La sfârșitul lunii februarie, am prezentat în exclusivitate dezastrul ecologic pe care conducerea Confort Urban Constanța l-a produs, în momentul în care a luat decizia ca tot molozul adunat în urma lucrărilor din oraș, să fie depozitat în curtea acestei instituții.
În urma sesizării noastre, reprezentanții Gărzii de Mediu au verificat situația, confirmând că toate cele sesizate sunt reale. Peste 40.000 de tone de moloz erau depozitate în curtea Confort Urban, ceea ce a dus la o amendă de 60.000 de lei precum și la impunerea măsurii de remediere a situației.
Garda De Mediu nu este însă singura instituție care s-a sesizat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a confirmat pentru Constanta.INFO, printr-un răspuns oficial, că a deschis un dosar penal în legătură cu situația respectivă.
”Urmare a cererii dumneavoastră, vă comunicăm faptul că, în dosarul penal 84/P/2023 înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.66 alin 1 din OUG 92/2021.”, au comunicat reprezentanții instituției.
Articolul indicat de domnii procurori:
(1) Constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 1 la 5 ani sau cu amenda urmatoarele fapte atunci cand cantitatea sau impactul asupra mediului ori asupra vietii, integritatii corporale sau sanatatii persoanelor nu poate fi neglijata:
h) abandonarea, aruncarea si/sau ascunderea deseurilor.
Din informațiile pe care le deținem, procurorul care a preluat cazul este Teodor Niță, cunoscut pentru implicarea deosebită în cercetarea cazurilor care țin de mediul înconjurător. Recent, procurorul Teodor Niță a fost premiat de Adunarea Generală a Rețelei Europene a Procurorilor pentru Mediu, care i-a acordat premiul principal GAIA pentru excelenta contribuție în lupta împotriva criminalității împotriva mediului.