Într-un oraș viu, cetățenii ies în stradă, pun întrebări, cer răspunsuri, trag de mânecă autoritățile și refuză să tacă atunci când realitatea le scuipă în față. Într-un oraș mort, ca orașul Constanța, nu se mai aude nimic. Doar ecoul indiferenței.
Când orașul nu mai respiră, nu mai cere, nu mai trăiește
Constanța a devenit, din fostă perlă a litoralului, o insulă de beton și apatie, unde orice taxă aberantă e suportată fără crâcnire, orice abuz administrativ e tratat cu un oftat obosit, iar promisiunile neonorate devin normă. Nimeni nu întreabă de ce n-avem spitale moderne. Nimeni nu se mai revoltă că infrastructura e sub nivelul mării. Nimeni nu mai cere nimic. Pentru că aproape nimeni nu mai știe ce înseamnă să fii cetățean.
Ce mai înseamnă, de fapt, cetățean?
Potrivit DEX, cetățean este „persoană care se bucură de drepturi politice și civile într-un stat și care are îndatoriri față de acesta”. Cu alte cuvinte, nu ești doar plătitor de taxe. Nu ești doar un număr la alegeri. Ești stăpânul legitim al orașului tău. Dar când drepturile nu mai sunt cerute, iar îndatoririle sunt reduse la plata facturilor, nu mai vorbim de cetățeni. Vorbim de figuranți într-un scenariu scris prost, dar acceptat fără replică.
Administrația n-are niciun stres. Constănțeanul suportă orice.
Taxă pe parcare? Bine. Taxă nouă pe gunoi? Să fie. Lipsă de spații verzi, transport public slab, străzi distruse? Constănțeanul tace.
Când un oraș nu mai are cetățeni activi, critici, implicați, rămâne doar cu o administrație care face ce vrea, cum vrea, când vrea. Iar în Constanța, administrația a învățat lecția perfect: oamenii nu întreabă, nu verifică, nu reacționează. Atunci de ce să se schimbe ceva?
E timpul să (re)devenim CETĂȚENI
Un oraș viu are oameni care se implică, care întreabă, care contestă și mai ales care nu uită că demnitatea civică nu se negociază. Dacă nu ne place ce vedem, trebuie să facem zgomot. Dacă nu ne convine ce ni se servește, trebuie să refuzăm. Dacă vrem altceva, trebuie să cerem, să scriem, să votăm, să acționăm.
Constanța nu e pierdută. Dar e în comă. Și dacă nu facem ceva, moartea clinică a spiritului civic va deveni ireversibilă.
