În ultimii ani, proprietarii de vile din Constanța par să fie cuprinși de o nouă modă, aceea de tapetare a caselor cu semnul firmei Versace. Cum probabil bine ați intuit, moda face ravagii mai ales în rândul etniei rrome, ai cărei reprezentanți sunt bine cunoscuți pentru stilul cel puțin bizar, ca să nu spunem de prost gust și kitchos de a-și amenaja locuințele.
În mod paradoxal, rromii din Constanța au dorit să se dea mari, afișând pe casele lor semnul uneia dintre cele mai prestigioase firme de modă din lume, fără însă să-și dea seama că logoul Versace, reprezintă Medusa, un monstru, o femeie condamnată de zeii greci la urâțenie.
Medusa a fost în mitologia greacă fiica monstruoasă a lui Phorcys și a lui Ceto și una dintre gorgone, singura care este muritoare dintre cele trei. Privirea sa putea transforma pe orice muritor în stană de piatră. Există un mit care spune că Medusa fusese la început o fecioară frumoasă. A desacralizat templul Atenei culcându-se în el cu Poseidon. Furioasă, Atena a preschimbat părul Medusei în șerpi vii. (Wikipedia)
La o scurtă plimbare prin Constanța, noi am descoperit patru astfel de case, extrem de diferite în esență, având în comun doar acest logo Versace, folosit în mod exagerat în designul exterior.
Prima dintre ele este situată chiar în vecinătatea casei unui fost prefect de Constanța, pe strada Tabla Buții, la numărul 5. În acest caz, proprietarul deține o casă modestă, ascunsă în spatele unui gard luxos în care s-a aruncat din plin nu doar cu semnul firmei Versace, dar și cu V-uri care să indice clar gusturile vestimentare ale celor ce locuiesc acolo.
Proprietarii următoarelor două case, aflate în Piața Chiliei, au ales soluții mai puțin luxoase și deci mai puțin costisitoare, preferând să comande pentru vilele lor garduri personalizate cu logo-ul Versace, în diferite reprezentări.
Ultima casă Versace pe care am găsit-o, este situată departe de cartierele specifice etniei rrome, tocmai în cartierul kilometrul 5, pe strada Comarnic. În opinia noastră, este și cea mai urâtă dintre casele prezentate, proprietarul preferând să arunce pe pereții exteriori mai multe panouri mari cu logo-ul Versace, fără pic de bun gust. În caz că ați mai văzut asemenea case, nu ezitați să ne trimiteți o poză pe e-mail.