Conform unei analize realizate de Glovo, platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, poke a înregistrat o creștere a popularității în rândul consumatorilor români, reprezentând un înlocuitor sănătos și gustos al alegerilor convenționale. România ocupă locul 5 în rețeaua Glovo și primul loc în Europa Sud-Estică la consumul de poke, cererea pentru acest preparat crescând cu 50% în ultimele 12 luni, comparativ cu anul anterior.
Bolul poke, sărbătorit anual pe 28 septembrie, este un preparat versatil cu specific hawaiian care îmbină ingrediente proaspete precum pește crud, tofu, ou și sosuri aromate, consumate alături de orez și diverse legume sau fructe, oferind o experiență culinară aparte. Această combinație de texturi și arome face ca bolul poke să fie nu doar o alegere savuroasă, ci și o opțiune nutritivă, asigurând cu succes necesarul de proteine la o masă, dar și fibre, grăsimi sănătoase și carbohidrați complecși.
Peste un sfert dintre comenzile de poke sunt înregistrate la orele prânzului
Analiza realizată de Glovo evidențiază atât momentele din zi în care românii preferă să consume poke, cât și ingredientele de bază favorite și distribuția consumului pe diferite orașe.
Peste un sfert din comenzile de poke plasate prin Glovo sunt realizate în intervalul orar 12:00-14:00, ceea ce demonstrează faptul că românii preferă o variantă alimentară sănătoasă la masa de prânz. Totuși, comenzile zilnice de poke în România au loc și la momentul cinei, când 19% din totalul comenzilor sunt livrate în intervalul 19:00-21:00.
În plus, cel mai mare consum de poke se înregistrează primăvara, iar 15 mai și 2 februarie au fost zilele cu cele mai multe comenzi pentru acest preparat. În mod curent, miercurea este ziua în care Glovo înregistrează cele mai multe comenzi de boluri poke.
Când vine vorba de ingredientele preferate, cele mai populare boluri de poke comandate sunt cele care includ somon, ton și creveți ca ingrediente de bază.
La nivel național, Bucureștiul se distinge ca fiind orașul cu cele mai multe comenzi de boluri poke prin platforma Glovo, urmat de Constanța, Cluj și Iași.