Inspectorii Consiliului Județean, trimiși de noul președinte Mihai Lupu, au analizat modul în care s-au respectat achizițiile publice în cadrul Spitalului Județean din Constanța.
În urma controlului, reprezentanții Consiliului Județean au trimis către presă un comunicat sec, plin de clișee, în care au omis să adauge detaliile ”picante” despre modul în care vicepreședintele PSD Constanța, Ion Dumitrache, a luat în chirie farmacia de la parterul spitalului, fără licitație, pentru o perioadă de 49 de ani.
Ce spune Consiliul Județean
Verificări ale Corpului de Control al CJC, la SCJU Constanța
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a dispus efectuarea unui control la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
Controlul desfășurat a vizat: verificarea respectării prevederilor legislației în domeniul achizițiilor publice în perioada 2019 – 2021, verificarea modului de externalizare a serviciilor medicale și nemedicale, analiza situațiilor economico-financiare aferente anului 2020, precum și modul de organizare și desfășurare a procedurilor de recrutare și selecție personal.
În ceea ce privește modalitatea de realizare a achizițiilor directe s-au constatat unele încălcări ale principiilor transparenței și tratamentului egal, astfel, au fost realizate și achiziții care nu au asigurat în totalitate un mediu concurențial. Totodată, în cadrul procedurilor de atribuire au fost identificate anumite nereguli în interpretarea și aplicarea normelor legale în achizițiile publice. Urmărirea modalității de îndeplinire a obligațiilor contractuale a fost realizată superficial de către SCJU. De exemplu, în cazul furnizărilor de servicii, rapoartele de activitate lunare, emise de prestatori, nu reflectă întocmai, îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate.
În urma verificării procedurilor de încheiere a contractelor de externalizare a serviciilor medicale și nemedicale precum și a contractelor de asociere în participațiune, au fost constatate nereguli, dintre care menționăm: nerespectarea principiilor liberei concurențe, a transparenței și a tratamentului egal, neutilizarea cu eficiență a fondurilor publice, fapte ce au dus la crearea unor condiții nefavorabile pentru unitatea sanitară. În unele cazuri, titularii contractelor nu au asigurat în totalitate menținerea calității serviciilor externalizate și nici capacitatea investițională la care s-au angajat.
Raportul încheiat în urma verificărilor Corpului de Control al CJC, a fost înaintat membrilor Consiliului de Administrație al SCJU Constanța, care a analizat deficiențele constatate și a dispus conducerii unității sanitare prezentarea unui plan de măsuri pentru remedierea acestora, în cel mai scurt timp.
Ce NU ne spune Consiliul Județean. Ion Dumitrache, închiriere mascată în asociere
Reprezentanții CJC au pus pe masa președintelui Mihai Lupu un raport, ținut în mod ciudat departe de ochii presei, în care se arată cum vicepreședintele PSD Constanța, Ion Dumitrache, a primit în chirie farmacia de la parterul Spitalului Județean, fără licitație sau fără a fi studiate alte oferte, pentru o perioadă de 49 de ani.
Este vorba de contractul de asociere în participațiune numărul 27641 din data de 01.11.2010 care avea ca obiect ”amenajarea unității farmaceutice și desfășurare activitate comerț”, încheiat între Spitalul Județean și firma Eurosantis SRL, patronată de cunoscutul PSD-ist.
Deși în spațiul public s-a vehiculat că firma lui Ion Dumitrache ar fi plătit o chirie modică de 1 euro pe metrul pătrat, detaliile oferite de inspectorii CJC ne arată că realitatea e ușor diferită.
Conform contractului, Eurosantis se obliga să plătească Spitalului Județean 1 % din adaosul commercial de 8 %, dar nu mai puțin de 1000 de euro pe lună. În teorie, medicamentele vândute în farmacia Spitalului ar fi trebuit să fie astfel foarte ieftine. În practică, însă, Eurosantis a plătit 1000 de euro pe lună chirie, pentru spațiul de 76 mp și și-a văzut de treabă, fără ca vreun oficial al spitalului să verifice activitatea.
”Nu este vorba de o externalizare de servicii ci doar de o asociere în participațiune, în vederea închirierii mascate a unor spații. Închirierea spațiior cu destinație economică s-a făcut fără a se fi derulat procedura de licitație prevăzută de legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, modificată și completată. Nu s-a abordat o bună gestiune a patrimoniului prin abordarea unei politici unitare de tarifare la nivelul S.C.J.U.C. Contractul de asociere a fost tratat de fapt ca un contract de concesiune/închiriere prin încasarea sumei minime de plată de 1000 de euro/lună în locul procentului de 1% din adaosul commercial mediu de 8 % calculat conform clauzelor contractuale”, se arată în raportul prezentat de inspector către președintele CJC, Mihai Lupu.
Eurosantisul lui Ion Dumitrache a primit cadou un spațiu commercial
În continuare, raportul arată că firma vicepreședintelui PSD Constanța a primit un bonus, spitalul oferindu-I un spațiu comercial pe strada Izvor, pe care nici măcar nu-l deținea în proprietate și pentru care Eurosantis nu a plătit niciodată chirie. Mai mult, spațiul a fost ”plasat” unei alte societăți comerciale, raportul omițând însă să menționeze numele acesteia.
„Din constatările curții de conturi cu ocazia derulării acțiunii de verificare a eficienței externalizării serviciilor medicale și nemedicale, în raportul de audit al performanței, la pagina 149/162 se menționează că desi prin contractul de asociere se face referire numai la un singur spațiu (76,53 mp) în incinta Policlinicii SCJUC cu durata 49 de ani, ulterior a mai fost încheiat un contract de închiriere pentru un spațiu de 60 de mp situat pe strada Izvor nr 27, cu durata de 20 de ani. Contractul de închiriere pentru spațiul de pe strada Izvor NU a produs efecte întrucât a fost încheiat de SCJU, desi unitatea medical nu avea niciun fel de drept asupra lui. Mai mult decât atât, desi în spațiul respective își desfășura, în fapt activitatea o altă societate comercială, SCJU nu a făcut demersuri pentru rezilierea contractului, până la data misiunii de audit.”, au scris inspectorii trimiși în control la spital.
În loc de concluzii
Vă întrebați probabil de ce și-a folosit PSD-istul Ion Dumitrache influența pentru a pune mâna pe farmacia Spitalului Județean Constanța. Explicația e simplă: nu există un loc mai bun pentru o farmacie decât curtea unui spital. Un vad excelent, care l-a umplut de bani pe Ion Dumitrache. Un vad ”construit” de angajații spitalului, care îți spuneau aproape de fiecare dată când intrai pe mâna lor ”noi n-avem medicamente, dar coborâți la farmacie că veți găsi tot ce trebuie”.
Rămâne de văzut dacă noul președinte al Consiliului Județean Constanța va dispune măsurile necesare și-l va scoate pe Ion Dumitrache din peisajul Spitalului Județean de Urgență.
Sursă foto deschidere: ziarul Cuget Liber.