În ajunul și chiar în ziua în care, oficial, Pacea este celebrată la nivel mondial, adică pe 20, respectiv 21 septembrie, Israelul a declanșat unul dintre cele mai aprige bombardamente asupra Libanului și a continuat atacurile împotriva Palestinei. Ambele șarje au fost justificate prin necesitatea eliminării amenințărilor reprezentate de existența militanților Hezbollah, respectiv Hamas. Prima a vizat o clădire rezidențială cu mai multe etaje din Beirut, a doua o școală din tabăra Beach, ambele presupus a fi utilizate de combatanții celor două grupări teroriste. Așadar, chiar de Ziua Internațională a Păcii, pe lângă unul dintre comandații Hezbollah, Ibrahim Aquil, Libanul a numărat 37 de morți, dintre care 3 copii și 6 femei, plus 68 de răniți, iar Palestina, pe lângă ministrul lucrărilor publice și al locuințelor condus de Hamas, Majed Saleh, 22, dintre care 20 femei și copii, unul dintre aceștia având doar trei luni, plus peste 30 de răniți, conform oficialilor libanezi, respectiv palestinieni. Până astăzi, numărul celor decedați în Liban a crescut exponențial, depășind cifra de 600, printre care liderul Hezbollah, Hasan Nasrallah plus alți 20 de reprezentanți ai grupării, dar și peste 35 de copii, la fel și cel al răniților, peste 1.800.
Mai mult, Israelul a respins categoric propunerea americano-franceză de încetare a focului pentru 21 de zile, armistițiu ce ar fi putut redeschide și ușa către o soluție diplomatică în Fâșia Gaza. Într-un cuvânt, Israel nu a dorit pace nici de Ziua Internațională a Păcii, nici după, chiar dacă mai marii lumi și-au dorit, cel puțin în aparență.
Sigur, după atacurile lansate de Hamas în 7 octombrie 2023, respectiv Hezbollah în 25 august a.c., cabinetul condus de Benjamin Netanyahu are tot dreptul să acționeze, inclusiv militar, pentru a-și proteja granițele și cetățenii de amenințarea teroristă care le înconjoară statul, însă nu are niciun drept asupra oamenilor nevinovați care deja nu mai reprezintă victime colaterale, ci genocidale.
Însă nu doar Orientul Mijlociu a celebrat Ziua Internațională a Păcii cu bombe, ci și continentul european, acolo unde Federația Rusă a atacat mai multe clădiri înalte din orașul ucrainean Harkov. Din fericire, nu au fost morți, ci doar răniți, în jur de 36, dintre care mai mulți copii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani.
Motivele pe care se fundamentează cele două tipuri de atacuri nu au absolut nimic în comun, însă au rezultate similare: Israel lovește Libanul și Palestina pentru a se apăra de terorism, însă face mai multe victime nevinovate decât teroriști; Rusia atacă Ucraina pentru a o „denazifica” și pentru a se apăra de o potențială amenințare NATO, în realitate pentru refacerea fostei Uniuni Sovietice, și face numai victime nevinovate. În contextul în care, la Tel Aviv, respectiv Moscova, se cunoaște extrem de bine numărul copiilor, femeilor și bătrânilor masacrați în Gaza și Liban, respectiv pe tot cuprinsul Ucrainei, așa cum se știe, probabil, dinainte de lovirea unei ținte dacă acolo sunt femei și copii, este de neînțeles de ce Netanyahu nu vrea să audă de pace și ține cu tot dinadinsul să-și înscrie numele în galeria celor mai sângeroși lideri politici din lume, alături de Vladimir Putin, și Israelul în rândul statelor criminale, precum Rusia. Poate și pentru că, până acum, în afară de Curtea Internațională de Justiție niciuna dintre marile puteri democratice sau structuri asociative de forță nu a îndrăznit să critice sau să constrângă Israelul, așa cum o face cu Federația Rusă. Această dublă măsură pentru același tip de genocid nu poate să aibă decât două consecințe: diminuarea încrederii în „păzitorii” păcii și resuscitarea curentului antisemit, după cum reiese și din ultimul sondaj elaborat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale la nivelul celor 13 state ale UE unde este concentrată 96% din populația evreiască. Ce spune, pe scurt, această cercetare sociologică? Că „Europa este martora unui val de antisemitism, determinat parțial de conflictul din Orientul Mijlociu”.
Cifrele sunt îngrijorătoare – 80% dintre respondenți consideră că antisemitismul a crescut în ultimii cinci ani în țările în care locuiesc, 37% susțin că sunt hărțuiți din cauză că sunt evrei, între 53 și 60% sunt îngrijorați pentru securitatea personală și a familiilor, 76% își ascund identitatea, cel puțin ocazional, iar 34% evită evenimentele evreiești pentru că nu se simt în siguranță; în plus, cu adevărat alarmantă este creșterea cu 400% a experiențelor antisemite după octombrie 2023[1].
Până acum, pentru Guvernul de la Tel Aviv nu a contat decât eliminarea corectă, legitimă a amenințării teroriste din vecini; când va începe să conteze și siguranța celorlalți cetățeni de rit mozaic din întreaga lume și, mai ales, viețile nevinovate care sunt luate odată cu militanții Hezbollah și Hamas, pacea va avea o șansă; sau până când marile puteri vor renunța la dubla măsură și îl vor izola pe Netanyahu după modelul Putin.
P.S. Recentul atac al Iranului asupra Israelului, care s-a tot cerut atacat după eliminarea liderului Hamas pe pământ iranian, are, probabil, și sensul psihologic al schimbării imaginii generale a Guvernului de la Tel Aviv dintr-un agresor sângeros, în victimă care este obligată să se apere. Evident că trebuie să se apere, evident că trebuie să continue cauterizarea zonei de teroriști, dar trebuie să o facă arătând lumii că viața unui israelian nevinovat este la fel de importantă ca cea a unui palestinian, iranian, libanez, sirian nevinovat.
[1] https://fra.europa.eu/ro/news/2024/jews-europe-still-face-high-levels-antisemitism
