Două documente intrate în posesia redacției Constanta.INFO și confirmate ulterior ne arată un nou control al instituțiilor despre care primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a uitat să ne spună.
Mai exact, este vorba de două solicitări remise de către Departamentul de luptă antifraudă (DLAF) către Primăria Constanța. Inițial, prima solicitare a fost pentru punerea la dispoziție a documentelor ce au legătură cu lucrările de reabilitare a zonei centrale a orașului.
A urmat apoi solicitarea de a audia funcționarii Primăriei Constanța responsabili pentru proiectul ”Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a Municipiului Constanța”.
Astfel, conform documentului, la sediul instituției de control trebuie să se prezinte Ani Merlă, Carmina Popescu, Laura Hrisula Cârjan, Răzvan Tudoran și Marian Filip.
Sursele noastre spun că unii dintre angajații Primăriei Constanța sunt revoltați, pentru că trebuie să dea cu subsemnatul deși nu au făcut decât să respecte ordine.
De altfel, am și scris pe Constanta INFO despre faptul că asupra angajaților se fac presiuni să semneze procese verbale de predare-primire, pentru lucrări efectuate necorespunzător.
Unul dintre funcționarii menționați anterior face presiuni asupra celorlalți pentru a construi o poveste similară, în fața inspectorilor de control. Primăria Constanța stă pe un butoi de pulbere.
Ancheta DLAF pare a fi o prelungire a anchetei pornită de Parchetul European în cursul anului trecut. Este o situație gravă, pentru că dacă bănuielile DLAF se confirmă, Primăria Constanța va trebui să returneze banii europeni primiți.
Cert este că, așa cum spuneam, reprezentanții Primăriei Constanța au omis să informeze opinia publică despre acest control, așa cum de altfel ne-au obișnuit în ultimii ani.

