Țara noastră deține o serie impresionantă de bijuterii arhitecturale, extrem de puțin cunoscute și, din acest motiv, subapreciate. Un asemenea exemplu este Hotelul Traian din centrul Iașului, construit între anii 1880 – 1882. Aceste două cifre ale calendarului gregorian ne plasează la 23 de ani de la „Unirea Principatelor” și la doar 4 ani după „alipirea” Dobrogei.
Astfel, fostul primar al urbei, avocatul Scarlat Pastia, și-a propus să dăruiască Iașului și țării cel mai elegant Teatru Național. Pentru realizarea acestui grandios vis, filantropul Pastia ar fi contractat societatea inginerului Gustave Eiffel, care avea deja o reputație solidă în domeniul construcțiilor.
Născut la Dijon în 1832, Eiffel devenise cunoscut după construirea podului de cale ferată Maria Pia (1877) din Portugalia și a Viaductului Garabit de peste râul Truyère. Puțin mai târziu avea să vină și lucrarea sa de căpătâi, aducătoare de faimă, la cinci ani după inaugurarea Hotelului Traian din Iași, fiind vorba, desigur, despre celebrul Turn Eiffel din Paris, ridicat în perioada ianuarie 1887 – martie 1889.
Potrivit documentelor de arhivă, implicarea „Société Eiffel” în construirea Hotelului Traian din Iași s-a rezumat la realizarea structurii de rezistență, proiectată pe stâlpi din fontă. Mai departe, pe anumite palnuri de structură apare numele unui alt francez, mai exact al inginerului Fregneau.
Falimentul personal
Din pricina anvergurii proiectului, costurile au fost imense, depășind în final posibilitățile filantropului Pastia.
În aceste împrejurări, avocatul a fost obligat să cedeze creditorilor întreaga afacere, Hotelul Traian devenind, în final, proprietatea soților Adolf și Paula Theitler, o familie de oameni de afaceri evrei din Pașcani.
Amintiri neprețuite
La doi ani după inaugurarea hotelului, adică la 21 octombrie 1884, aici, în restaurantul Traian, a avut loc banchetul organizat în cinstea revenirii lui Mihai Eminescu, la care Ion Creangă s-a urcat pe un scaun și a toastat pentru „cel mai mare poet al neamului nostru”, după care, plângând, și-a îmbrățișat prietenul, pe „bădia Mihai reînsănătoșit”.
În replică, Eminescu a elogiat talentul lui Creangă și a încheiat cu acele cuvinte care aveau să-l transforme peste veacuri în preferatul manualelor socialiste: „Să ridicăm paharul pentru acei pe umerii cărora apasă toate greutățile neamului nostru pururea obijduit: pentru țărănimea muncitoare.”
La parterul hotelului se afla, pe lângă restaurant, și o cafenea, numită de ieșeni „cafeneaua cerealiștilor”, deoarece aici își încheiau tranzacțiile moșierii, vânzătorii și samsarii.
Tot aici poposea adesea Ion Luca Caragiale, pentru o partidă de șah cu tânărul poet Mihai Codreanu sau cu bătrânul viticultor Bonciu de la Uricani. Lui Caragiale îi mai plăcea să stea la o cafeluță în compania lui Ronetti-Roman, Petre Missir și a altor prieteni ieșeni, cărora le trimitea bilete de chemare, precum cel binecunoscut, în care a scris: „Misiraș, sunt la Iași, sau la Ieși. Dacă ieși de la slujbă, vin la cujbă. Al matale, Caragiale.”
Așa se face că, încă de la finalul veacului al XIX-lea și până în zilele noastre, localul de la parterul Hotelului Traian, a adunat numeroase amintiri deosebit de prețioase, precum cele amintite mai sus.
Tot aici s-a organizat, în 1884, banchetul celei de-a XXI-a aniversări a Societății Literare „Junimea”, precum și sărbătorirea centenarului Răscoalei lui Horia, Cloșca și Crișan, prilej cu care I. L. Caragiale și-a prezentat lucrarea „O scrisoare pierdută”, la eveniment fiind prezenți, de asemenea, Mihai Eminescu și Ion Creangă.
Propus pentru demolare
În timpul Primului Război Mondial, hotelul a fost compartimentat pentru a putea găzdui „înaltă burghezie bucureșteană”, precum și pe membrii guvernului care, din pricina situației de pe front, se retrăseseră la Iași. În aceste împrejurări, aici, la Hotelul Traian, avea să funcționeze pentru doi ani (1916–1918) guvernul strămutat al României.
Mai târziu, după cel de-al Doilea Război Mondial, regimul comunist instaurat la București a confiscat Hotelul Traian de la Carol Theitler – moștenitorul proprietarului Adolf Theitler (decedat în 1930).
După exproprierea în forță, aici s-au organizat congresele și întrunirile Partidului Muncitoresc, autoritățile dorind să transforme hotelul în Palat Municipal sau chiar să-l demoleze pentru a ridica o clădire mai adecvată nevoilor de atunci ale partidului.
Totuși, în perioada 1960–1977, clădirea a trecut prin două renovări, cea de-a doua fiind și cea mai costisitoare, întreaga structură de rezistență fiind consolidată prin dublarea stâlpilor din fontă cu piloni din beton armat.
Reamenajarea Complexului Hotelier Traian
Pentru a putea fi redat circuitului turistic, hotelul a necesitat lucrări deosebite de reabilitare, întinse pe trei ani de zile.
Astfel, în perioada 1974–1977, un colectiv complex, alcătuit din experți din cadrul Institutului de Cercetare-Proiectare (I.C.P.R.O.M.) din Iași, împreună cu angajații Trustului de Construcții Iași, a realizat consolidarea și restaurarea fațadei.
Deoarece structura de rezistență a clădirilor existente nu era cunoscută, activitatea de proiectare a mers în paralel cu cea de cercetare, prin descoperirea tencuielilor și sondarea planșeelor, soluțiile propuse fiind continuu modificate și puse de acord cu realitățile din teren, atât din punct de vedere funcțional, cât și constructiv.
S-a lucrat în paralel la trei corpuri de clădire, două fiind însă cele principale, și care, la data demarării lucrărilor aveau următoarele destinații:
- Corpul I (vechiul Hotel Traian), compus din subsol, parter, două etaje și mansardă, avea cramă și depozite la subsol, restaurantul „Traian” și braseria „Moldova” la parter, în timp ce la etaje și la mansardă funcționau birourile unor întreprinderi de stat;
- Corpul II (fostul Hotel Victoria), construit în perioada 1918–1922, era compus din subsol, parter, patru etaje și mansardă; la subsol se aflau depozitul și centrala termică, la parter restaurantul „Iașul”, iar la etaje și mansardă camerele hotelului de Categoria a II-a, cu 102 locuri.
La acel moment structuriștii au decis înlocuirea completă a structurii de rezistență cu una nouă, realizată pe cadre din beton armat, de care au fost ancorate zidăriile interioare. Pentru creșterea durabilității și stabilității, fundația clădirii a fost cămășuită, fiind astfel eliminate și inerentele infiltrații.
În urma lucrărilor amintite, la subsol a fost organizată o cramă și zona de depozitare, la parter un restaurant de Categoria I, cu 250 de locuri, un salon de 40 de locuri, un bar de zi tot de 40 de locuri, un magazin Comturist, și tot aici se găseau holul și recepția complexului hotelier. Zona de cazare s-a organizat pe cele două etaje și la mansardă, camerele fiind încadrate, la acel moment, în Categoria I de confort.
Fațada a fost restaurată, în conformitate cu documente aflate în posesia Arhivelor Statului din Iași, arhitecții urmărind să redea clădirii imaginea inițială, cu excepția balconului, care a fost amplificat.
În final, întregul complex asigura 302 locuri de cazare din Categoria I, în 171 de camere, dintre care 44 de locuri în camere cu un singur pat, 146 de locuri în camere duble și 12 locuri în camere cu trei paturi. Zona de alimentație publică avea 1.380 de locuri, dintre care 740 de locuri în restaurantul de Categoria I, alte 100 de locuri în cramă, 40 de locuri la barul de zi și 500 de locuri pe cele două terase.
Arhitecți, proiectanți și constructori
Arhitectul Victor Mihailovici a fost șef de proiect, acesta având în coordonare o echipă compusă din arhitectul Mihai Luben, arhitectul Sterică Lungu, arhitectul Francisc Barta și proiectantul Visarion Ariciuc.
Instalațiile termice, sanitare, precum și sistemul de ventilație au fost proiectate de inginerul Lucian Galaction, instalațiile electrice de inginerul Maria Gavrilescu, în timp ce sistematizarea verticală a clădirii a revenit inginerului Radu Onofrei.
Designul interior a fost realizat de arhitectul Victor Mihailovici (corpurile I și III), arhitectul Nicolae Vericeanu, arhitectul Cristian Constantinescu (Corpul I) și arhitectul Sterică Lungu (Corpul III).
Stereotomia a fost proiectată și supervizată de arhitecta Ada Marinescu, de la Întreprinderea de Marmură din București.
Mai trebuie precizat că lucrările au fost direct supervizate, de la nivelul Ministerului Turismului, de arhitecții Cireșica Kehaia și Mircea Vasilescu, proiectant general al lucrărilor fiind Institutul de Cercetare-Proiectare (I.C.P.R.O.M.) din Iași, în timp ce partea de execuție a revenit Trustului local de Construcții din Iași.
1977, un nou început
Astfel, tocmai în vara anului 1977, municipiul Iași avea să-și recapete acest hotel istoric, cu restaurant, braserie și cramă la subsol.
Evenimentul, deși important pentru urbe, a fost foarte puțin mediatizat, redeschiderea hotelului fiind amintită în câteva rânduri în ediția de sâmbătă a cotidianului Scînteia:
„Zestrea Oficiului Județean de Turism Iași s-a îmbogățit zilele acestea prin repunerea în circuitul hotelier a Hotelului Traian. Această unitate de servire a populației s-a realizat prin restaurarea plină de grijă a vechiului edificiu, aflat în chiar inima orașului, în Piața Unirii. Complexul Hotelier Traian are 310 locuri, două restaurante cu 1.200 de locuri, o cramă-bar cu 120 de locuri, o braserie și o grădină de vară. Apartamentele și camerele hotelului, precum și restaurantul și barul-cramă, au mobilier stil, realizat la întreprinderea de prelucrare a lemnului din localitate”, scria Scînteia în nr. 10.857 din 16.07.1977.
După schimbarea de regim din 1989, hotelul a intrat în patrimoniul și administrarea societății comerciale „Turism Moldova” S.A. (fostul O.J.T. Iași). În prezent, hotelul este deținut de „Motel Bucium” SRL, companie privată deținută de omul de afaceri Vasile Pușcașu (90%), împreună cu soția sa, Ofelia Monica Pușcașu (10%).
