Lesne de sesizat, cele două iubite oficiale ale fostului primar Mazăre, din ultimii 12 ani, seamănă ca două picături de apă. Ambele sunt blonde (mai mult sau mai puțin vopsite), au peste 1,75 înălțime, sunt slabe (una chiar spre anorexie), constănțence, și nu în ultimul rând preocupate de modă.
Aflat în perioada de carantină la penitenciarul Rahova, fostul edil a anunțat în urmă cu doar patru zile, prin intermediul fratelui său Mițu, că urmează să se căsătorească cu Roxana Valentina Mihalache. Aflată încă în Madagascar unde se ocupă de afacerile familiei, Roxana a fost cerută de Radu prin telefon, pe linia roșie Rahova – Mantasaly Resort.
Elena Voinea, o iubire de-o vară sau două
Elena Voinea poreclită “Voinicel” (de la Voinea) este sora voleibalistului Florin Voinea. Ea a ajuns în cercul primarului Mazăre în anul 2008, prin intermediul găștii fiului acestuia, Răducu, pe filiera “el cu gagicile lui, și eu cu gagicile mele.”
La momentul respctiv, din gașa lui Răducu mai făceau parte: Simona Anastasia Tănase și Răzvan Dumitrache (fii-su lu’ Dumitrache de la Hotel Pacific) actualul administrator al grupului Lira din Constanța (imobiliare și turism).
În vara lui 2009, Elena Voinea a lucrat ca hostess la evenimentul Power Marine, rezultat din asocierea primăriei Constanța cu firmele afaceriștilor Ionuț Barbu, fugarul Elan Schwartzenberg, nelipsitul Sorin Gabriel Strutinsky și Gabriel Valentin Comănescu (de la GSP).
La momentul respectiv, Elena avea doar 19 ani, juca volei ca și fratele ei, și se afla deja, de ceva timp, în anturajul primarului Radu Mazăre. Este și perioada în care, Elena a înlocuit-o practic pe Roxana Mihalache, primarul preferând-o pe Elena, aparent pentru că aceasta din urmă era mai tânără cu trei ani decât Roxana.
Ca să o poată ține sub control, și pentru ca aceasta să se lase de volei și modeling, Mazăre i-a facilitat Elenei un post la Fundația Fantasio (care administra Pavilionul Expozițional din Constanța).
Roxana, mă-ntorc la tine și promit că sunt cuminte
Se pare totuși că Elena nu s-a putut adapta obiceiurilor extravagante ale familiei Mazăre, astfel că Roxana a rămas în continuare prima în agenda primarului, chiar dacă, în intervalul 2009-2011, Radu Mazăre a alternat între cele două blonde care par surori.
Conform legendelor urbane, pe Roxana Mihalache, Radu Mazăre o știe încă de când era minoră (de pe la 15 ani) reușind s-o facă să renunțe la cariera de model.
În februarie 2012, Roxana Mihalache a devenit oficial creatoarea de modă, atunci când și-a lansat prima sa colecție într-un club din București, asistată și ajutată de Cătălin Botezatu (vechi amic al primarului Mazăre).
Atelierul de creație al Roxanei funcționa sub marca “Casa de Modă Paluggio” pe societatea PALUGGIO DESIGN SRL, înființată tot în 2012, având sediul declarat pe Strada Dezrobirii nr. 118 din Constanța, adică unde în altă parte dacă nu într-un spațiu ce aparținea RAEDPP-ului (municipalității).
Societatea Paluggio și-a încetat de facto activitatea în anul 2015, coincidență sau nu, exact din momentul în care Radu Mazăre a fost arestat. Și dacă o să vă uitați la fotografii cu Radu Mazăre din ultimii săi ani ca primar, veți înțelege și care era linia de design a firmei Paluggio, majoritatea ținutelor lui Mazăre fiind realizate de iubita sa Roxana Mihalache.