În această după amiază, în timp ce se întorcea de la București, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a fost implicat într-un accident pe Autostrada Soarelui.
Edilul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Constanța, fiind rănit ușor.
Vergil Chițac, primele declarații după accident:
„O veste bună nu vine niciodată singură. (Aproape) întotdeauna este însoțită și de o veste mai puțin bună, ar spune Murphy.
După semnarea contractului de execuție pentru Stadionul Farul, în drum spre Constanța, autoturismul în care mă aflam (pe locul din dreapta spate) a acvaplanat și s-a izbit de parapet.
Atât eu cât și șoferul suntem teferi, fără fracturi sau probleme deosebite.
Le mulțumesc doctorilor de la Spitalul Județean Constanța și echipei de intervenție. S-au comportat și au acționat exemplar”, susține Vergil Chițac.
Oficial, de la IPJ Constanța, despre accident
Potrivit IPJ Constanța, la data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe Autostrada A2 a avut loc un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 53 de ani, ar fi condus un autoturism și, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției, iar vehiculul ar fi lovit glisiera metalică dreaptă.
În urma accidentului rutier a fost rănit ușor pasagerul din autoturism, un bărbat de 62 de ani.(N.R.- Vergil Chițac)
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și cu cel din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.