Este oficial! România intră deplin în Schengen la 1 ianuarie 2025

Miniştrii de interne din ţările UE au aprobat joi dimineaţa, la Bruxelles, aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen cu frontierele terestre, începând de la 1 ianuarie 2025.

Decizia a fost luată la Consiliul JAI, iar extinderea spațiului Schengen cu granițele terestre vizează și Bulgaria.

Sorin Grindeanu: “De la 1 ianuarie 2025, pentru transportul feroviar, intrarea deplină în spațiul Schengen înseamnă eliminarea controlului în frontieră. Se reduc astfel timpii de staționare în frontiere cu aproximativ 30 de minute pentru fiecare tren, la punctele vamale de la:

– Curtici;

– Valea lui Mihai;

– Salonta;

Episcopia Bihor;

– Carei.

Pentru transportul rutier de marfă, aderarea la Schengen se traduce prin eliminarea controlului sistematic din frontierele cu statele membre UE vecine (Ungaria și Bulgaria).

Astfel, transportatorii rutieri vor tranzita mult mai rapid frontierele cu statele UE:

– Vama Veche;

– Negru Vodă;

– Giurgiu;

– ⁠Călărași;

– Zimnicea;

– ⁠Turnu Măgurele;

– Bechet;

– Calafat;

– Nădlac 1 și 2;

– Vârșand;

– Borș 1 și 2;

– Petea.”

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, a fost printre primii oficiali care au felicitat cele două țări: Este bine meritat!, a spus Metsola.

spot_img

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE