Octombrie 2008 – decembrie 2014 a fost singura perioadă în care municipiul Constanța a beneficiat direct de veniturile generate de Portul Constanța.
Cu mari presiuni politice, prin Legea 216 din 24 octombrie 2008, fostul primar Radu Mazăre a reușit transferul, cu titlu gratuit, unui pachet de 1.369.125 acţiuni (20%) din proprietatea statului, prin Ministerul Transporturilor la „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa, în proprietatea Consiliul Local al municipiului Constanţa.
Cum a primit Primăria Constanța 20% din acțiunile Administrației Portuare
Conform actului normativ, transferul própriu-zís urma să se întâmple doar după semnarea unui protocol între Ministerul Transporturilor și Primăria Constanța. Dar, ca un făcut, patru zile mai târziu, pe 28 octombrie, atunci când urma să fie semnat la Constanța documentul, primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată în celebrul “dosar al retrocedărilor” alături de alte 36 de persoane.
Ludovic Orban, care ocupa atunci fotoliul de ministru al transporturilor, a încercat blocarea transferului de acțiuni, refuzând în prima fază să semneze protocolul între Ministerul Transporturilor şi municipalitate, așa cum prevedea legea.
Pentru a obține totuși semnătura necesară, Radu Mazăre a fost obligat să-l amenințe pe Orban că-i face plângere penală. Prins între realitatea unei legi promulgate și perspectiva inculpării, ministerul a semnat în final protocolul și astfel s-a produs transferul acțiunilor.
Ca urmare, în perioada 2008-2014, acționariatul și-n definitiv controlul Portului Constanța a aparținut următoarelor entități:
- 60% – Statul român prin Ministerul Transporturilor
- 20% – Fondul Proprietatea (pachet transferat de guvernul liberal în 2005)
- 20% – Consiliul Local Constanța, primar Radu Ștefan Mazăre
Ce a însemnat acest lucru pentru Constanța? Alimentarea anuală a bugetului local al orașului cu 2,5 milioane de Euro în plus, sumă ce provenea din profitul companiei APM Constanța.
Iar dacă la finalul lui 2008 portul nu părea o miză deosebită, în sferele înalte ale puterii, acolo unde cetățeanul de rând nu are acces, era așteptată decizia Curții de la Haga în procesul cu Ucraina, de delimitare a platoului continental al Mării Negre.
Portul Constanța și războiul resurselor
“Nenorocirea” s-a produs trei luni mai târziu, când pe 3 februarie 2009 țara noastră a câștigat 9700 km pătraţi de spaţii maritime, cu tot cu rezervele de gaze aferente. Dar în loc să aducă bunăstare țării și orașului Constanța, soluția mult așteptată a generat un război politic fără precedent pe plan intern, cu implicații internaționale.
Bogdan Stoica, scriitor și fost ziarist timp de 6 ani la ediţia română a Oil & Gas Journal, este unul dintre puținii observatori care au atins o nuanță deosebit de relevantă cu privire la portul Constanța și mult clamatele “resurse strategice” din Marea Neagră.
Scriitorul amintește cum în ianuarie 2009 președintele Băsescu s-a năpustit cu toată forța mediatică asupra premierului Tăriceanu, pe care l-a acuzat public de “jefuirea României” pentru vânzarea resurselor de hidrocarburi (de lângă Insula Șerpilor) firmei canadiene Sterling Resources. Sigur vă amintiți episodul.
Și atenție! Băsescu a provocat sceneta în ianuarie 2009, cu doar câteva săptămâni înainte ca Haga să ne atribuie cei 9700 km pătraţi. Iar dacă la început, Tăriceanu a fost ameninţat cu DNA-ul, ulterior asupra afacerii Sterling s-a lăsat o tăcere de excepţie… Oare de ce?
Nimic complicat. În iunie 2009, adică la patru luni după decizia de la Haga, canadienii de la Sterling Resources s-au decis brusc să “vândă 67,5% din afacerea exploatării perimetrelor XIII Pelican si XV Midia către Melrose Resources, pentru 90 milioane dolari. Da, aţi citit bine! Nu 900 de milioane, nu 9 miliarde, ci un mizilic de 90 de milioane….” explică Bogdan Stoica.
Și cui să-i vândă? Vă spune ceva numele Gabriel Comănescu? Într-adevăr, după scandalul amintit, în vara lui 2009 cele două perimetre gazeifere au ajuns de la Sterling la consorțiul Melrose Resources – Petromar SA.
Melrose erau niște olandezi cu sediul în Edinburgh (UK), asociați cu Gabriel Comănescu în diverse lucrări, inclusiv în apele teritoriale ale vecinilor noștri bulgari. La nivelul anului 1996 această micuță companie petrolieră era deja prezentă în Africa de Nord și Europa de Est, cu lucrări în Egipt, Turcia, Franța, Bulgaria și România. Cât despre Petromar, aici era chiar Comănescu în persoană.
Între timp sucursala locală a Melrose și-a schimbat denumirea în “Petromar Resources BV” fiind trecută în administrarea lui Dumitru Mihai Bratu – nimeni altul decât asociatul lui Comănescu.
Deci cine era Melrose? O firmă de apartament finanțată din fonduri publice prin International Finance Corporation (IFC), divizia privată de investiții a Băncii Mondiale. Ani de zile Banca Mondială, și alte instituții care manipulează fonduri publice au pompat bani în industrii poluante, mecanism prin care firme anonime au devenit peste noapte producătoare de sute de milioane de euro.
De ce a ținut morțiș Băsescu ca Sterling să-i vândă ieftin, deosebit de ieftin, lui Comănescu? Scriitorul de Oil & Gas Journal mai face o concesie și ne oferă următoarea ipoteză de lucru: “Băsescu are patru, nu două fete: Ioana, Elena, Melrose și GSP Petromar. Iar interesele sale personale în zona Ucrainei converg cu cele ale Rusiei. Nu ca fraierul ăla de Tăriceanu, care s-ar fi asociat cu americanii…”
Păi cum, nu era Băsescu cu americanii? Pentru a răspunde la această întrebare aproape imbecilă, dar des întâlnită, să ne uităm care au fost primele firme cărora Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) le-a concesionat, în iulie 2010, perimetre gazeifere în Marea Neagră.
Conform ziarului Bursa, fericiții câștigători au fost: LukOil Overseas și Vanco International pentru perimetrele Rapsodia şi Trident, Melrose Resources și Petromar Resources pentru Muridava şi Cobălcescu, precum şi compania Petro Ventures BV pentru Luceafărul. (vezi în Bursa).
Păi și americanii? Americanii de la ExxonMobil au așteptat cuminți la coadă. Mai întâi au fost serviți rușii, olandezii, Comănescu, și doar după, fraierii de americani. N-a avut importanță că Exxon este a doua companie petrolieră a lumii, când la noi “patria este înainte de toate” și de toți.
Faptul că Băsescu avea o influență asupra premierului Tăriceanu nu poate mira pe nimeni, dar că Tăriceanu putea ordona unei firme private din Canada (Sterling) cui să vândă și la ce preț, asta e o treabă! Se rdidică întrebarea logică, cui aparținea de fapt Sterling?
Radu Mazăre, cuiul din pantof
Revenind la firul epic, Radu Mazăre nu se dezminte și trei ani mai tâziu o comite din nou. După ce pe 7 mai 2012 la putere ajunsese guvernul PSD sub Victor Ponta, parlamentarii social-democrați de Constanța, în frunte cu Alexandru Mazăre, fratele primarului, promovează o nouă inițiativă legată de port.
Conform proiectului de lege depus atunci de parlamentarii PSD, pe lângă municipiul Constanța, localitățile Agigea, Năvodari și Mangalia ar fi urmat să dețină fiecare acțiuni la Compania „Administraţia Porturilor Maritime” SA.
Totodată, un pachet de 15% trebuia transferat Consiliului Județean Constanța, condus la acel moment de Nicușor Constantinescu.
Dacă legea în cauză era adoptată, acționariatul Portului Constanța ar fi fost următorul:
- 51% – Consiliul Local Constanța
- 20% – Fondul Proprietatea
- 15% – Consiliul Județean Constanța
- 5% – Statul român, prin Ministerul Transporturilor
- 4% – Consiliul Local Agigea
- 3% – Consiliul Local Năvodari
- 2% – Consiliul Local Mangalia
Efectele? Din calculele făcute la data respectivă, rezulta că Primăria Constanța și-ar fi majorat bugetul anual cu 6 milioane de Euro, Agigea cu 450-500.000 de Euro, Năvodari cu 400.000 de Euro, iar Mangalia cu aproximativ 200-300.000 Euro.
Pe de altă parte, Radu Mazăre prin Consiliul Local devenea acționar majoritar al portului, și implicit putea numi Consiliul de Administrație, și mai departe directorul general. Vă dați sema ce greșeală și cât tupeu pe acest primar?
Obișnuiți de ani de zile să-și rezolve problemele la nivelul Palatului Victoria prin intermediul factorului politic, clienții tradiționali ai portului au relizat că situația afacerilor pe care le administrează poate cunoaște o turnură incertă, dacă din întâmplare vor ajunge la mâna lui Mazăre.
Interesul de ieri și de azi al operatorilor este legat de chiriile și taxele plătite de aceștia administrației portuare pentru utilizarea cheiurilor, danelor, instalațiilor portuare și căilor navigabile. În plus, strict administrativ, operatorii nu-și doreau ca echipa Mazăre să aibă acces la informațiile privind modul în care se derulează afacerile din port, sau să poată decide asupra bugetului portului. Evident, gașca Mazăre devenise insuportabilă.
Constanța în Zodia Mogulului
A urmat 2013, un an în care situația reorganizării acționariatului administrației portuare a rămas încertă. Vidul politic de la conducerea ministerului transporturilor, unde într-un singur an s-au perindat trei miniștri, lucra în defavoarea Primăriei Constanța.
Este momentul intrării în scenă a afaceristului Gabriel Comănescu, administratorul Grup Servicii Petroliere, care-și atribuie brusc rolul de apărător al intereselor opertorilor portuari în relație cu statul român și autoritățile locale din Constanța. Iar apropierea anului electoral 2014 a făcut ca presiunea să fie mult mai mare decât în mod obișnuit.
Gabriel Comănescu fusese asociat cu gașca Mazăre în mai multe afaceri, dar în acel moment și-a schimbat brusc poziția.
De la primărie, Radu Mazăre l-a acuzat public pe primul-ministru Ponta că amână în mod nejustificat problema Portului. De partea cealaltă, poziționat în fruntea Organizaţiei Patronale “Operatorul Portuar” şi a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare din România (FNSPR), Gabriel Comănescu susținea sus și tare că portul nu trebuie lăsat pe mâna lui Mazăre, deoarece este un obiectiv strategic.
Mazăre schimbase și el tactica, și susținea acum că CN APM trebuie împărțită între Primăria Constanța, Fondul Proprietatea, Ministerul Transporturilor, iar un pachet de acțiuni să fie listat la tranzacționare pe Brusa de Valori București (BVB).
Noua variantă de compromis primise chiar acceptul premierului Victor Ponta, și urma să se concretizeze în vara lui 2014, după următoarea schemă a acționariatului:
- 33% – Consiliul Local Constanța
- 33% – Statul roman, prin Ministerul Transporturilor
- 20% – Fondul Proprietatea
- 14% – Bursa de Valori București
Exista astfel posibilitatea ca Primăria Constanța să formeze o majoritate de 53% în Consiliul de Administrație al CN APM împreună cu Fondului Proprietatea. În această situație operatorii portuari pierdeau controlul, deoarece ministerul transporturilor devenea neputincios și inutil în ecuație, cu doar 33%.
În plus, listarea pe BVB impunea companiei „Administraţia Porturilor Maritime” SA un nivel mai mare de transparență și un management performant, situație de neacceptat pentru operatorii portuari, obișnuiți cu tratamente preferențiale. Acesta era stadiul discuțiilor la finalul lui 2013.
Eliminarea lui Radu Mazăre
La nici o lună distanță, pe 15 ianuarie 2014 în jurul prânzului, Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța era săltat de procurorii anticorupție chiar din fața sediului CJ, și dus la audieri la DNA. Cu această ocazie, Constantinescu, pilonul de rezistență al grupării Mazăre, a fost acuzat de șase infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave.
Trei săptămâni mai târziu, pe 5 februarie, a venit și rândul lui Mazăre, acesta fiind citat la DNA Constanța pentru a fi audiat în trei noi dosare de retrocedări de terenuri, ocazie cu care a și aflat că este urmărit penal.
Momentul a marcat declanșarea unui asalt fără precedent al procurorilor asupra administrație constănțene, concretizat prin descinderi cu șiruri lungi de perchezii, noi dosare și audieri pe bandă rulantă.
Simțind că i se apropie sfârșitul, Radu Mazăre a deschis, în perioada 12 – 24 mai, ultima sa ofensivă. A inițiat atunci o campanie de strângere de semnături, constănțenii fiind chemați să răspundă dacă-și doresc sau nu ca primăria să dețină mai multe acțiuni la „Administraţia Porturilor Maritime” SA.
După cum era de așteptat, reacția operatorilor n-a întârziat să apară, sindicatele portuare fiind imediat mobilizate exemplar pentru a face gălăgie în fața clădirii administrative a APM (19-29 mai). Cu prilejul acestor proteste regizate, reprezentanții clasei muncitoare l-au acuzat pe Mazăre că vrea să transforme portul într-o afacere imobiliară, în beneficiul apropiaților săi.
Un comandant de petrolier la Cotroceni
În paralel, aproape constant, de la Cotroceni își făcea simțită prezența și marele protector al operatorilor portuari, Traian Băsescu. Preocupat de afacerile din port, fostul președinte nu rata nicio ocazie pentru a pune presiune pe executiv ca nu care cumva să le treacă prin minte să-i mai transfere Primăriei Constanța vreo acțiune:
“[…] Mi-e foarte greu să îl văd discutând cu generalii de la NATO chestiuni serioase legate de tranzitul de armament, de muniţie, de trupe. Mi-e greu să îl văd discutând cu Exxon, dacă le spune să îl caute la Bamboo în discotecă. Cred că am fi noi neserioşi să trimitem Exxon, NATO… Deci lucrurile ar fi atât de riscante, încât în locul lui Victor Ponta nici nu aş fi discuta-o, pur şi simplu aş expedia problema cu tot cu cel care vine cu problema”, afirma Traian Băsescu, în martie 2013, referitor la port și Radu Mazăre.
Aparent foarte preocupat de angajamentele României față de NATO dar și de situația companiei private Exxon, președintele lansa perdele de fum, prin acreditarea ideii că dacă acțiunile CN APM ajung la primărie, generalii americani vor fi obligați să trateze cu primarul.
Dincolo de mascaradă, Constanței i se pregătea o și mai dură lovitură. Astfel, în perioada mai – iulie 2014, fostul senator Gigi Chiru și-a aranjat două întâlniri cu Avocatul Poporului. Senatorul PDL din Eforie, l-a sesizat pe Victor Ciorbea cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii 216/2008, privind transmiterea cu titlu gratuit către Primăria Constanța a pachetului de 20% din acțiunile CN APM, în anul 2008.
Gigi Chiru, care din 2011 păstorea partidul lui Băsescu la Constanța, finanțat de Gabriel Comănescu, realizase brusc după șase ani că legea transmiterii acțiunilor încalcă Constituția. Era o altă mișcare tipică petroliștilor, pentru care interesele private surclasează orice interes public. De ce să profite Constanța de banii realizați de port? De ce să controleze Mazăre și PSD portul?
Fără îndoială, la Constanța, grupul Mazăre a stat mereu foarte bine din punct de vedere electoral. Totuși, în contextul evenimentelor prezentate, Mazăre și asociații nu puteau concura cu interesele operatorilor portuari, și cu atât mai puțin cu cele ale găzarilor din Marea Neagră.
Constanța, orașul fără port
Iar anul 2014 a continuat să fie tot mai interesant, devenind probabil cel mai tensionat din istoria post-decembristă a Constanței. Motivele erau mult mai serioase, dar perchezițiile și reținerile cu tam-tam, au generat perdeaua de fum ideală.
Astfel, urmare a deciziei de la Haga de împărțire a resurselor Mării Negre, Kievul semnase în 2013 un soi de precontract cu americanii de la Exxon, după modelul românesc, pentru exploatarea gazelor din platoul maritim ce revenise Ucrainei.
Deloc întâmplător, la câteva luni după semnarea înțelegerii cu Exxon, la Kiev s-au declanșat acele sângeroasele mișcări de stradă, cunoscute public ca EuroMaidan. Instabilitatea creată a generat contextul perfect în care Federația Rusă să-și anexeze Crimeea, printr-o operațiune militară fulger, specifică rușilor.
Acțiunea s-a mutat astfel vis-a-vis de Constanța, situația în care, alertate, serviciile noastre de securitate luaseră în calcul posibilitatea ca rușii să nu se mulțumească doar cu Est-ul Ucrainei. Problema ar fi devenit foarte contondentă, în cazul în care armata rusă cobora spre gurile Dunării, țara noastră fiind singura din zonă obligată să ofere un răspuns imediat, și pe măsura pericolului.
Bucureștiul a stat cu frica în sân câteva luni bune, până spre finalul lunii septembrie, când lucrurile s-au mai așezat.
Așa ajungem pe 16 octombrie 2014, data la care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, cu privire la dispozițiile Legii 216/2008 privind transmiterea cu titlu gratuit a 20% din CN APM către Consiliul Local Constanța.
Decizia CCR n-a mai mirat pe nimeni, fiind probabil unul dintre premiile de consolare primite de Traian Băsescu la finalul ultimului său mandat de președinte. Primăria Constanța a rămas astfel fără pachetul de acțiuni deținut la Administrația Portului, și fără banii repartizați anual din profitul acestei companii.
