Pentru orice liberal constănțean realist, cu picioarele pe pământ, sfârșitul săptămânii trecute a fost unul negru, din punct de vedere mediatic. Nu cred că am mai văzut în ultimii 20 de ani atâtea articole negative la adresa PNL Constanța.
Aproape fiecare ziar local a sancționat atitudinea jalnică a liberalilor în raport cu noi, constănțenii, cei care i-am votat pentru a ne reprezenta, fie că e vorba de Consiliul Local sau Județean. Dacă ar fi să dăm doar câteva exemple, redactorul șef al ziarului Cuget Liber, Cosmin Zaporojan, scrie despre liberali că sunt ”paraziți”, directorul cotidianului Replica, Alexandra Anton șterge pe jos cu ei într-un editorial pe blogul propriu în timp ce Lavinia Siclitaru (Ziua de Constanța)spune răspicat ”liberalii vor pierde alegerile fără drept de apel”. Carmen Mocanu (Cuget Liber) pune și ea punctul pe i atrăgând atenția că ” liberalii au uitat de constănţenii de la care aşteaptă să le vină voturile” în timp ce Cristian Hagi (Constanța Sută la Sută) la cere liberalilor să nu mai mimeze opoziția.
Și exemplele ar putea continua, deși cred că ne-am făcut bine înțeleși.
Sunt 11 ani de când Gheorghe Dragomir a preluat organizația județeană a PNL Constanța, fără a-I aduce acesteia un plus de valoare. Orice ochi critic evaluează situația liberalilor constănțeni vede imediat că timp de 10 ani, doar două lucruri s-au petrecut la malul mării: liberalii au fost un breloc la cureaua lui Radu Mazăre în timp ce organizația s-a umplut cu rubedeniile și prietenii președintelui Gheorghe Dragomir. Își mai aduce aminte cineva de alegerile din 2012 de la tineret, când rezultatele arătau în felul următor: Finul lui Dragomir (Septimiu Bourceanu) – preşedinte. Finul lui Ovidiu Cupşa (Dan Pisică) – vicepreşedinte. Fiul lui Constantin Matei (Radu Bogdan Matei) – vicepreşedinte. Alt fin al lui Ovidiu Cupşa (Alexandru Prodan – preşedinte al organizaţiei municipale Constanţa) – membru. Fiul lui Eugen Bola, Bogdan Bola – membru?
10 ani de zile în care consilierii locali sau județeni au votat cum a dorit Radu Mazăre, fiind recompensați regește pentru eforturile lor. De altfel, știm cu toții, USL-ul a fost doar o legitimizare a unei situații care trona deja de multă vreme la Constanța.
Tocmai din acest motiv, de când s-a rupt USL-ul și s-a trecut la fuziunea cu democrații, organizația lui Dragomir se zbate în haos. Pentru că liberalii nu știu să fie altceva decât anexa social democraților. Există un singur capitol la care liberalii excelează, acela al manipulărilor și al intrigilor aruncate spre tabăra democrată. Nu că ar fi oamenii lui Chiru mielușei, să fim serioși! Ajungem și la ei.
Ce rezultate politice a avut PNL Constanța în ultimii 16 ani? A avut un ministru al culturii în timp ce cultura în Constanța este inexistentă? A avut deputați ca Gheorghe Dragomir, Victor Manea sau Mihai Lupu care sunt cvasianonimi și favorizați doar de liderul organizației care le oferă locuri eligibile, Dumnezeu știe pe ce criterii? Senatori ca Puiu Hasotti care apar o dată la patru ani cerșind voturi de la electorat fără argumente? Constanța a fost orașul în care USL-ul a avut doi viceprimari ai orașului PSD-iști. La fel și la Consiliul Județean unde Nicușor n-a pus niciun vicepreședinte liberal. Oare de ce?
Care sunt rezultatele PNL-ului în Consiliul Local și Județean? ZERO pe toată linia. Consilierii se plâng că nu fac proiecte pentru că nu le-ar trece social democrații, în timp ce țărănistul Chesoi le demolează teoria, trecând proiecte pe bandă rulantă, fără a fi deloc un simpatizant sau prieten al social democraților. Și cum rezolvă liberalii problema? Nu mai vin la ședințe, micționează cu boltă pe votul constănțenilor.
Am puncta la nesfârșit eșecurile PNL-ului la Constanța, sunt multe, nenumărate. Efectul e vizibil: după 16 ani de domnie a lui Gheorghe Dragomir, liberalii se văd nevoiți să aducă drept candidat la Primăria Constanța un om care nu a făcut politică până acum, după ce varianta cu ”finul Boroianu” nu a mai păcălit pe nimeni.
Tocmai de aceea, cea mai bună soluție pentru resuscitarea PNL-ului constănțean, rămâne eliminarea din poveste, complet și ireversibil a domnului Gheorghe Dragomir și a rudelor sau prietenilor săi care au căpușat și distrus organizația de la malul mării. Respectând modelul Chițac, la conducerea noului PNL trebuie adus un om integru, dinafara partidului, care să facă liniște și curățenie și să construiască un contracandidat puternic pentru social democrați.
Și ca să nu credeți că am uitat, Christian Gigi Chiru trebuie trimis la plimbare de urgență, la fel ca omologul său Gheorghe Dragomir. Cei doi sunt ”apropiați” ca performanțe cu singura diferență că Gigi Chiru are în palmares și o condamnare penală, care îl descalifică și ar trebui să-l determine să iasă din politică, chiar de azi.
Suntem oameni de dreapta, mulți, în Constanța, care dorim să votăm cu PNL, doamnă Gorghiu, domnule Blaga. Ajutați-ne să ieșim din situația ingrată în care am ajuns, aceea de a ne întreba cum de găsim mai interesant PSD-ul decât PNL-ul. Pentru că da, auzim asta zilnic din gura unor oameni care sunt eminamente de dreapta și nu e în regulă.
Afară cu Dragomir, Hasotti și Chiru! Să înceapă, în sfârșit, curățenia generală în PNL Constanța.