Demers unic în România. 15 jurnaliști din Constanța îi cer primarului să respecte legea și să organizeze conferințe de presă

Încă de la ”înscăunarea” sa ca primar al municipiului Constanța, Vergil Chițac a fugit de presă și de public.

A mutat ședințele de consiliu local într-o platformă online și a refuzat constant să organizeze conferințe de presă pentru a răspunde la întrebările jurnaliștilor. Felicia Ovanesian a încercat să schimbe acest mod de lucru, în perioada în care a deținut funcția de administrator public, dar povestea s-a încheiat rapid, după doar patru conferințe de presă, pentru că primarul a fost nemulțumit de întrebările primite. 

Ce nu înțelege primarul Vergil Chițac este că organizarea de conferințe de presă este obligatorie prin legea 544/2001, astfel că, în acest sens, 15 jurnaliști din Constanța i-au trimis edilului o solicitare, notificându-l să respecte legea și să răspundă întrebărilor primite, în fața ziariștilor. Iată solicitarea, așa cum a fost remisă Primăriei Constanța:

Către: Primăria Municipiului Constanța
În Atenția: Primar Vergil Chițac
Domnule Primar,
În temeiul art. 17 din Legea 544/2001 vă solicităm să organizați conferințe de
presă lunare și să ne comunicați data la care Primăria Municipiului Constanța va
organiza fiecare astfel de întâlnire.
Această cerere / scrisoare deschisă este semnată de jurnaliștii din presa locală
din Constanța și Presa Națională.
Mulțumim

Semnatari:
Dorian Hapurnea – Constanta.INFO & Tomis TV
Adrian Boioglu – CTnews
Marius Florian – TOMIS NEWS
Cristina Ghelasie – Radio Constanța
Catalina Buzoianu – Antena 3
Lacramioara Neațu – Lumea Presei
Tatian Iorga – Ordinea.ro
Doru Copoț – Dezvăluiri.ro
Cristina Ionescu – Atac de Constanța
Mihaela Giuglea – FOCUS PRESS
Natalia Vrânceanu – Observator Constanța
Sorin RADU – Media TV
Diana Sobaru – Euronews
Cristian Hagi – Constanta 100%
Ileana Gheorghiu (Cocotă) – DOTTO TV

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE