Dacă nu ați trăit înainte de 1989 sau erați prea tineri pentru a avea amintiri relevante despre socialismul românesc, afirmația că băuturi precum Pepsi sau Coca-Cola reprezintă pericole ideologice poate părea absurdă și greu de înțeles.
Cu toate acestea, dacă veți face exercițiul de a citi presa românească din anii ’50, așa cum am făcut eu, veți descoperi cu surprindere că americanii ar fi folosit aceste două băuturi răcoritoare pentru a subjuga Asia:
„Popoarele Asiei știu acum ce preț au acțiunile Coca-Cola sau Pepsi-Cola, cu care imperialismul american își cumpără păpușile sângeroase, făgăduindu-le și dându-le libertate de… acțiune”, scria ziarul Dobrogea Nouă, în numărul 2227 din 18 septembrie 1955.
Nici în anii următori lucrurile nu s-au schimbat prea mult, guvernul comunist de la București continuând să privească cu neîncredere capitalul american, pe care îl considera un instrument de subjugare economică.
Astfel, în 1959, apărea în Scînteia articolul „Presiunile exercitate de SUA asupra Filipinelor și Cubei”, în care se sugera că președintele companiei Pepsi-Cola joacă rolul unui agent colonizator al guvernului American.
Aceste pasaje din ziarele anilor ’50 reflectă percepția guvernului comunist de la București asupra influenței americane, precum și modul în care erau privite corporații precum PepsiCo Inc, care, la acel moment, erau mult mai mici și mai puțin influente decât în prezent.
Ceaușescu, mai dezghețat decât Dej
Și totuși, în ciuda obstacolelor politice și ideologice aparent insurmontabile, spre sfârșitul anului 1965, guvernul comunist de la București începe să caute soluții pentru a instala în România o linie de producție și îmbuteliere sub licență Pepsi-Cola.
Informația a fost aproape secretă la acea vreme, intrarea Pepsi pe piața românească fiind anunțată într-un scurt articol publicat în ianuarie 1966 în ziarul Viața Economică, care suna astfel:
„Întreprinderea Mașinimport a încheiat recent un contract cu firma Pepsi-Cola GmbH din Offenbach am Main (R.F. Germania) privind importul unei instalații pentru prepararea de băuturi răcoritoare tip Cola, cu o capacitate de 6.000 de tone pe an.”
Oricât de hilar ar părea, înghesuit într-o margine de pagină, citatul anterior este unica știre din presa românească care anunța această importantă investiție.
M-am întrebat, desigur, ce anume s-a schimbat în viziunea Bucureștiului astfel încât să permită această „deviere” de la linia politică de sorginte stalinistă. În căutarea unei explicații, am realizat că anul 1965, la finalul căruia se perfectase afacerea cu cei de la Pepsi, este și anul morții lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Dej a murit pe 19 martie 1965, iar afacerea cu Pepsi s-a perfectat în noiembrie-decembrie același an, după ce, pe 11 iulie, Nicolae Ceaușescu devenise Secretar General al PCR.
La fabrica de conserve de la Ovidiu, s-a scris istoria Pepsi în România
Peste încă două luni avea să se anunțe că celebra băutură urmează să fie produsă lângă Constanța, la fabrică de conserve din localitatea Ovidiu:
„În cadrul întreprinderii industriale de stat Munca se fac pregătiri în vederea construcției unei noi secții de băuturi răcoritoare de tipul Pepsi-Cola. Noua secție, având o capacitate de îmbuteliere de 10.000 de sticle de 250 ml pe oră, va produce anual 7.000 de tone din această băutură răcoritoare, mult solicitată în sezonul de vară pe litoral,” titra ziarul Munca, organ de propagandă al sindicatelor, în nr. 5704 din 12 martie 1966.
Câteva zile mai târziu, știrea apărea și în paginile ziarului regional Dobrogea Nouă, din 18 martie 1966. Față de articolul precedent, acesta oferea câteva informații suplimentare, precum faptul că proiectul noii secții era realizat de Institutul de Proiectări al Ministerului Industriei Alimentare.
Amplasarea în localitatea Ovidiu s-a datorat aprovizionării facile a litoralului în sezonul estival și totodată posibilității de import, prin portul Constanța, a ingredientelor necesare procesului de producție:
„Concepută după proiectele Institutului de Proiectări al Ministerului Industriei Alimentare, noua unitate va dispune de utilaje moderne, cu un înalt grad de automatizare, având o capacitate orară de îmbuteliere de 10.000 de sticle de un sfert de litru și o producție anuală de 7.000 de tone.
Amplasarea secției pe litoral este legată de cererea mare de băuturi răcoritoare, îndeosebi în sezonul de vară, cât și de aprovizionarea mai lesnicioasă, cu materia primă din import (extrase vegetale speciale) necesare preparării acestei băuturi.”
Același articol menționa că intrarea în funcțiune a fabricii era prevăzută pentru a doua jumătate a anului următor.
Secția întreprinderii Munca dedicată producției de Pepsi reprezenta, de fapt, o nouă clădire construită în spatele depozitului de produse finite al fabricii. În această hală din beton urma să fie montată instalația semi-automatizată de preparare a celebrei băuturi răcoritoare.
Echipa de proiectare, specialiști de excepție
Proiectul fabricii de conserve Munca a fost realizat de o echipă a Institutului de Proiectări în Industria Alimentară (I.P.I.A.), șef de proiect fiind inginerul Dinu Rizescu.
Proiectarea întregului ansamblu este opera arhitectului Barbu Socolescu, iar structura de rezistență a clădirilor a fost realizată de inginerii Ivonne Mihăilescu (pe care o regăsim și în echipa ICIL Dobrogea, în 1963) și Andrei Cerckez. Ingineria tehnologică a fost proiectată de inginerul Tudor Petroni.
Hală specială pentru linia Pepsi
Construirea Secției Pepsi-Cola, așa cum avea să fie cunoscută, a durat aproape un an, din aprilie 1966 până în martie 1967, lucrările fiind executate de Grupul de Șantiere Nr. 1 al Trustului Regional de Construcții (T.R.C.L. Dobrogea) – la acea vreme, principalul executant de construcții din mediul rural al județului Constanța.
Deși obiectivele de producție aveau prioritate în economia socialistă, lucrările la noua hală a fabricii Munca au întâmpinat anumite întârzieri.
Astfel, în februarie 1967, ziarul local Dobrogea Nouă relata că „lucrurile nu stau bine nici la șantierul secției de produse răcoritoare Pepsi-Cola, din pricina faptului că constructorul nu a asigurat tâmplăria metalică pentru închiderea spațiilor și punerea în funcțiune a instalațiilor de aeroterme”, planul operativ pentru luna ianuarie fiind realizat doar în proporție de 60%.
Hala a fost finalizată la începutul lunii martie, iar lucrările au continuat cu montarea utilajelor și realizarea primelor teste tehnologice.
Cu acest prilej, Șerban Nistor, directorul de atunci al fabricii Munca, a explicat într-un interviu: „Noua secție de Pepsi-Cola este prima de acest fel care se construiește în țara noastră. Ea va fi înzestrată cu utilaje moderne, de înaltă tehnicitate.”
În cadrul aceluiași interviu, directorul a subliniat că noua secție urma să producă 10.000 de sticle pe oră, iar primele 4.000 de tone de băutură răcoritoare urmau să fie livrate pe litoral la începutul sezonului estival 1967:
„Datorită gradului înalt de automatizare și a productivității ridicate, noua secție va produce 10.000 de sticle de Pepsi-Cola pe oră. Conform prevederilor, noi va trebui să producem încă de la începutul sezonului de vară și să livrăm, în semestrul II, 4.000 de tone din noul produs”, a adăugat Șerban Nistor.
Primele sticle aduc americanii în România
Linia de îmbuteliere și ambalare Pepsi-Cola era aproape complet automatizată, implicarea oamenilor în procesul tehnologic fiind minimă. Totuși, întreprinderea Munca a desemnat doi angajați – maistrul mecanic Traian Manura și maistrul de la conserve Nicolae Pană – să asiste inginerii la montarea instalațiilor, pentru a se familiariza cu noile utilaje.
După primele probe tehnologice, conducerea întreprinderii Munca a selectat 24 de persoane (câte 12 pentru fiecare schimb), care au fost pregătite timp de o lună să utilizeze noua instalație dedicată producției băuturii Pepsi-Cola.
În aceste condiții, primele sticle de Pepsi-Cola produse în România au ieșit de pe linia de îmbuteliere pe data de 21 mai 1967, marcând deschiderea oficială a noii secții.
Cu această ocazie, o delegație a PepsiCo SUA, condusă de Peter K. Warren, președintele companiei, a sosit în România. Americanii au fost primiți la București la cel mai înalt nivel posibil pentru o vizită comercială, fiind întâmpinați de reprezentanții Ministerului Industriei Alimentare și ai Oficiului Național de Turism (ONT).
Peter Warren, omul care a deschis drumul Pepsi în România, era un personaj deosebit de interesant. Și-a început cariera la Coca-Cola, în anii ’50, când aceasta era încă o companie specializată pe un singur produs. În 1959 a plecat de la Coca-Cola pentru a se alătura celor de la Pepsi, unde a ocupat funcția de director de marketing, având ca prioritate expansiunea internațională a companiei.
În 1963, Peter K. Warren a fost promovat președinte al Pepsi-Cola International, poziție din care a condus operațiunile internaționale ale companiei, devenind și membru al Consiliului Director (Pepsi’s Board of Directors). În această calitate, Peter K. Warren a demarat, în 1965, discuțiile cu regimul Ceaușescu pentru înființarea unei facilități de producție Pepsi în România.
Echipa care a făcut istorie
De întregul proces tehnologic se ocupau 16 persoane, responsabilitatea lor fiind mai mult supravegherea instalațiilor, având în vedere că linia de producție și îmbuteliere era aproape complet automatizată.
Echipa era condusă de inginerul tehnolog Filip Constantin, un tânăr care absolvise cu doar câteva luni înainte Institutul Alimentar din Galați, fiind numit șef al Secției Pepsi-Cola. Alături de el, echipa era formată din următorii:
- Gheorghe Ionescu – inginer;
- Dima Alexe – responsabil cu supravegherea mașinii de spălat sticle;
- Nicoleta Manea – monitoriza procesul tehnologic din fața unui ecran;
- Vasile Mirică – supraveghea banda transportoare, care ducea recipientele goale spre mașina de dozat;
- Cornelia Tache – monitoriza operațiunile de împachetare a recipientelor de pe un alt ecran;
- Alexandru Bîrsan – responsabil cu omogenizarea;
- Turgut Ismail – responsabil cu împachetarea;
- Nicolae Pană – maistru de schimb;
- Traian Manura – maistrul mecanic;
- Octavian Schneider.
La doar o lună de la deschiderea secției, întreprinderea Munca raporta deja „depășirea parametrilor de plan” la secția Pepsi-Cola. Succesul era atribuit școlarizării temeinice prealabile a întregului personal implicat în procesul tehnologic.
Aceasta este echipa care, împreună cu directorul general Șerban Nistor, a făcut istorie prin lansarea producției celebrei băuturi răcoritoare Pepsi-Cola în localitatea Ovidiu, lângă Constanța, în mai 1967.
O nouă fabrică Pepsi la București
Conform unui mic studiu realizat în iulie 1967, prețul unei sticle de Pepsi produsă la fabrica Munca din Ovidiu varia între 2 și 2,5 lei, în funcție de locul de achiziție, dovadă că specula funcționa „cu acte în regulă” chiar și în comunism. Astfel, la chioșcurile de răcoritoare și la cofetării, o sticlă costa 2 lei, în timp ce la autoservirea Dorna din Piața Griviței din Constanța aceeași sticlă se vindea cu 2,5 lei.
Problema nu era însă prețul, ci faptul că băutura se găsea greut, fiind vândută adesea „pe sub mână” direct de la fabrică sau pe ușa din spate a restaurantelor din Constanța. În plus, Pepsi nu era distribuită la nivel național, principala piață de desfacere fiind litoralul. Din acest motiv, băutura era extrem de rară în celelalte regiuni ale țării.
Situația era cauzată de producția foarte redusă în raport cu cererea. Pentru că, așa cum am arătat, fabrica Munca din Ovidiu avea o capacitate de producție de aproximativ 7.000 de tone de Pepsi pe an, adică 2,3 milioane de sticle.
Pentru a face față cererii, după șase ani în care Constanța a avut exclusivitate, s-a decis creșterea producției prin înființarea unei noi fabrici în București. Astfel, noua secție de îmbuteliere a fost amenajată în perioada 1972–1973, pe o suprafață de 2.000 de metri pătrați, în incinta fabricii de conserve “Flora” din București.
Situată pe Șoseaua Viilor nr. 55, această fabrică destul de veche era specializată în producția de conserve din legume, fructe și carne.
Testele tehnologice au fost finalizate pe 26 decembrie 1973, în aceeași zi devenind operațională noua secție. Aici se îmbuteliau lunar 4,2 milioane de sticle, care se adăugau celor 2,3 milioane produse la fabrica Munca din Ovidiu. Dar nici așa cererea nu era satisfăcută.
Ca o simplă comparație, în prezent, se vând aproximativ 10 milioane de sticle de Cola într-o singură zi, conform estimărilor privind vânzările companiilor Coca-Cola și Pepsi din România.
Rețeta românească, lansată în 1978
Finalul anilor ’70 a marcat declinul economic al sistemului socialist, regimurile totalitare din Est încercând din răsputeri să înfrâneze iminenta prăbușire.
Aproape sufocat financiar, guvernul de la București a decis să nu mai importe ingredientele originale Pepsi-Cola, aflate sub licență, preferând să-și patenteze propria rețetă. Cu alte cuvinte, statul român a încercat, nici mai mult, nici mai puțin, decât să imite rețeta băuturii Pepsi.
În aceste împrejurări, în 1978, inginerul chimist Elena Mirea a primit dispoziția de a dezvolta prima rețetă de Cola românească, lucru realizat până la sfârșitul aceluiași an.
Noua băutură, denumită „RoCola”, era obținută dintr-un concentrat natural bazat pe must de struguri, extract de vinariță (o plantă aromatică din flora spontană), esență de lămâie (ulei indigen obținut din plante de către „Plafar” sucursala Orăștie), extract de scorțișoară și vanilină.
RoCola era produsă și îmbuteliată tot la întreprinderea Munca de la Ovidiu, lângă Constanța, în aceleași sticle de 250 ml ca și Pepsi.
Conform normativului publicat în Buletinul Oficial al R.S.R., pentru fiecare 1.000 de litri (4.000 de sticle de 250 ml) erau necesare 5 kg de concentrat Arco-Cola, 100 kg de zahăr și 18 kg de bioxid de carbon.
Începând din 1981, RoCola a fost produsă și de secția specializată a Întreprinderii de Produse Alimentare (I.P.A.) Militari, care mai fabrica și celebra băutură Ci-Co.
Totuși, regimul Ceaușescu avea să realizeze curând că nici măcar producția de RoCola nu este sustenabilă, din pricina costurilor ridicate ale zahărului. Drept urmare, cantitatea de zahăr din toate produsele dulci de pe piață românească a fost redusă drastic, măsură justificată oficial prin dorința de a proteja sănătatea populației.
Astfel, într-un interviu acordat revistei Flacăra, cercetătoarea Elena Mirea declara:
„De aici înainte, toate băuturile vor fi (în sfârșit!) hipocalorice, stabilindu-se, de comun acord cu Ministerul Sănătății, să fie îndulcite cu zaharină și cu un adaos de maximum 10 kg de zahăr la tona de concentrat.”
RoCola trece pragul capitalismului
În decembrie 1991, societatea Quadrant Amroq Bottling Company Limited (QABCL) s-a asociat cu fosta întreprindere de stat Flora SA, formând societatea mixtă Sitaco SA.
Aceasta a primit de la compania Pepsi-Cola International (PCI) dreptul de a îmbutelia și distribui produsele sale în România, care erau două la acea vreme: „Pepsi-Cola” și „7Up”.
Din ianuarie 1993, de managementul companiei mixte s-a ocupat Ioan Bucurescu, în calitate de director general al Sitaco – Pepsi-Cola București.
Născut în Galați, pe 9 iunie 1944, Ioan Bucurescu, de profesie inginer horticol (promoția 1967), fusese director în cadrul fostului Minister Comunist al Industriei Alimentare. În ultimii patru ani ai regimului (1986–1990), Bucurescu a condus trustul general de conserve și sucuri, fiind responsabil de toate fabricile de conserve și sucuri din țară.
Aceasta este, pe scurt, istoria Pepsi-Cola în România. Rămâneți cu bine, dragi tovarăși și PRE-tini!
