Familia este celula de bază a societății iar președintele filialei PNL Constanta – Gheorghe Dragomir, împreună cu camarila lui, n-a uitat acest lucru. Vreme de 12 ani, de când conduce organizația județeană (un mini – baron, ca breloc al baronilor PSD locali Mazare&Co), Dragomir a dezvoltat adevărate cumetrii la nivelul de vârf al conducerii. Pe principiul ”fără nași și fini, nicio familie nu este o adevărată famiglie”.
Până în toamnă, structura de conducere a organizației județene a PNL Constanța era cam așa: Gheorghe Dragomir, președinte, deputat PNL naș – Septimiu Bourceanu, secretar general-fin; Mihai Lupu, prim-vicepreședinte, deputat PNL naș – Sorin Ciutureanu, vicepreședinte-fin; Ovidiu Cupșa, vicepreședinte; Puiu Hasotti, vicepreședinte, senator PNL; Victor Manea, prim-vicepreședinte; deputat PNL și ex-președinte al organizației municipale; Memiș Baiazid, vicepreședinte și șeful-sponsorul chermezelor oficiale și neoficiale. Cupșa și Manea au funcționat, mai mult sau mai puțin, într-o opoziție internă. În rest, ceilalți, o reală famiglie. Parteneri de afaceri, combinații, cumetrii și artizanii blatului a la long cu PSD-ul lui Mazare&Co. PNL-ul s-a aflat astfel într-o perpetuă și dolce opoziție locală în cei 12 ani de mandat la conducerea PNL Constanta ai lui Dragomir și famiglia. Toată lumea mânca ceva, ciugulea poziții de rang doi și trei prin funcțiile județene administrate de Mazăre. Important a fost ca famiglia creată de Dragomir să supraviețuiască și să se perpetueze.
Candidatul de 3 de la Năvodari sau Sabrina liberalilor
Și famiglia a supraviețuit. Caracatița lui Dragomir și-a extins tentaculele și a cooptat noi adepți. Un bun exemplu este Marilena Dragnea care, Dumnezeu știe ce învârte pe la județ dar învârte. Pe Marilena de la Năvodari am remarcat-o atunci când, deranjată de critici, a invitat toți colegii de partid să blocheze pe rețelele de socializare ziariștii incomozi, într-un final declarând chiar că aceștia ar trebui vizitați pe acasă, dacă nu se cumințesc. Acum, această Sabrina a liberalilor este în Comitetul de Organizare și Desfășurare a Alegerilor – CODA interne la nivel de județ.
Conform unui sondaj intern al PNL, pentru alegerile locale 2016 din Năvodari statistica era: intenție de vot; Florin Chelaru PSD – 38%, Stefan Gălbău PNL – 26%, Marilena Dragnea -3% / notorietate; Florin Chelaru PSD – 80%, Stefan Gălbău PNL – 68%, Marilena Dragnea – 1%. La un asemenea scor, niciun om normal n-ar fi desemnat-o pe Dragnea candidat în detrimentul lui Gălbău. și totuși, famiglia si-a spus cuvântul și Marilena Dragnea a candidat. Evident, a pierdut rușinos cursa pentru fotoliul de primar la Năvodari. Marilena a fost însă menținută și promovată, pentru că nu-i așa, și-a îndeplinit rolul, acela de a pierde confortabil pentru a asigura liniștea lui Chelaru și mai ales a lui Nicolae Matei, pentru care Dragomir și ai lui au ieșit chiar să protesteze în stradă, deranjați de faptul că acesta fusese arestat. PNL + PSD = love, number one.
Din toamnă, când perspectiva unor noi mandate de parlamentar a fost spulberata, Lupu, Hasotti, Manea, Cupșa și Ciutureanu si-au dat demisiile din funcțiile din partid, ultimii trei retrăgând-se după rezultatele dezastruoase de la parlamentare. Toți i-au cerut demisia lui Dragomir însă, Dragomir a zis ca nu poate lăsa partidul la greu. Oare cine l-a adus în situația asta?
Alta cumetrie. Alt semn de blat cu PSD
Să ne întoarcem puțin în timp. După ultimele europarlamentare, când PNL Constanța a scos 8%, președintele organizației municipale Constanța – Victor Manea, a fost eliberat din funcție și avansat prim-vice din poziția de vicepreședinte la județ.
Adică, un șut în cur, un pas înainte. Oare? I se făcea de fapt pârtie unui afacerist local, la conducerea interimară a PNL Municipiu Constanta – Robert Boroianu. Un ilustru necunoscut printre membrii de rând însă un sponsor activ al pachetelor cu alimente distribuite de PNL și nu numai. Boroianu și-a început activitatea prin impunerea în organizație a mai multor oameni care să-i servească interesele. A început apoi o campanie media pentru a-si face notorietate. Toate publicațiile locale aveau un banner publicitar cu fabrica lui de mezeluri.
Fusese desemnat viitor candidat la fotoliul de edil al Constanței. Ghinion, vorba lui Iohannis. Liderii bucureșteni află ”cazierul” candidatului Boroianu, aflat în pragul falimentului dar și în proces cu mai multe companii către care uitase să-și plătească datoriile și decid să aleagă alt candidat. În ianuarie 2016, rectorul Academiei Navale Mircea cel Bătrân – contraamiralul Vergil Chițac trece în rezervă și în februarie intră în rândurile liberalilor. Este desemnat candidat la primăria Constanța, alegeri pe care le pierde în fața lui Făgădău cu 42 la 34 %, un scor de trei ori mai mare decât orice fost candidat al PNL Constanta. În același timp, preia și conducerea interimară a organizației municipale. Boroianu, aparent, rămâne fără obiectul muncii dar…. se vede din nou sprijinul famigliei care nu-și lasă supușii la greu.
Dragomir are grijă de Robert Boroianu care devine chiar nașul fiului său, după ce în trecut fuseseră chiar parteneri de afaceri. Cu sprijinul lui Dragomir, Boroianu primește un loc de consilier județean și mai apoi chiar de deputat PNL. Și uite așa, famiglia s-a mai întârit cu un membru, acum parlamentar, în dauna unor oameni capabili, care au rămas pe afară, din cauza scorului cu care PNL a pierdut alegerile.
Boroianu e cunoscut și pentru afacerile pe care le-a dezvoltat împreună cu Mircea Dobre, cei doi având împreună chiar un magazin. PNL + PSD = love, din nou.
Și famiglia a continuat. În primăvara lui 2016, în preajma localelor mai apare pe scenă alt ilustru liberal necunoscut, George Muhscină. Evident, tot un proaspăt cotizant important al organizației județene. Vechii sponsori grei, Lupu, Hasotti, Baiazid, Ciutureanu – dispăruseră. La alegerile parlamentare, George Muhscină a fost director de campanie dar sforile, cine credeți ca le-a tras? Cine altul decât nașul mare, Dragomir? Poziția lui Muhscină a fost una pentru creșterea notorietății, fiind pus și pe lista de deputați într-o poziție neeligibilă. Obligațiile lui Dragomir trebuiau onorate si, într-un moment total nepotrivit, la lansarea candidaților la parlamentare, Dragomir l-a prezentat pe Muhscină și ca viitor candidat la primăria Constanța. Un cvasi-necunoscut era folosit ca port-drapel în campania de la generale. Lui Ilie Bolojan – secretarul general al PNL care era de față, i-a căzut fața. Implicit, candidatul la primărie trebuia să fie și președintele organizației municipale. Într-un mod nefericit, încă din campania din decembrie se lucra la propulsarea lui George Muhscină în funcția de președinte al PNL Municipiu Constanța. Atmosfera tensionată a fost spartă într-o ședință a biroului județean din decembrie când, Vergil Chițac a anunțat că, în ciuda bârfelor, după alegeri nu va pleca din funcția de președinte interimar al organizației municipale ci, va duce organizația până la alegerile interne din primăvară și, cine va câștiga, va câștiga având un mandat legitim. Ca o notă de cancan, Boroianu locuiește în casa lui Muhscină din Ovidiu. Se speculează chiar că Muhscină i-a cumpărat afacerea lui Boroianu, plătind mare parte din datoriile acestuia.
Jonglerii cu ședințe
Acum, după ce ne-am lămurit care este fondul problemei de principiu și actual în rândul liberalilor constănțeni, să trecem la zi. Până săptămâna trecută, Muhscină nu avea contra-candidat. Se intrase deja pe ultima sută privind organizarea alegerilor interne în toate organizațiile liberale constănțene. Încă din toamnă, cei de la municipiu s-au pregătit pentru cele două alegeri care urmau: parlamentare și interne de partid. Primul lucru pe care l-au făcut, au luat baza de date cu cei 2000 de membri la puricat. I-au sunat sa vină să-si achite cotizația de 3 lei/lună. Doar 200 au răspuns pozitiv. În acel moment, cei de la județ au intrat în fibrilație. Au transmis un mesaj către municipiu să înceteze să mai sune membri pentru a nu-i ostiliza în prag de campanie. Au făcut și o oferta, respectiv, renunță la leul cuvenit. Conform algoritmului intern, un leu pleacă la centru, un leu pleacă la județ și un leu rămâne la municipiu. Mesagerul a fost Robert Boroianu care este și vicepreședinte la municipiu. Un amănunt important. O sa vedeți de ce. Conform statutului, organizarea alegerilor este atributul organizațiilor locale, CODA având doar atribuții administrative și de avizare privind legalitatea. Marți, 22.03.2017, organizația municipală convocase la ora 18 biroul politic local pentru stabilirea datei alegerilor pentru municipiu. Surpriză! Organizația județeană, după ce a aflat, a convocat o ședință a biroului politic județean cu o oră mai devreme, ora 17. Cei de la municipiu au aflat că cei de la județ vor să voteze peste capul lor ca dată de alegeri la municipiu, 31.03.a.c. Imediat, au devansat ședința pentru ora 16 și au stabilit data alegerilor pentru 08.04.a.c.
Dragomir îi dă foc lui Chițac
A urmat circul din ședința BPJ. S-a anunțat ordinea de zi care prevedea votarea ca dată de alegeri la municipiu – 31.03.a.c. cu un convocator de 700 de membri. Chițac s-a ridicat și a întrebat cum s-a stabilit data de 31 fără consultarea organizației municipale și cum au ajuns la 700 de membri când în evidențele organizației locale sunt doar 200 de membri activi? Dragomir a replicat tăios: “… ascultați și veți afla răspunsul. Mulțumesc”. Chestia asta i-a dat foc amiralului, acesta trimițând un back-hand: “Cu mine nu faceți aroganțe! Nu-mi spuneți mie mulțumesc!” Imediat a intervenit Marilena Dragnea: “…dacă ascultați o să înțelegeți… dvs. faceți de fiecare dată gălăgie…”. Chițac: “Eu nu fac gălăgie, eu vorbesc!”. Și Dragnea a început să explice că pe 8.04. au alegeri alte 10 organizații (de parcă a 11 a nu ar încăpea)… CODA stabilește de fapt data alegerilor, etc. Dragomir a intervenit și a început, în mod romanțat, să explice cum membrii au fost sunați să vină să-și plătească cotizația, bla, bla. Una peste alta, a reieșit ca pe 20.03.a.c., 500 de membri au plătit cotizația la sediul organizației județene a PNL. Adică, vreo 40 de ore, s-au tăiat chitanțe în continuu în timp ce membrii stăteau la coadă zi-noapte. Pe bune? în acel moment, senatorul Vergil Chițac – președintele interimar al PNL Municipiu Constanta a părăsit ședința și a invitat și colegii de organizație locală să părăsească ședința BPJ PNL. O treime din sală s-a golit și totuși a existat cvorum (declarat, neverificat – existau și ne-membrii ai BPJ în sala) pentru vot. Rezultat? CODA a primit prin vot puteri nelimitate (nestatutare) privind organizarea alegerilor interne. în acel moment, la sediul municipal, Chițac și membrii BPL aveau o ședință informală în cadrul căreia Chițac și-a anunțat candidatura la alegerile stabilite pentru 8.04.a.c. Concomitent, la județ, după vot, o serie de primari prezenți, au început să-i ridice osanale lui Dragomir: cu dvs. PNL Constanța a avut cele mai bune rezultate…. Erau cei care au ieșit ulterior sau vor ieși președinți în grădina lor, cu avizul famigliei, pardon, CODA.
Fabrica de membri și DNA
La rândul lui, Dragomir a spus ca el face pasul înapoi și după cum a mai spus, nu candidează la un nou mandat (n.r. – vizează un post de vice la nivel național cu sprijinul organizației județene, în fruntea căruia îl propulsează pe Bogdan Huțucă, deputat și fost pupil al lui de când conducea fiscul local, alături de Boroianu și secondați de Muhscină la municipiu). În paralel, la municipiu se luase decizia contestării deciziei BPJ la Curtea de arbitraj a PNL Central. Vineri, 24.03.2016, o delegație a PNL Municipiu Constanta, în frunte cu președintele Vergil Chițac au avut întrevederi cu secretarul general Cristian Bușoi și… Vasile Blaga.
Problema a fost discutată și în cadrul biroului național al PNL de luni 27.03.a.c. unde s-a constatat că situația de la Constanța este o problemă la multe alte organizații din țară. Concluzia a fost că se va da un răspuns rapid, pana pe 31.03.a.c. Luni seara, în cadrul unei ședințe BPL, la Constanța, Vergil Chițac a solicitat și primit un mandat de reprezentare la București în tot ceea ce poate însemna rezolvarea acestei situații.
Revenind la problema celor 500 de membri apăruți și validați de județ peste noapte și admiși ca statutari, remarcăm printre ei un fost membru marcant. Vorbim aici de Aurel Butnaru, patronul hotelului Parc din Mamaia. O apariție ciudata în condițiile în care a fost exclus din partid prin vot secret în urma cu ceva ani, într-o ședința BPJ. Cei de la municipiu reclamă ca n-au primit nicio cerere de înscriere în partid din partea lui Butnaru. Același Butnaru, care, în timpul alegerilor locale își arăta susținerea pentru candidatul PSD, Decebal Făgădău, afișându-se public alături de acesta.
Mulți dintre cei 500 le-au confirmat deja ca n-au plătit cotizația de multa vreme. Concluzia? Cineva a plătit-o pentru ei, cineva i-a “adus” peste noapte. Deja, miroase a parchet de multă vreme. Consilierul județean PNL Cristy Băisan, candidat la președinția PNL Județ, i-a făcut plângere la DNA lui Dragomir, pentru aceleași metehne de famiglie expuse mai sus. Vergil Chițac păstrează încă tonul pacifist, sperând ca lucrurile să se rezolve fără scandal. “Sunt militar dar vreau pace însă, dacă Dragomir va scoate sabia, voi fi ultimul care o va băga în teacă!”, spune amiralul, lăsând să se înțeleagă că răbdarea cazonă are limite.
Scandalul din PNL și NATO
Pe 31 martie, la Berlin, are loc Adunarea Parlamentara NATO. Senatorul PNL Vergil Chițac este președintele delegației Parlamentului României și ar trebui sa fie acolo, exact în ziua în care Dragomir și famiglia, discreționar, au stabilit alegerile interne pentru organizația municipală PNL Constanta, condusă de același Vergil Chițac. Să fi fost doar o întâmplare? Garantat, iese show pentru că, din câte am aflat, dacă răspunsul la contestație nu vine în timp util sau va fi respins, senatorul Vergil Chițac nu va pleca la Berlin. Cu alte cuvinte, delegația română la AP NATO, nu va avea la lucrări, pe președintele desemnat – senatorul PNL de Constanța, Vergil Chițac.