Horia Constantinescu a crezut că a inventat apa caldă. O palmă sănătoasă primită de la Tudorel Chesoi l-a trezit la realitate

Undeva la sfârșitul anului trecut, am primit un telefon de la Tudorel Chesoi care avea o idee și voia să o împărtășească. Era vorba despre a înființa sedii ale Primăriei în cartierele orașului, pentru ca omul de rând să poată să-și spună păsul mai repede și pentru ca problema sesizată să fie remediată mai repede. O formă de descentralizare a Primăriei pe care o muți între oameni.

Mi-a plăcut ideea. I-am mărturisit că scenariul acesta a funcționat bine în anii 80, în Cluj, bunica mea fiind responsabilă din partea Primăriei în cartierul în care locuia.

Oamenii din cartierul respectiv se prezentau la sediul de cartier al Primăriei și sesizau nevoia unor leagăne. Funcționarul raporta la centru dorința oamenilor iar în câteva zile primarul achiziționa toate cele necesare.

Am discutat mult despre felul în care poate fi pusă în practică această idee în realitate cu Tudorel Chesoi și m-am bucurat zilele trecute când am văzut că a prezentat ideea public și că vrea să o pună în practică, dacă ajunge primar.

Până când, astăzi, aflu că s-a supărat Horia Constantinescu. Cică ar fi ideea lui și și-a permis Tudorel Chesoi s-o fure. Nu, micuțule domn, Tudorel Chesoi nu v-a furat nicio idee, n-ați inventat apa caldă.

Așa cum spuneam, bunica mea a lucrat în scenariul acesta în anii 80, iar ideea a mai fost prezentată în multe campanii electorale. Inclusiv în campania electorală din 2012, când Tudorel Chesoi era copreședinte a alianței de dreapta formată împotriva lui Radu Mazăre.

Candidatul Alianței Național Țărăniste, Tudorel Chesoi, a trimis și el un punct de vedere legat de aceste acuze nefondate. Citindu-le, primul gând a fost ”Doamne, ce palmă și-a luat micuțul bucureștean, Horia Constantinescu”. Redăm punctul de vedere, integral.

Cu surprindere am aflat că dl. Horia Constantinescu a început să răspândească un filmuleț prin care, în mod ridicol, încearcă să manipuleze opinia publică în sensul că eu, Tudorel Chesoi, aș fi copiat ideea înființării primăriilor de cartier de la domnia sa. În acest clip, dl. Constantinescu inserează o declarație a dânsului din luna martie 2020, o declarație a mea de la conferința de presă pe care am organizat-o zilele trecute în jungla din spatele blocurilor de pe Dezrobirii, dar și o secvență dintr-un scheci al actorului Rowan Atkinson (Mr. Bean), copiind la un examen.

Este vorba de o manipulare de doi lei a acestui domn, care a avut chiar și nerușinarea să publice sondaje false, ca să pară mai important decât este în realitate. E limpede că pentru dânsul mijloacele de care poate uza pentru a-și atinge scopurile pot fi și murdare, machiavelice.

Ideea primăriilor de cartier nu este inovația domnului Horia C.. Pozând în părintele acestei idei, Horia C. este la fel de ridicol ca cineva care ar pretinde acum că a inventat apa caldă, doar pentru că a făcut un duș mai devreme decât alții.

Despre primăriile de cartier s-a vorbit în politica locală constănțeană încă din anul 2012. Și a vorbit despre această inițiativă Alianța pentru Constanța, fondată de PDL și de PNȚCD. Eu am reprezentat PNȚCD-ul în acea alianță a dreptei și am fost votat consilier local în mandatul 2012 – 2016. Am contribuit la nașterea acestei idei a primăriilor de cartier, în 2012, și cred că am legitimitatea să o susțin în continuare. Dar domnul Horia C. nu are de unde să știe aceste lucruri.

În 2012, domnia sa avea alte preocupări, ca de pildă să-și dosească într-un paradis fiscal afacerile pe care le-a înființat ca servant al fostului premier corupt Adrian Năstase. Fiind la București, la Azuga sau în insulele exotice, dânsul habar n-avea ce teme se discutau la noi în oraș. Iar dacă mai nou, consultanții pe care îi plătește i-au servit ideile Alianței pentru Constanța, la nașterea cărora eu am participat, asta nu-i dă niciun drept să urle că a inventat apa caldă. Vă invit, domnule, să vă faceți o campanie decentă, deși cred că stânga din care faceți parte nu este capabilă de decență.

Tudorel Chesoi
Alianța Național-Țărănistă

spot_img
Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE