După Lucian Lungoci, Ion Dumitrache îl execută și pe Costin Răsăuțeanu. În PSD Constanța tineretul e interzis

În PSD Constanța sunt interzise cu desăvârșire două lucruri. Să fii tânăr și să faci opoziție la PNL. Se pare că dacă faci asta, riști să strici niște ploi bine aranjate. 

Primul tânăr executat de cuplul Stroe/Dumitrache a fost Lucian Lungoci, care a fost înlocuit rapid din funcția de președinte al organizației municipale, loc pe care s-a așezat comod Ion Dumitrache. 

Al doilea pe listă este Costin Răsăuțeanu. Actualmente lider al consilierilor locali PSD Constanța, Răsăuțeanu ocupă și funcția de secretar al organizației PSD Constanța. Surse din cadrul partidului ne-au povestit însă că Ion Dumitrache i-a reproșat de mai multe ori lui Răsăuțeanu ieșirile publice, acuzându-l că vorbește ”mult și prost”. 

Pentru că Răsăuțeanu nu și-a ponderat atacurile la adresa PNL, Dumitrache a decis să-l lase fără funcția de secretar al organizației, urmând ca schimbarea să aibă loc în zilele viitoare.

Costin Răsăuțeanu va fi trecut astfel pe linie moartă iar funcția sa va fi preluată de inofensivul Dede Perodin, un consilier local de care n-ați auzit niciodată. Adică o postură pe placul cuplului Stroe/Dumitrache, cei doi dovedindu-se oameni cărora nu le plac colegii care îndrăznesc să aibă poziții personale. 

spot_imgspot_img
spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE