bani de la ISPAT Sidex. Astfel, în 1996, cele două societăți de stat au semnat un acord prin care au decis să investească împreună în echipamente de descărcare minereu, în valoare de peste 21 de milioane USD. Utilajele astfel achiziționate au fost instalate în Portul Constanța în administrarea Comvex, urmând a fi utilizate în următorii 30 de ani pentru aprovizionarea, nu exclusiv dar în mod prioritar, a combinatului SIDEX Galați.
Părea o afacere avantajoasă pentru ambele părți, dacă un an mai târziu societatea Comvex n-ar fi fost “privatizată”, ajungând tocmai în controlul iranienilor de la Balli, reprezentați de generalii Stănculescu și Drăgoi.
Viorel Panait, director pe poziție
La momentul privatizării, iranienii l-au găsit la conducerea Comvex pe inginerul mecanic Viorel Panait, instalat în funcția de director general încă din 1991. Anterior, în perioada 1981-1991 Panait lucrase ca șef de secție la Întreprinderea de Exploatare Portuară Constanța (IEP MTTC), aceeași din care se desprinsese în 1991 și Comvex.
Așa se face că, în perioada 1997 – 2000, binomul Comvex – Sidex Internațional Plc., sub patronajul grupului Drăgoi-Stănculescu-Panait devenise principala „capușă” a SIDEX-ului, etapă în care combinatul de la Galați înregistra pierderi de 1 milion USD pe zi.
Pentru a rupe pisica, dar și din alte considerente, guvernul Năstase a decis în 2001 vânzarea combinatului către grupul multinațional ArcelorMittal, controlat de miliardarul britanic de origine indiană Lakshmi Mittal.
Aflat în top 100 cei mai bogați oameni din lume, Mittal a încercat încă din prima clipă să scape de cele două entități ce vlăguiau combinatul gălățean: Sidex International Plc., și Comvex SA Constanța.
Cu toate acestea, ruperea relațiilor contractuale cu rezerviștii s-a dovedit cu mult mai complicată decât părea la prima vedere, chiar și pentru unul dintre cei mai bogați oameni din lume.
Iranienii i-au cedat afacerea căpitanului Corneliu Idu, prieten cu Băsescu
Societatea Bulk Project a apărut în noiembrie 2005 prin asocierea constănțeanului Marin-Liviu Muntean (de la Octogon Shipping), cu firma offshore Beftstras Holdings Limited din Cipru.
În cadrul asocierii, Muntean deținea 55%, iar offshore-ul din Limassol diferența de 45%.
Sediul Bulk Project a fost declarat în Constanța, la etajul 2 al clădirii Millennium Business Center de pe bulevardul Mamaia, administrator fiind desemnat tot un constănțean, Coman Lucian-Petru.
Patru luni mai târziu, Muntean Liviu-Marin și-a cedat gratuit cele 55% în favoarea Octogon Shipping & Services SRL, cu sediul la etajul 2 al clădirii din bulevardul Mamaia 182, acolo unde răposatul armator Corneliu Idu obișnuia să găzduiască aproape toate firmele pe care le deținea.
În consecință, la 2 februarie 2006, acționariatul Bulk Project era împărțit între persoana juridică Octogon Shipping & Services din Constanța (55%), administrată de familia Idu, și offshore-ul cipriot Beftstras Holdings din Limassol (45%).
După încă o lună de zile, firma Bulk Project a preluat controlul Comvex Constanța, prin achiziționarea în proporție de 100% a societății Solidmet SRL din București.
La acel moment, Solidmet SRL deținea 53,9% din acțiunile operatorului portuar Comvex, iar prin tranzacția din martie 2006 controlul operatorului portuar a fost transferat definitv în mâinile familiei Idu și a asociaților acesteia.
Omul lui Stănculescu a devenit și el acționar
După cum am prezicat deja, în acte, Comvex aparținea în proporție de 55% familiei Idu, prin Octogon Shipping & Services SRL, diferența de 45% fiind controlată de offshore-ul cipriot Beftstras Holdings.
Însă, în spatele Beftstras se afla interpusă o altă firmă, tot offshore, denumită Davira Ltd., cu sediul în Zurich, Elveția.
Mai departe, în acționariatul firmei din Zurich se regăseau trei nume foarte relevante, firma elvețiană fiind deținută de generalul în rezervă Dan Ion Drăgoi, inginerul Viorel Panait (director general al Comvex, încă din 1991) și fostul avocat al grupului Balli, cetățeanul australian Raimondo de Rubeis, fiecare cu câte 33%
Dacă simplificăm, putem spune că la începutul lui 2006, Corneliu Idu și asociații săi, împreună cu Drăgoi, Panait și avocatul Raimondo de Rubeis, au devenit proprietarii Comvex SA, printr-o tranzacție cel puțin interesantă dacă nu discutabilă.
Controlând pachetul majoritar la Comvex, cei amintiți controlau practic operarea cu minereu a Portului Constanța, servicii de care depindeau cei mai importanți agenți economici din țara noastră.
Pe hârtie, Comvex s-a vândt cu 4800 de Euro
La acel moment, Corneliu Idu nu deținea de unul singur firma Octogon, societatea având un acționariat format din cinci persoane fizice: Corneliu Idu cu 64,45 %, Marin-Liviu Muntean cu 14,22 %, Aurel Oală, Vasile Popa și Constantin Raicu, fiecare cu câte 7,11 %.
Idu a cumpărat Comvexul de la Dundee Limited, o firmă irlandeză controlată de Balli Steel Plc., care aparținea familiei iraniano-britanice Alaghband.
Foarte interesant, mutarea s-a produs aproape gratuit, prin intermediul lanțului de SRL-uri amintit, la care acționarii și-au transmis părțile sociale aparent fără vreo miză financiară.
Constatarea se bazează pe documentele depuse de Solidmet la Monitorul Oficial, ca de exemplu Decizia din 16 martie 2006, prin care firma irlandeză Dundee Limited, reprezentată de cetățeanul britanic de origine iraniană Vahid Alaghband, a vândut firmei Bulk Project cele 968 de părţi sociale (100% din capital) pe care le deținea la Solidmet SRL (Comvex) contra sumei de 16.940 lei, adică 4,826 Euro (la cursul de 3.51 din data respectivă).
Solidmet deținea 53,9% din capitalul operatorului de minereu Comvex SA Constanța, situație în care vânzarea acestui pachet către Bulk Project contra sumei de nici 5000 de lei pare de necrezut. Și totuți, așa au stat lucrurile.
Idu a dat pe Comvex 12 milioane de Euro
În realitate, Corneliu Idu ar fi plătit 12 milioane de Euro, pentru ca ulterior să împartă acțiunile Comvex cu Dan Drăgoi, Raymond De Rubeis și Viorel Panait.
Practic, Idu n-a cumpărat Comvex doar pentru el, ci pentru toți patru, chiar dacă ceilalți trei n-au scos un ban din buzunar.
“În anul 2005, Balli a decis să-şi vândă deţinerile din România. Atunci căpitanul Corneliu Idu, a plătit 12 milioane de euro pentru preluarea pachetului de acţiuni Comvex de la Balli. Corneliu Idu a plătit, astfel, toată suma pentru preluarea Solidmet, compania prin care Balli cumpărase acţiunile Comvex.
Apoi, acesta ne-a dat mie, lui Dan Drăgoi şi preşedintelui CA al Comvex, Viorel Panait, 45% din Solidmet fără ca noi să fi plătit niciun ban. Fiecare am primit 15% din Solidmet, atunci acţionarul majoritar la Comvex, iar domnul Idu a rămas cu restul de 55%” a scris Raymond de Rubeis, pe 22 septembrie 2021, în ziarul Bursa.
Din aceste motive, Corneliu Idu nu avea vreo mare putere în Comvex, deși platise 12 milioane de Euro pe această societate. Conform Hotărârii din 31 mai 2006 a firmei Octogon Shipping, orice decizie care viza „gestiunea sau o altă problemă legată de administrarea Comvex SA” trebuia luată obligatoriu și cu „participarea celorlalţi asociaţi.” Astfel, Corneliu Idu nu putea mișca nimic în privința administrării Comvex, fără acordul partenerilor săi.
Panait și Drăgoi l-au lăsat pe Idu fără Comvex
Timp de zece ani de zile lucrurile au funcționat în această formulă hibridă, până când, Panait și Drăgoi s-au gândit să pună mâna definitiv pe Comvex, evident, în detrimentul lui Idu și a lui Raymond de Rubeis.
Astfel, în 2016, Dan Drăgoi şi Viorel Panait au organizat o majorare de capital la care firma Solidmet nu a participat, deși deținea deja 63% din Comvex. În schimb, și-au băgat la “înaintare” nevestele, pe Anca Mihaela Drăgoi şi Ruxandra Ioana Nicola, care-au achiziționat fiecare câte 17,58% din Comvex.
Prin această mișcare, Corneliu Idu și Raymond de Rubeis s-au trezit cu participațiile diminuate. În schimb, Viorel Panait și Drăgoi au ajuns să controleze Comvex folosind dreptul de vot conferit de pachetele de acțiuni ale soțiilor:
“Domnii Drăgoi şi Panait au pus la cale o operaţiune destul de simplă, prin care au transferat peste 35% din capitalul Comvex către soţiile lor, la un preţ de circa 8 ori mai mic decât cel al pieţei.
Tranzacţiile prin care cele două doamne au devenit acţionare la Comvex, şi viteza cu care ele au putut să participe la majorarea de capital au avut fără niciun dubiu scopul diminuării participaţiei altor acţionari.
Iar acest lucru s-a făcut prin utilizarea unor informaţii privilegiate ale domnilor Drăgoi şi Panait. Vorbim aici de un caz grav de fraudare a investitorilor” a mai scris Raymond de Rubeis.
Totul s-a petrecut în septembrie 2016, cu doar câteva luni înainte ca operatorul portuar Comvex să obțină un credit sindicalizat Raiffeisen-EximBank, în valoare de 33,6 milioane de euro, din care 18,2 milioane de euro au fost garantate în numele și-n contul statului român.
Cu această sumă de bani, Convex și-a ridicat noul terminal de cereale, inaugurat “în scopuri electrorale” în septembrie 2020 chiar de premierul în funcție Ludovic Orban:
“Mă bucur că este o investiţie la care are un modest aport și statul român, prin garanţia oferită de EximBank” declara Ludovic Orban, atunci premier, la inaugurarea terminalului de cereale al societății Comvex.
Rămas bun, Captain!
În realitate, noul terminal fusese deja inaugurat de Corneliu Idu, cu aproape un an de zile înainte, în octombrie 2019, după cum titra Economica.net la momentul respectiv.
Pesemne că răposatul armator “greșise” pentru că, spre deosebire de Panait, nu invitase la tăierea pamblicii toată protipendada politică a liberalilor aflați la guvernare. Însă, așa cum am arătat, Panait a știu să țintească mult mai bine cu limba, la locul și momentul potrivit.
Acestea fiind faptele și personajele, în ultimiii doi ani, Viorel Panait și Dan Drăgoi au avut grijă să-i îndepărteze pe moștenitorii lui Corneliu Idu, atât de la conducerea Comvex cât și a organizației patronale Constanța Port Business Association (CPBA).
“Rămas bun, Captain!” Acesta a fost mesajul postat de asociația condusă de Panait la momentul trecerii în neființă a celebrului armator român Corneliu Idu, decedat în dimineața zilei de 1 decembrie 2020.
