Rusia și Ucraina au ajuns la un acord „de principiu” privind deblocare porturilor ucrainene. Această informație a făcut ieri seară înconjurul lumii.
În săptămânile care urmează se așteaptă redeschiderea Portului Odesa de la Marea Neagră, în urma negocierilor purtate de Ucraina cu Federația Rusă la Istanbul.
8 IUNIE – Organizarea Cordonului de Cereale
Încă de la începutul lunii iunie s-au căutat diverse soluții, în pricipal de ordin diplomatic, pentru reluarea activității Portului Odesa, aflat în prezent sub blocada navală a Flotei Mării Negre a Federației Ruse.
În aceste circumstanțe, ministrul rus de externe Serghei Lavrov s-a întâlnit la Ankara pe 8 iunie cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu. Cu această ocazie cei doi au discutat despre organizarea așa-numitului “coridor al cerealelor” din Marea Neagră.
21 IUNIE – Linia militară de comunicații Rusia-Turcia
A urmat o nouă întrevedere, organizată două săptămâni mai târziu la Moscova. Astfel, pe 21 iunie delegațiile militare ale Turciei și Rusiei au pus la punct înființarea unui canal special de comunicare între armatele celor două țări.
Această “linie fierbine” a fost gândită pentru a preîntâmpina posibilele incidente de natură militară la momentul realuării traficului de mărfuri pe ruta care leagă portul ucrainean Odesa de Strâmtoarea Bosfor.
30 IUNIE – Retragerea de pe Insula Șerpilor
Un prim pas concret s-a făcut pe 30 iunie, atunci când Ministerul rus al Apărării a anunțat retragerea forțelor sale armate de pe Insula Șerpilor.
La momentul eliberării insulei, generalul-locotenentul Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvând al Ministerului rus al Apărării, declara pentru agenția de presă TASS că „Rusia nu doreşte să împiedice eforturile ONU de a organiza un coridor umanitar destinat exporturilor produselor agricole din Ucraina.”
Desigur, gestul de “bunăvoință” al rușilor s-a petrecut după o lună de negocieri intense, și de presiuni fără precedent exercitate de SUA și de statele europene asupra Federației Ruse.
În același timp trebuie subliniat că decizia de retragere a rușilor a venit imediat după Summitul NATO de la Madrid, din 28-30 iunie, atunci când președintele turc Recep Tayyip Erdoğan anunța că „Ankara este pregătită să lucreze la exportul de produse agricole prin Marea Neagră” și că „în porturile ucrainene se află aproximativ 20 de nave comerciale turcești gata să transporte cerealele.”
8 IULIE – Rușii pregătiți de negocieri
După întâlnirea miniștrilor de externe ai forumului G20, organizată pe 8 iulie în Indonezia pe Insula Bali, reprezentatul diplomației ruse Serghei Lavrov declara că „Rusia este pregătită pentru negocieri cu Ucraina și Turcia pe marginea exporturilor de cereale” adăugând că partea militară va juca „un rol esențial” în rezolvarea problemei.
13 IULIE. Acord de principiu între Rusia și Ucraina
A urmat, după cum se anunțase, prima întâlnire între reprezentanții militari ai Rusiei și Ucrainei la Istanbul, coordonată de Organizația Națiunilor Unite (ONU).
Astfel, la finalul discuțiilor de ieri, presa rusă anunțat că s-a ajuns la „un acord de principiu” pentru operaționalizarea așa-numitului „coridor al cerealelor” din Marea Neagră.
Totoată, conform declarațiilor făcute de ministrul turc de externe la finalul reuniunii, un acord ar urma să fie semnat săptămâna viitoare în vederea deblocării porturilor ucrainene:
„Discuțiile au fost pozitive și constructive, și s-a ajuns la un acord asupra unor aspecte tehnice de bază precum crearea la Istanbul, cu participarea reprezentanților tuturor părților implicate, a unui centru de coordonare, care să asigure controlul comun la ieșirile din porturi și pe rutele de navigație.
S-a stabilit să avem o nouă întâlnire săptămâna viitoare, tot în Turcia, la care vor participa delegațiile Federației Ruse și Ucrainei, pentru a discuta ultimele detalii, și pentru semnarea documentului final” a declarat ministrul turc de externe, Hulusi Akar.
Acordul final așteptat săptămâna viitoare
La fel de optimist s-a arătat și secretarul general ONU, Antonio Guterres, care a declarat că speră să se ajungă în scurt timp la semnarea unui acord oficial:
„A fost o primă întâlnire, progresul a fost extrem de încurajator. Sperăm că următorii pași ne vor permite să ajungem la un acord oficial” a precizat secretarul general ONU reporterilor americani din New York, la o oră și jumătate după finalizarea întâlnirii de la Istanbul.
Tot ieri, ministrul ucrainean al infrastructurii declara de la Kiev că Ucraina poate ajunge la un acord cu Rusia: „Sper că vom obține niște rezultate, niște rezultate palpabile foarte curând. Sper că vom vedea acest coridor verde în Marea Neagră”.
Toate informațiile legate de întâlnirea de ieri de la Istanbul au fost preluate și de presa rusă, care a relatat pe larg despre discuțiile purtate cu partea Ucraineană.
Un amănunt la fel de important este și redeschiderea canalului Bâstroe, eveniment care s-a petrecut în urmă cu cinci zile, cu acordul ministerului român de externe.
De atunci, 16 nave au tranzitat acest canal încărcate cu cereale ucrainene destinate exportului.