Constantinescu: „Sunwaves ar trebui să semneze un protocol cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru a vinde apă sfințită”

Prezent aseară la canalul Tomis TV în calitate de invitat, Horia Constantinescu, cunoscutul comisar-șef adjunct al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), și-a exprimat îngrijorarea cu privire la fenomenul consumului de droguri de pe litoral.

În cadrul discuțiilor purtate cu jurnaliștii Dorian Hapurnea și Cristian Hagi, șeful ANPC a abordat și situația festivalului Sunwaves, un eveniment muzical devenit controversat din cauza legăturilor cu consumul de stupefiante. Autoritățile iau în calcul anularea ediției din 2025, după ce pe plajă au fost găsite droguri îngropate, chiar pe suprafața închiriată de la Apele Române pentru organizarea festivalului.

Cu doar două zile în urmă, pe 28 aprilie, Ioan Borzea, organizatorul Sunwaves, a declarat într-o conferință de presă că a obținut toate avizele necesare și că problemele au apărut abia după ce procurorii DIICOT au descoperit drogurile în nisip. El a pus situația pe seama unor neînțelegeri între instituțiile statului și s-a arătat încrezător că aceasta se va rezolva.

În schimb, Horia Constantinescu susține că Ioan Borzea este un tip dificil, care nu abordează corect relația cu autoritățile, mai ales în contextul unei probleme atât de sensibile precum cea a consumului de droguri:

„Am aflat de la colegii din alte instituții că te trimite [Ioan Borzea – n.a.] să discuți cu avocații lui. Este o atitudine care te poziționează agresiv față de autorități, autorități care, poate, ar căuta o soluție să te ajute.

Eu îl cunosc. Este proprietarul clubului Max din Regie. Ne știm de 30 de ani. Este o persoană foarte cunoscută în lumea clubbingului din România. A deschis primele cluburi de after-hours din București, dar nu mai trăim acele vremuri și trebuie să mergem împreună cu calendarul”, a declarat Horia Constantinescu.

Șeful ANPC a explicat că acest festival este deja cunoscut publicului drept un magnet pentru consumatorii de droguri, spre deosebire de „Beach, Please!” sau „Neversea”, care au fost mult mai bine organizate din acest punct de vedere.

Constantinescu a mai subliniat că atitudinea autorităților trebuie să fie diferită, având în vedere că, din 2023, stupefiantele au fost încadrate în categoria amenințărilor la adresa siguranței naționale, conform deciziei Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT):

„Se consumă excesiv de multe droguri. De curând, un copil a murit într-o transmisiune live, după ce a consumat șase tipuri de droguri.

Într-o notă ironică, Constantinescu i-a sugerat lui Ioan Borzea să apeleze la Arhiepiscopia Tomisului, cu care ar putea semna un protocol pentru vânzarea de apă sfințită în cadrul festivalului:

“Mă gândeam acum, dacă tot îi place cu protocoalele, poate ar putea semna unul cu Arhiepiscopia Tomisului, iar apa vândută să fie sfințită. Măcar ar aduce un plus de siguranță, fie ea și spirituală”, a adăugat, glumind, Horia Constantinescu.

Dacă doriți să urmăriți întreaga dezbatere, înregistrarea emisiunii este disponibilă mai jos, direct pe canalul Tomis TV.

spot_img
Ovidiu Irimia
Ovidiu Irimia
Are o experiență de 18 ani în presa scrisă. A debutat în 2001, ca simplu colaborator al departamentelor de investigații pentru mai multe publicații din România, apoi consultant, iar ulterior a devenit editor cu normă întreagă. A profesat mult timp în mediul de afaceri din București și din străinătate, fiind specializat în achiziții și analiză de piață, dar pasiunea pentru presa de investigații nu l-a părăsit niciodată.

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE