Regia Autonomă “Exploatarea Domeniului Public şi Privat” Constanţa, înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Local Municipal Constanţa nr. 332/02.08.1996, administrează, gestionează şi întreţine fondul locativ de stat, spaţiile cu altă destinaţie, terenurile, pieţele agroalimentare, târguri, oboare, bazare, platouri şi grupuri sanitare, aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Constanţa şi le exploatează eficient prin închirieri, servicii , prestaţii şi alte activităţi prevăzute la legile în vigoare. Conform HCLM nr. 499/19.12.2001, Regia Autonomă “Exploatarea Domeniului Public şi Privat” Constanţa administrează unităţile de învăţământ preuniversitar, clădiri şi terenuri aferente acestora.
Așa se definește regia autonomă din subordinea Primăriei care face subiectul articolului nostru. Desigur, acea mențiune că regia respectivă ar ”exploata eficient” patrimoniul deținut e un basm, o glumă proastă. Documentele intrate în posesia noastră arată că timp de 16 ani, spațiile comerciale aparținând municipiului Constanța au fost vândute prietenilor tripletei Mazăre/Constantinescu/Strutinsky la prețuri modice, în condiții care ar face invidios orice antreprenor dornic de un sediu bun pentru afacerea lui.
Spațiile comerciale ce ar fi putut face obiectul unor închirieri profitabile au fost cedate pentru sume derizorii cu girul administrației Mazăre și implicit cu girul actualului primar Decebal Făgădău. Am ținut să menționăm acest lucru pentru că la momentul la care s-a desfășurat ”tranzacția” pe care v-o detaliem astăzi, Decebal Făgădău era mai mult singur prin Primăria Constanța, atribuțiile lui Mazăre fiindu-i delegate. Desigur, ni-l aducem aminte pe viceprimarul Decebal Făgădău spunând reprezentanților ONG-urilor strânși la Primărie că nu le poate oferi spațiu pentru desfășurarea activității, pentru că nu mai sunt spații. Acum știm de ce. Pentru că s-au vândut, unul mai ieftin decât celălalt, apropiaților lui Mazăre.
Spațiu comercial vândut iubitei lui Alexandru Mazăre la preț de garsonieră, în rate
Conform documentelor care au intrat în posesia noastră, fosta iubită a lui Alexandru Mazăre, pe numele ei Emanuela Gavrilă, prin firma S.C. EMA EXPLOATAREA MINEREULUI AURIFER S.R.L., cumpără prin câteva proceduri (o promisiune de vânzare făcută la notar în luna iunie a anului 2013 și apoi un contract de vânzare cumpărare în luna septembrie încheiat cu RAEDPP Constanța), un spațiu comercial situat în strada George Enescu nr 10 din Constanța. Adică una dintre străduțele perpendiculare cu mai celebra Cuza Vodă, în apropierea Tomis Mall.
Cât credeți că a plătit Emanuela Dana Gavrilă pentru un spațiu de 45 de mp cu un subsol de 18 mp și un teren aferent de 58 de mp în buricul Constanței? Vă spunem noi, doar 38.643 euro. Cam cât o garsonieră mai răsărită. Vi se pare puțin? Lucrurile nu se opresc aici. Pentru că suma respectivă e totuși greu de suportat dintr-un foc pentru un prieten de-al lui Mazăre, ce să mai zicem de o iubită a fratelui, RAEDPP acceptă să primească doar 9000 de euro avans, eșalonând restul sumei datorate pe șase ani. Mai pe scurt, domnișoara Gavrilă se obliga să plătească 1200 de euro o dată la trei luni de zile, pentru a achita costul spațiului comercial. Practic, orice antreprenor înțelege că madama a primit un spațiu comercial care timp de șase ani se plătește singur, din chiria pe care o poți percepe oricui pentru folosirea lui.
De la Emanuela Gavrilă pentru familia Brăiloiu de la Eforie, cu dedicație
Ema Gavrilă a scăpat însă repede de imobil. Poate pentru un profit rapid (la negru, nu în acte), poate pentru că așa îi era misiunea, nu știm cum a gândit Emanuela Gavrilă lucrurile. Știm însă că în doar două luni de zile domnișoara vinde acest spațiu comercial. Termenul de ”vândut” e greu de folosit aici, ținând cont că prețul pe care recent împroprietărita l-a cerut este exact același pe care îl plătise regiei din Constanța. Practic, Ema Gavrilă pasează spațiul comercial din strada George Enescu, oferind cumpărătorului aceleași condiții pe care le primise chiar ea. Doar 9000 de euro avans iar restul banilor, până la 38.000, în rate pe șase ani.
Partea interesantă, dincolo de faptul că Ema Gavrilă a vândut un imobil fără să facă profit, oficial, este că omul care a cumpărat de la ea e chiar cumnatul primarului din Eforie, de la acea vreme. Dumitrescu Victor-Emilian este căsătorit cu sora soției lui Ovidiu Brăiloiu și în decursul timpului i-au fost atribuite multe dintre afacerile cumnatului său, care, primar fiind, avea nevoie de un om de încredere.
Așadar, un spațiu comercial foarte bun, aparținând Primăriei Constanța ajunge pe filiera Ema Gavrilă la familia Brăiloiu. De altfel, lucrurile s-au lămurit doi ani mai târziu când soția primarului de Eforie, Otilia Brăiloiu, deschide în acest spațiu magazinul Amica Mia Bride, specializat în rochii de mireasă. Ovidiu Brăiloiu nu mai este astăzi primar în Eforie, însă fratele său va fi începând cu anul 2017 senator al României. Frumos, nu-i așa?
O poveste pe care cineva a încercat s-o ascundă bine
Un lucru interesant pe care l-am constatat căutând detalii despre această afacere păguboasă pentru municipiul Constanța este că protagoniștii acestei povești s-au luptat din răsputeri să ascundă detaliile. Spre exemplu, deși firma Amica Mia Bride, aparținând Otiliei Brăiloiu, este înregistrată pe strada George Enescu nr 10, pe peretele magazinului cu același nume este pusă, foarte vizibil, o plăcuță pe care scrie că acolo este de fapt strada Cuza Vodă. Se poate spune că și Primăria are ceva de ascuns, pentru că același număr 10 pe George Enescu se poate găsi și în capătul celălalt spre Piața Griviței. Pentru a fi însă complet siguri că vorbim de același spațiu comercial, am apelat la aplicația Oficiului de Cadastru care, ajutată de numărul cadastral din contractul de vânzare cumpărare ne-a arătat clar că spațiul comercial care a făcut obiectul acestei vânzări subdimensionate ca preț se află chiar la intersecția străzii Cuza Vodă cu George Enescu.
În loc de concluzii
În momentul în care a avut loc această tranzacție imobiliară, Mădălina Moțățăianu, șefa RAEDPP Constanța ocupa funcția de doar câteva luni, luându-i locul mult mai celebrului Radu Babuș, fost și viitor deputat.
Am căutat-o pe doamna director la RAEDPP mai multe zile la rând, fără succes. Ni s-a spus că oferă audiențe doar trei ore, în ziua de marți, situație valabilă și pentru jurnaliștii curioși.
Știți cât câștigă directorul RAEDPP pentru lungile ore de muncă petrecute la birou? Conform declarației de avere, nu mai puțin de 7900 de lei pe lună. Știți cine face parte din Consiliul de Administrație al acestei instituții care vinde proprietățile orașului la prețuri modice? Directorul Tv Neptun, omul de bază al tripletei Mazăre-Strutinsky-Constantinescu, Sorin Lucian Ionescu. Trageți dumneavoastră concluziile.
Noi vă spunem doar că informațiile pe care le avem arată că tranzacția prezentată astăzi nu e singura de acest fel, ba chiar că domnișoara Emanuela Gavrilă a primit astfel de cadouri de mai multe ori. Și nu doar ea.
Vom reveni.