Dezastru pe lista de AUR a lui Ovidiu Cupșa. Cinci propuneri de consilieri locali, respinse de Biroul Electoral

Ovidiu Cupșa s-a prezentat la Biroul Electoral în urmă cu câteva zile, pentru a-și depune oficial propria candidatură, precum și listele cu consilierii locali propuși de AUR pentru următorul mandat.

Din acel moment, la AUR s-a instaurat tăcerea. În ciuda solicitărilor venite de la jurnaliști, nici Cupșa și nici alți colegi ai lui nu au dorit să ne prezinte lista de consilieri cu care se prezintă în fața constănțenilor, așa cum de altfel au făcut toate partidele până în acest moment.

Misterul s-a spulberat astăzi. Am fost la Biroul Electoral pentru a consulta listele. Am aflat că nu mai puțin de cinci dintre oamenii propuși de Cupșa au fost respinși de Biroul Electoral și nu vor putea fi consilieri locali. Printre ei, chiar și nașul lui Cupșa, Pleșca Ștefan.

Vă prezentăm, în exclusivitate, și restul numelor propuse de Ovidiu Cupșa și AUR, pentru Consiliul Local.

Primul pe listă este chiar Ovidiu Cupșa, candidatul, care a declarat în repetate rânduri că după ce va pierde alegerile va rămâne în Consiliul Local.

Urmează apoi prietenul său, Laurențiu Mironescu, care obișnuiește să schimbe partidele la fiecare ciclu electoral. A fost pe la democrați, apoi a încercat și pe la PMP, acum este român adevărat în AUR.

Urmează Hristu Cosmin, Oleg Danovski jr, Stela Ioan, Tiberiu Pleșu, fost șef ITM, cândva PSD-ist, apoi pe la PUSL, iar recent înscris în AUR, Pleșca Ștefan – respins de BEC, Chirim Ainur – un obișnuit al afacerilor cu statul, prin port, Alexandrescu Cristian, Dogaru Alexandru, Boșneagu Romeo, Slabu Gheorghe – cunoscut apropiat al grupării Mazăre, Făget Mădălin Laurențiu, Dumitrașcu Cornelia Simona, Ciocea Cosmin, Gheorghe Eugen Ionuț, Țuțuianu Marius Cristian, Vișoianu Mihăiță Emil, Kaunz Walter – patronul caselor de Amanet Concret, Stan Albert Andrei, Letca Emil Florin, Coadă Oprică Sorinel, Bercea Adi, Munteanu Mircea – Adrian respins de instanță, Șerban Daniel, Ene Petronela, Vîlcea Roxana, Pălimaru Georgian, Căineanu Robert, Marin Adriana, Nițe Constantin, Popa George Sebastian, Găină Adrin – respins de instanță.

O listă plină de pile și relații, departe de cea ce propusese candidatul AUR, Ovidiiu Cupșa.

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE