Liberalul Costel Stanca, fostul director general al CN Administratia Porturilor Maritime – Constanța, se pregătește să devină secretar de stat la Ministerul Transporturilor.
Stanca a ocupat timp de un an de zile poziția de director general la CN APM, fiind înlocuit pe data de 23 decembrie 2020 cu Florin Goidea.
Din informațiile scurse pe surse, se pare că Bogdan Huțucă este implicat în prezent în negocierea unor posturi în aparatul guvernamental, pentru mai mulți liberali constănțeni. Astfel, organizația PNL Constanța solicită mai multe poziții de secretar de stat, la transpoturi, energie, agricultură și ministerul muncii.
Pentru secretariatul de stat al Ministerului Transporturilor liberalii din Constanța vor să-l propulseze pe Costel Stanca, decanul Facultății de Navigație din cadrul Universității Maritime (UMC).
Pe de altă parte, cei de la USR-Plus tocmai și-au numit un secretar de stat la transporturi. Este vorba de Adrian Covasnianu, vicepreședintele Asociației “Moldova Vrea Autostradă” fost consilier onorific al Ministrului Transporturilor. Noul secretar de stat s-a născut la Bârlad, în 1983, și are un Doctorat în geografie.

Un alt personaj interesat să devină secretar de stat la transporturi este Dan Marian Costescu, actualul director general interimar al companiei de stat CFR Călători.