De neoprit: Echipa feminină de tenis de masă s-a calificat la Jocurile Olimpice din 2024!

Campioanele Jocurilor Europene și-au continuat seria de invincibilitate în Coreea de Sud și au avansat printre cele mai bune opt echipe din lume, iar bucuria a fost dublă de această dată, întrucât faza sferturilor de finală a asigurat echipei biletele pentru Paris, cu 156 de zile până la startul Jocurilor Olimpice, anunță Federația Română de Tenis de Masă:

”Performanța a fost atinsă odată cu victoria contra campioanei Africii, Egipt, scor 3-0, în optimile CM, o întâlnire în care sportivele antrenate de Viorel Filimon și Mihaela Șteff și-au păstrat calmul și au fost la fel de tenace precum în meciurile disputate de-a lungul competiției.

Contra Hanei Goda, Bernadette Szocs și-a folosit loviturile câștigătoare pentru începutul dorit, iar Elizabeta Samara s-a adaptat condițiilor de joc, în ciuda unui start nedorit, pentru o bucurie emoționantă după ce a întors scorul de la 0-2. Punctul necesar cu Egipt a fost adus de Adina Diaconu, care a accelerat spre victoria cu 3-0, datorită unui joc superior adversarei.”

România Egipt 3-0, în optimile de finală de la Campionatul Mondial

⚬Bernadette Szocs – Hana Goda 3-1 (11-2, 6-11, 11-8, 11-6)

⚬Elizabeta Samara – Dina Meshref 3-2 (11-13, 8-11, 11-5, 11-7, 11-9)

⚬Adina Diaconu – Yousra Helmy 3-0 (11-8, 11-7, 11-5)

Astfel, cu echipa feminină calificată la Jocurile Olimpice și două sportive care vor fi nominalizate în proba de simplu, lotul feminin își continuă drumul la CM cu un moral excelent, iar pentru locul în semifinale și medalia mondială va înfrunta Japonia, joi, de la 13:00.

“Suntem foarte bucuroase pentru această calificare la Jocurile Olimpice, care a venit direct de la acest Campionat Mondial. A fost obiectivul principal, suntem bucuroase și nu vrem să ne oprim aici. La fiecare concurs demonstrăm că suntem o echipă foarte puternică, iar la Paris mergem cu gândul către medalia mult dorită”, a declarat Adina Diaconu, componenta lotului care a adus punctul necesar victoriei cu Egipt.

Bernadette Szocs a redat cum a fost abordat meciul din optimi și a vorbit despre sfertul de finală cu Japonia, pentru medalia mondială.

“A fost un meci greu, ne-am pregătit din toate punctele de vedere. Am avut o ședință înainte de meciul cu Egipt să vedem cum să facem foaia și a ieșit extraoardinar. Tot timpul e important să fim o echipă unită și e important cum ne înțelegem și în afara sălii, iar de fiecare dată am știut să ne ajutăm. Cu Japonia dăm tot, pentru că este o medalie așteptată”, a transmis tricolora.

“Calificarea la Jocurile Olimpice era principalul obiectiv. Felicit fetele, stafful, antrenorii, pe toată lumea. Au fost o echipă extraordinară, au luptat așa cum știu eu că o fac sub culorile naționalei.

Sunt convins că nu ne oprim aici, avem un meci greu cu Japonia și, ca să luăm medalie la Campionatul Mondial sau Jocurile Olimpice, trebuie să batem o echipă asiatică foarte puternică, precum China sau Japonia. Le mulțumesc! Bravo! Felicitări! Suntem foarte bucuroși!”, a transmis, din Coreea de Sud, președintele FRTM, Cristinel Romanescu.

spot_img

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE