Grindeanu făcut “căcănar”, după schimbarea lui Goidea de la șefia Administrației Port

Așa cum publicația noastră relata ieri, Consiliul de Administrație al CN Administrația Porturilor Maritime a decis înlocuirea directorului general Florin Goidea cu milionarul Florin Vizan.

Această schimbare, anunțată din punctul nostru de vedere încă din 29 martie, la prima vizită a vicepremierului Grindeanu în Portul Constanța, a declanșat reacția în lanț a liderilor PNL din plan local.

Ca la un semn, la patru ore după aflarea veștii că Florin Goidea n-o să mai fie directorul portului, au apărut pe FaceBook opiniile președintelui PNL Constanța, Bogdan Huțucă, și cea a senatorului Septimiu Bourceanu.

Cei doi lideri liberali și-au exprimat dezacordul față de decizia schimbării directorului Goidea, ambii invocând situația geostrategică sensibilă în care se află România și portul, evident în contextul provocărilor militare din regiune.

Această companie are nevoie de stabilitate […] pentru că are un rol simbolic în relațiile cu partenerii noștri din NATO și Uniunea Europeană” a scris Bogdan Huțucă pe pagina sa de socializare.

Cu alte cuvinte, se insinuează că înlocuirea directorului general al Administrației Port ar avea consecințe nefaste asupra rolului atribuit țării noastre în cadrul NATO din perspectiva conflictului ruso-ucrainean – chiar dacă acest rol este doar “simbolic”  după cum subliniază Huțucă, șeful politic al liberalilor constănțeni.

Pe aceeași logică se înscrise și mesajul senatorul Septimiu Bourceanu, care afirmă că este absurd și total neproductiv să schimbi directorul Administrației Porturilor Maritime într-un moment în care Portul Constanța a devenit un nod naval important în contextul războiului din Ucraina.”

Adică înlocuirea lui Florin Goidea susținut de PNL, cu Florin Vizan susținut de PSD, ar putea duce la destabilizarea Portului, a intereselor NATO, și eventual a lanțurilor de aprovizionare care depind azi de Portul Constanța pe relația cu statele vecine, mai ales cu Ucraina?

Dacă aceasta este logica lucrurilor, ar fi trebuit probabil ca Florin Goidea să fie păstrat pe poziția de director general până la finalul conflictului din Ucraina, eventual și câteva luni după, pentru ca nu cumva să ne destabilizăm de tot.

Turceascu: “Grindeanu, ești pe fază, căcănarule?”

Însă cel mai vehement apărător a lui Goidea pare să fie Robert Turcescu, fostul său coleg de partid, care-și începe postarea cu următorul procedeu stilistic: Grindeanu, ești pe fază, căcănarule?”

La unison cu liberalii constănțeni, Turcescu se arată și el îngrijorat de situația strategică a țării, și afirmă că numirea lui Florin VIZAN la conducerea CNAPMC ar genera riscuri majore referitoare la protejarea interesele statului roman în Portul Constanța.”

Să sperăm că vom supraviețui schimbării domnului Goidea de la șefia CN APM, și că țara noastră va trece cu bine peste această “mare cumpănă” subliniată de liberalii constănțeni. Lăsăm mai jos, pentru istorie, scurtele aserțiuni facebook-iste ale celor citați anterior:

Postarea lui Bogdan Huțucă
Postarea lui Septimiu Bourceanu
Postarea jurnalistului Robert Nicolae Turcescu
Postarea jurnalistului Robert Nicolae Turcescu
spot_img
Ovidiu Irimia
Ovidiu Irimia
Are o experiență de 18 ani în presa scrisă. A debutat în 2001, ca simplu colaborator al departamentelor de investigații pentru mai multe publicații din România, apoi consultant, iar ulterior a devenit editor cu normă întreagă. A profesat mult timp în mediul de afaceri din București și din străinătate, fiind specializat în achiziții și analiză de piață, dar pasiunea pentru presa de investigații nu l-a părăsit niciodată.

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE